Noaptea institutelor culturale

Noaptea Institutelor Culturale a devenit deja o vitrină a diversității culturale europene; iar Institutul Cultural Român anunţă că un număr de 15 instituții culturale din București organizează, sub egida EUNIC, cea de-a zecea ediție a Nopții Institutelor Culturale. „British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc, Delegația Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Institutul Goethe, Institutul Balassi Intézet, Institutul Cervantes sau Institutul Polonez, cărora li se alătură Spaţiul Public European, propun un program dens, care va începe la orele prânzului și se va prelungi până spre dimineață.

Anul în care se împlinesc 400 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorilor William Shakespeare și Miguel de Cervantes, iar programul include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecții, lecturi și o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziție de benzi desenate și de ilustrație pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum și un spectacol-lectură bazat alte pagini ale îndrăgitului scriitor spaniol.

„Cu un program de recitaluri – de la vioară și flaut sau oboi, clarinet, corn, fagot, percuție, la bandoneon, concert în limbile minorităților din regiunea poloneză Podlasie, muzică grecească, muzică franțuzească interpretată în vârful unei rochii uriașe, jazz, jam session live, festa portuguesa, silent disco și post-techno party, cea de-a zecea ediție a Nopții Institutelor Culturale oferă o călătorie muzicală pentru toate gusturile."

Şi Institutul Francez propune un program variat în incinta sa istorică de pe bulevardul Dacia nr. 77 din Capitală. Nici melomanii nu sunt uitați, pentru că sala "Elvira Popescu" va găzdui concertul de jazz intitulat „Border lines”,pe care îl va susţine de trioul compus din muzicienii francezi Stéphane Tsapis, Marc Buronfosse și Arnaud Biscay, de la ora 19.30. Organizat în parteneriat cu Green Hours, acest moment muzical propune o călătorie sonoră între Europa și Asia, graţie numeroaselor influențe pe care stilul trioului îl presupune.

Pentru a încheia această seară culturală, spectacolul „Mademoiselle Cantatrice” va oferi publicului ocazia de a asista la un performance muzical și video unic. Începând cu ora 23.00, creația artistului plastic Lionel Lauret, care a luat naștere pe insula Réunion în anul 2010, o va înfățișa pe cântăreața lirică Laetitia Volcey sub forma unei siluete de patru metri, animată de proiecții video.