„Enescu pe înțelesul tututor” – la Madrid

Sub semnul împlinirii, în 19 august, a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Muzeul Național „George Enescu” prezintă proiectul baritonului Ștefan Ignat intitulat „Enescu pe înțelesul tututor”.

Evenimentul se plasează la granița dintre concert și conferință și are în prim-plan interpretarea operei „Oedipe” prin prisma melosului popular, a etosului românesc. La Teatrul Institutului Francez din Madrid, de la ora locală 19 și 30 de minute, publicul se va bucura de un concert-conferință și de o expoziție dedicată vieții și activității lui George Enescu realizată de Muzeul Național “George Enescu”.

Intrarea este liberă, până la completarea locurilor disponibile.