Cronica Festivalului Internațional George Enescu

Postat în de Radio Clasic

5 septembrie 2023 a fost o zi în care publicul fidel al Festivalului George Enescu a putut să asculte două din cele mai reprezentative simfonii ale compozitorului austriac Anton Bruckner (1824-1896): la Ateneul Român a răsunat Simfonia nr. 7 în Mi major, în interpretarea Orchestrei GewandhausLeipzig, condusă de fostul dirijor principal, suedezul Herbert Blomstedt (96 ani), iar la Sala Palatului Simfonia nr. 9 în re minor, în interpretarea Orchestrei Tonhalle Zürich, condusă de actualul dirijor principal, Paavo Järvi (60 ani).

După cum afirma Paavo Järvi într-un interviu, chiar în ziua concertului, o simfonie de Bruckner este un „edificiu” sonor greu de „construit”. Optima gestionare a suprafețelor sonore de mare amploare și sublinierea justă a culminațiilor necesită o fantezie și implicare deosebită din partea dirijorului. Maestrul estonian a dovedit din nou că se numără printre dirijorii care au darul de a-l interpreta convingător pe Bruckner.

Precum toate orchestrele străine prezente în Festival, Gewandhaus Leipzig s-a achitat de obligația morală de a interpreta o piesă de George Enescu programând Preludiul la unison din Suita nr. 1, în deschiderea concertului de la Ateneul Român. După terminarea Preludiului la unison orchestra a atacat direct începutul Simfoniei nr. 7 de Bruckner, fără a mai lăsa timp publicului să aplaude opusul enescian. Ar fi exagerat să considerăm acest lucru a fi un afront la adresa compozitorului român și a publicului gazdă, dar nici nu putem fi de acord cu acest artificiu interpretativ, deși există precedente: în urmă cu câțiva ani o orchestră americană de top a cântat (la ei acasă, nu în turneu) Preludiul operei Lohengrin de Wagner, urmat fără întrerupere de piesa Atmosphères de Ligeti, din dorința de a da o pretinsă unitate ideatică unor lucrări radical diferite.

Venerat de public (și de orchestră), Herbert Blomstedt, în ciuda vârstei sale înaintate, este deplin capabil să insufle orchestrei expresia adecvată. Pentru asigurarea sincronizării însă, muzicienii au fost nevoiți să se orienteze după semnalele discrete ale concertmaestrului Frank-Michael Erben.

Autor: Matei Pop