Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Cultură
Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018 au fost decernate
Cultură
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018 au fost decernate

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Filozoful şi scriitorul Andrei Pleşu a primit luni, în cadrul unei gale care s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Capitală, Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru anul 2018.

„Este o bucurie şi o onoare să decernez acest premiu al Uniunii Scriitorilor. Este vorba despre marele premiu. Important este că se decernează aceste premii. (…) Este foarte bine că această activitate se desfăşoară an de an. (…) Îl felicit pe domnul Pleşu pentru întreaga activitatea, pentru tot ceea ce a dat naţiunii române şi pentru ce a făcut pentru această ţară. Sincere felicitări”, a spus ministrul Culturii, Daniel Breaz, cel care i-a înmânat premiul scriitorului Andrei Pleşu.

Andrei Pleşu a spus că este „foarte mişcat” să fie în poziţia aceluia care capătă o asemenea înaltă distincţie.

„Sunt puţin mirat fiindcă niciodată nu m-am identificat foarte precis cu profesiunea de scriitor, pentru că pur şi simplu este o profesiune cu contur difuz”, a spus Pleşu.

Premiul Cartea de debut le-a fost înmânat scriitoarei Irina Roxana Georgescu, pentru „Noţiuni elementare”; Editura Cartea Românească, lui Mirel Taloş, „Colecţionarul de nuduri”, Editura Rao şi André Ferenc, „Szotag adó”, Editura Jelenkor (Propunerea Comisiei pentru minorităţi); Premiul „Mircea Ciobanu” lui Constantin Mateescu şi Andrei Novac; Premiul Cartea de traduceri i-a revenit lui George Volceanov, cu opera „W. Shakespeare – Regele Lear”, Editura Tracus Arte; Premiul Cartea pentru copii şi tineret Adinei Rosetti, pentru „Povestea kendamei pierdute”, Editura Arthur; Premiul Cartea de teatru lui Radu F. Alexandru, pentru „Ultima dorinţă”, Editura Polirom.

Premiul Cartea de critică, eseu şi istorie literară a fost înmânat lui Horia Roman Patapievici, pentru opera „Două eseuri despre paradis şi o încheiere”, Editura Humanitas, iar Premiul special i-a revenit lui Vintilă Mihăilescu, cu opera „Etnogeneză şi ţuică”, Editura Polirom şi lui Ioan T. Morar, cu „Şapte ani în Provence”, Editura Polirom.

Totodată, Premiul Cartea de poezie a fost obţinut de Ovidiu Genaru, cu opera „La opt, gaura cheii şi alte patimi”, Editura Junimea, iar Premiul Cartea de proză Gabrielei Adameşteanu, cu „Fontana di Trevi”, Editura Polirom.

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018 (întrunit luni, 13 mai 2019) a fost alcătuit din: Dan Cristea (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex. Ştefănescu şi Răzvan Voncu (membri). AGERPRES / (A – AS – autor: Roberto Stan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

36 de compozitori, nominalizați la premiile Ivor Novello
Cultură acum 2 minute

36 de compozitori, nominalizați la premiile Ivor Novello

Ivors Academy a anunțat 36 de compozitori și libretiști nominalizați la premiile Ivor Novello....

Cultură acum 22 de minute

Mirjam Mesak debutează la Dallas Opera în rolul Vulpicii

Soprana estoniană Mirjam Mesak debutează la Dallas Opera în rolul Vulpicii, în producția „The...

Cultură acum 10 ore

Druml Sisters cântă la Constanța în Cazino Music Festival

Ania și Sophie Druml susțin un recital la Constanța, în Cazino Music Festival, cu...

Cultură acum 11 ore

Grange Park Opera deschide sezonul 2027 cu Sweeney Todd

Grange Park Opera a anunțat sezonul 2027: Sweeney Todd, cu Bryn Terfel, deschide programul,...

Cultură acum 11 ore

Ioana Ciocan anunță priorități pentru cultura vie

Ioana Ciocan anunță priorități pentru cultura vie la Studiourile Ferentari Ministrul Culturii, Ioana Ciocan,...

00_Ioan-Dragoș Dimitriu alături de pianul Bösendorfer Imperial al Sălii Radio_Photo-Bogdan Soaca
Cultură acum 22 de ore

Bösendorfer Imperial revine pe scenă la București

Unul dintre cele mai spectaculoase instrumente aflate pe o scenă de concert din România...

Cultură acum o zi

Filmele premiate la Astra Film Festival, duminică la Sibiu

Cele cinci documentare premiate la Astra Film Festival vor fi proiectate duminică la Astra...

Astra Film Festival 2026: 12 Filme Care Schimbă Perspectivele
Cultură acum 2 zile

Documentarul lui Vlad Petri, premiat la Astra Film Festival

Filmul lui Vlad Petri a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar românesc la...

Sursă foto: Openverse
Cultură acum 2 zile

Francesca Pia Vitale debutează la Oper Frankfurt în Tancredi

Soprana Francesca Pia Vitale va interpreta rolul Amenaide în „Tancredi” la Oper Frankfurt, pe...

Cultură acum 2 zile

Mungiu și Sebastian Stan explică ambiguitatea morală din „Fjord”

Într-un interviu acordat CBC News, Cristian Mungiu și Sebastian Stan explică de ce „Fjord”...

Cultură acum 3 zile

„Transilvania | Extravaganza” câștigă premiul pentru amenajare la Anuala de Arhitectură București

Amenajarea expoziției „Transilvania | Extravaganza”, prezentată într-o clădire istorică din Sibiu, a câștigat o...

Cultură acum 3 zile

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român

Pe 25 octombrie 2026, Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român, cu Georgiana Dumitru și...

Cultură acum 5 zile

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră
Cultură acum 5 zile

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră. Gala are loc pe 24...

Cultură acum 6 zile

Cât adevăr mai încape într-o imagine făcută de AI?

Fotografii de familie din anii ’70, imagini generate cu inteligență artificială, pictură hiperrealistă, instalații...

Cultură acum 7 zile

„Granada”, seară spaniolă la Teatrul Tănase

Ritmurile spaniole și mexicane intră pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” pe 23...

Cultură acum 7 zile

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Cultură acum o săptămână

Vali Boghean, „Destin Basarabean”: virtuozitate, emoție și o horă care a ridicat Sala Palatului în picioare

Vali Boghean a adus la Sala Palatului spectacolul „Destin Basarabean”, o întâlnire spectaculoasă între...

Cultură acum o săptămână

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Cultură acum o săptămână

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Cultură acum o săptămână

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Cultură acum o săptămână

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Cultură acum o săptămână

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Cultură acum 2 săptămâni

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura