Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Cultură

Orchestra Română de Tineret celebrează centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România

Cultură 14:12 Redactor: Andrei Enescu

În toamna anului 1920, la sediul Conservatorului bucureştean lua fiinţă Societatea Compozitorilor Români, George Enescu fiind numit preşedintele acesteia.

100 de ani mai târziu, Centrul Național de Artă Tinerimea Română organizează, în perioada 23 – 25 septembrie 2020, o serie de trei concerte pentru a marca aniversarea societăţii, devenită Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Astfel, astăzi, 23 septembrie, de la ora 18.00 va avea loc primul concert, susţinut la Universitatea Națională de Muzică București. Mâine, 24 septembrie, programul va fi reluat la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, iar vineri, 25 septembrie, la Sala Capitol din Timișoara. Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, va interpreta 5 lucrări considerate de organizatori ca fiind reprezentative pentru ultima jumătate de secol de muzică românească: „Înmuguriri” pentru orchestră de coarde de Ulpiu Vlad, Concertul nr. 1 pentru flaut, orchestră de coarde și percuție de Doina Rotaru, „Melodie infinită” pentru orchestră de coarde de Theodor Grigoriu, „Ipostaze II” – Concert pentru clarinet, orchestră de coarde, percuție și pian de Adrian Iorgulescu, şi Concertul pentru orchestră de coarde de Remus Georgescu. Solişti vor fi flautistul Matei Ioachimescu şi clarinetistul Emil Vișenescu.

Cultură 14 ore ago

Soliloquy

Descoperă albumul 'Soliloquy' de Sylvia Brooks, o combinație de jazz și influențe pop, lansat...

Cultură 14 ore ago

Stomp Your Stuff

Descoperă albumul 'Stomp Your Stuff' de Oliver-Smith Incomparables, o celebrare a jazz-ului clasic, plin...

Cultură 14 ore ago

Articulations

Descoperă albumul 'Articulations' de James Emery și Anthony Braxton, o sesiune de improvizație captivantă...

Cultură 15 ore ago

Străzi Deschise – București, Promenadă urbană

Participă la Străzi Deschise în București pe 29-30 august 2026, cu activități sportive și...

Cultură o zi ago

Breathing

Esther Kaiser lansează albumul 'Breathing', o explorare jazz a conexiunii umane, disponibil pe CD...

Cultură o zi ago

Symphony No. 3

Ascultă interpretarea Simfoniei Nr. 3 de Gustav Mahler, dirijată de Andris Nelsons, disponibilă pe...

Cultură o zi ago

Catalog of Dreams

Descoperă albumul 'Catalog of Dreams' de Alex Hamburger și Jose Luiz Martins, lansat pe...

Cultură o zi ago

Containment – Jazz Thing Next Generation, Vol. 114

Ascultă albumul de debut 'Containment - Jazz Thing Next Generation, Vol. 114' de Simon...

Cultură o zi ago

Symphony No. 3

Andris Nelsons și Wiener Philharmoniker lansează Simfonia Nr. 3 de Mahler pe 28 august...

Cultură o zi ago

Lucia di Lammermoor

Albumul 'Lucia di Lammermoor' de Donizetti, cu Juan Diego Florez și Lisette Oropesa, se...

Cultură o zi ago

Lucia di Lammermoor

Teatro alla Scala lansează 'Lucia di Lammermoor' de Donizetti, cu o distribuție de excepție....

Cultură o zi ago

Liszt: Complete Piano Music, Vol. 70

Descoperă albumul 'Liszt: Complete Piano Music, Vol. 70' interpretat de Christopher Williams, lansat pe...

Cultură o zi ago

La Fille mal gardee

Descoperă albumul 'La Fille mal gardee', o producție de balet clasic cu artiști renumiți,...

Cultură o zi ago

CLASSICAL MASTERPIECES

Descoperă albumul 'CLASSICAL MASTERPIECES' cu lucrări esențiale din muzica clasică, lansat pe 28 august...

Cultură o zi ago

HOPE IN SHADOW

Sheku Kanneh-Mason va lansa albumul 'HOPE IN SHADOW' pe 13 noiembrie 2026, aducând lucrări...

Cultură o zi ago

HOPE IN SHADOW

Sheku Kanneh-Mason va lansa albumul 'HOPE IN SHADOW' pe 13 noiembrie 2026, cu lucrări...

Cultură o zi ago

BLUE ROOM

Ale Nunez lansează albumul de jazz 'BLUE ROOM' pe 28 august 2026. Disponibil pe...

Cultură 2 zile ago

BLUE ROOM

Descoperă albumul 'BLUE ROOM' de Ale Nunez, lansat pe 28 august 2026. Disponibil pe...

Cultură 2 zile ago

BEETHOVEN & THE ITALIANS: SYMPHONIES

Descoperă albumul "BEETHOVEN & THE ITALIANS: SYMPHONIES" lansat pe 28 august 2026, interpretat de...

Cultură 2 zile ago

MUSIC FOR 18 MUSICIANS

Ensemble Signal și Brad Lubman lansează albumul "MUSIC FOR 18 MUSICIANS" pe 28 august...

Cultură 2 zile ago

LE VIOLON DE RAMEAU

Descoperă albumul 'LE VIOLON DE RAMEAU' cu lucrări de Rameau, lansat pe 28 august...

Cultură 2 zile ago

COMPLETE WARNER CLASSICS EDITION

Albumul 'COMPLETE WARNER CLASSICS EDITION' de Alexis Weissenberg, lansat pe 28 august 2026, include...

Cultură 2 zile ago

SONG & DANCE

Jacques Forestier lansează albumul "SONG & DANCE" pe 28 august 2026, cu lucrări de...

Cultură 2 zile ago

LIMINA

Albumul 'LIMINA' de Donnacha Dennehy, interpretat de Orchestra Națională Simfonică a Irlandei, va fi...