ÎCCJ învinge Guvernul în dosarul salariilor
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata drepturilor salariale restante din instanțe. Decizia menține obligația Executivului de a asigura integral fondurile, inclusiv prin rectificare bugetară, într-un litigiu evaluat de Guvern la aproximativ 4,8 miliarde de lei. După ce a pierdut și tentativa de a muta disputa la Curtea Constituțională, Executivul se confruntă acum cu un termen de executare de zece zile și cu penalități care, potrivit hotărârii menținute definitiv, pot ajunge la 1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere.
Verdictul pronunțat joi, 15 octombrie, închide una dintre cele mai tensionate confruntări dintre puterea judecătorească și Guvern din ultimii ani. Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a respins recursurile formulate de Guvern și Ministerul Finanțelor și a menținut soluția Curții de Apel București din 5 mai.
Procesul fusese deschis chiar de ÎCCJ, în calitatea sa de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești. Instanța supremă ceruse ca Guvernul și Ministerul Finanțelor să asigure banii necesari achitării unor drepturi salariale deja recunoscute prin hotărâri judecătorești sau prin acte administrative și ajunse la scadență în 2026.
Curtea de Apel București i-a dat dreptate de la primul termen și a obligat Executivul să asigure integral sumele solicitate, inclusiv printr-o rectificare bugetară dacă aceasta este necesară. Guvernul și Ministerul Finanțelor au atacat sentința, dar recursul lor a fost acum respins definitiv.
Miza financiară este uriașă. Ministerul Finanțelor a estimat impactul bugetar la aproximativ 4,8 miliarde de lei numai pentru obligațiile care fac obiectul acestui litigiu. Premierul interimar Ilie Bolojan avertizase anterior că există și alte sume restante în sistemul judiciar, inclusiv în zona parchetelor, astfel încât expunerea totală a bugetului poate fi mai mare.
Hotărârea definitivă nu creează însă acum drepturile salariale respective. Aceasta este una dintre distincțiile importante ale cazului. Litigiul privește banii necesari executării unor obligații deja recunoscute, nu acordarea de către Înalta Curte a unor noi creșteri de salarii.
Tocmai pe acest argument și-a construit ÎCCJ poziția publică. Instanța supremă susține că statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin hotărâri definitive și acte normative, pentru ca ulterior să refuze furnizarea fondurilor necesare plății acesteia.
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ, Victor Alistar, a acuzat joi Executivul că a refuzat să își îndeplinească obligațiile legale, deși necesarul de bani fusese fundamentat și transmis Ministerului Finanțelor și Guvernului.
În interpretarea Înaltei Curți, problema nu mai este una de oportunitate bugetară, ci de executare a unor obligații stabilite juridic. Dacă statul ar putea amâna la nesfârșit plata unor sume stabilite prin hotărâri definitive numai invocând lipsa resurselor bugetare, autoritatea hotărârilor judecătorești ar deveni, în practică, dependentă de decizia Executivului.
Guvernul a susținut exact contrariul
Ilie Bolojan a argumentat în ultimele luni că o instanță nu poate decide modul în care Executivul distribuie resursele bugetare și nu poate obliga Guvernul să acorde prioritate financiară unui anumit sector în detrimentul altor cheltuieli publice. Premierul interimar a susținut că obligarea Guvernului să găsească aproape cinci miliarde de lei într-un termen scurt reprezintă o intervenție a puterii judecătorești în atribuțiile constituționale ale Executivului și Parlamentului.
De aici a pornit și o a doua confruntare, de această dată la Curtea Constituțională.
Bolojan a sesizat CCR, reclamând existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte. Argumentul său a fost că instanțele s-ar fi substituit puterii executive și legislative în gestionarea finanțelor publice.
Curtea Constituțională nu i-a dat însă dreptate. Pe 7 octombrie, CCR a respins cererea și a stabilit că disputa nu poate fi transformată într-o cale constituțională prin care Guvernul să evite efectele unei hotărâri pronunțate de instanțele competente.
După decizia CCR, Guvernului îi mai rămânea recursul din procesul propriu-zis. Și această cale a fost pierdută joi.
Consecințele pot deveni rapid foarte scumpe
Curtea de Apel București a prevăzut că obligațiile trebuie executate în termen de zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Cum recursul Guvernului a fost respins, sentința este acum definitivă.
În cazul neexecutării, hotărârea prevede o penalitate de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Raportată la valoarea de aproximativ 4,8 miliarde de lei invocată de Guvern, aceasta ar însemna matematic aproximativ 48 de milioane de lei pe zi. În plus, Guvernului și Ministerului Finanțelor le-a fost aplicată o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligațiilor.
Înalta Curte mai susține că simpla amânare a plății produce oricum costuri considerabile pentru stat. Potrivit datelor prezentate joi de Victor Alistar, accesoriile, actualizările și celelalte consecințe ale întârzierii duc la o majorare a obligațiilor de peste 21% anual.
Alistar a încercat să răspundă și percepției potrivit căreia fenomenul restanțelor salariale ar fi unul specific magistraților.
Potrivit datelor prezentate de purtătorul de cuvânt al ÎCCJ, în România există peste 400.000 de persoane implicate în litigii privind drepturi salariale, în timp ce numărul magistraților este de 6.817. Mesajul instanței supreme este că problema proceselor generate de salarizarea personalului plătit din fonduri publice este mult mai largă decât sistemul judiciar.
În cazul de față însă, dimensiunea financiară a restanțelor din Justiție și penalitățile stabilite de instanță transformă disputa într-o problemă imediată pentru buget.
Procesul a avut și o evoluție neobișnuit de lungă în faza de recurs. Pronunțarea Înaltei Curți a fost amânată de șapte ori, după ce recursul fusese judecat încă din vară. Ultima amânare mutase verdictul pentru 15 octombrie.
Acum însă spațiul juridic de manevră al Guvernului s-a redus radical. Executivul a pierdut procesul în primă instanță, a pierdut demersul constituțional și a pierdut definitiv și recursul.
Rămâne problema practică: de unde vor fi luați banii. Hotărârea permite explicit asigurarea sumelor prin rectificare bugetară. Aceasta înseamnă că Ministerul Finanțelor și Guvernul trebuie să identifice sursele bugetare și să transfere fondurile necesare pentru plata obligațiilor ajunse la scadență.
Pentru Executiv, dificultatea este cu atât mai mare cu cât suma de 4,8 miliarde de lei nu reprezintă o cheltuială planificată obișnuită, ci una care trebuie introdusă într-un buget deja construit și aflat sub presiune.
Pentru Înalta Curte, argumentul este însă exact invers: dificultatea bugetară nu poate anula o hotărâre judecătorească definitivă și nici nu poate transforma o datorie recunoscută de stat într-una facultativă.
După luni de confruntare instituțională, această dispută este juridic tranșată. Guvernul nu mai discută dacă trebuie să asigure banii, ci cum îi va asigura și cât de repede va putea executa hotărârea fără ca nota de plată să crească și mai mult.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
