Islanda respinge reluarea negocierilor cu UE
Islandezii au votat împotriva reluării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, potrivit rezultatelor aproape definitive ale referendumului. Cu o singură circumscripție rămasă de numărat, tabăra „Nu” avea 52,5% din voturi, față de 47,5% pentru susținătorii revenirii la masa negocierilor cu Bruxelles-ul.
Aproximativ 188.500 de voturi fuseseră numărate, diferența dintre cele două tabere fiind de circa 9.500 de voturi. Rezultatul indică astfel că Islanda va menține, cel puțin pentru moment, relația actuală cu Uniunea Europeană, fără să reia procesul de aderare abandonat în urmă cu mai bine de un deceniu.
Referendumul a fost organizat de guvernul de centru-stânga condus de premierul Kristrún Frostadóttir. Executivul promisese inițial consultarea populară până în 2027, dar a decis să devanseze scrutinul pe fondul tensiunilor internaționale și al schimbărilor de securitate din regiunea arctică.
Printre elementele care au accelerat dezbaterea s-au aflat inclusiv declarațiile președintelui american Donald Trump privind Groenlanda, dar și activitatea maritimă tot mai intensă a Rusiei în apropierea Islandei.
Cu toate acestea, politica externă și securitatea nu au reprezentat principala temă a campaniei. Dezbaterea s-a concentrat în mare măsură asupra economiei și, mai ales, asupra uneia dintre cele mai importante resurse ale țării: pescuitul.
Industriile pescuitului și celelalte activități legate de resursele marine generează aproape 40% din exporturile Islandei. Pentru o parte importantă a electoratului, aderarea la Uniunea Europeană ridică problema pierderii unei părți din controlul național asupra zonelor de pescuit.
Principala temere este legată de aplicarea politicii comune a UE în domeniul pescuitului și de modul în care ar urma să fie negociate cotele și accesul la resursele marine islandeze.
Aceeași problemă s-a aflat în centrul disputei și în urmă cu mai bine de un deceniu, când Islanda negocia deja aderarea la Uniunea Europeană.
Țara a depus cererea de aderare în 2009, după criza financiară globală din 2008 și prăbușirea spectaculoasă a sistemului bancar islandez. În acel moment, apropierea de UE și perspectiva unei monede mai stabile erau privite de o parte a societății drept o soluție pentru reducerea vulnerabilităților economice.
Negocierile avansaseră considerabil până în 2013, când venirea la putere a unui guvern eurosceptic a determinat suspendarea procesului.
Mai bine de un deceniu mai târziu, întrebarea revenirii la negocieri a reapărut într-un context internațional profund diferit.
Islanda are deja o relație foarte strânsă cu Uniunea Europeană. Prin participarea la Spațiul Economic European, țara face parte din piața unică și aplică numeroase norme europene. Este, de asemenea, membră a spațiului Schengen, ceea ce permite libera circulație fără controale sistematice la frontierele interne.
Aderarea deplină ar presupune însă participarea la toate structurile politice ale Uniunii, intrarea în uniunea vamală și, în cele din urmă, asumarea obligației de a adopta moneda euro după îndeplinirea criteriilor necesare.
Tocmai această diferență dintre integrarea economică existentă și aderarea politică deplină s-a aflat în centrul campaniei.
Întrebarea adresată alegătorilor a fost clară: „Ar trebui Islanda să reia negocierile de aderare cu Uniunea Europeană?”
Chiar și o victorie a taberei „Da” nu ar fi însemnat automat aderarea Islandei. Guvernul ar fi primit mandat pentru redeschiderea negocierilor, iar eventualul acord rezultat ar fi trebuit supus unui al doilea referendum.
În același timp, victoria taberei „Nu” nu exclude definitiv posibilitatea unei viitoare candidaturi.
Premierul Kristrún Frostadóttir a subliniat chiar în ziua votului importanța consultării populației, indiferent de rezultat. Potrivit acesteia, referendumul a relansat o dezbatere pe care Islanda o amânase ani la rând: locul pe care o țară mică, prosperă și strategic poziționată în Atlanticul de Nord dorește să îl ocupe într-o Europă aflată într-o perioadă de transformări geopolitice.
Problema securității rămâne importantă. Islanda este membru fondator al NATO, dar nu dispune de armată proprie și se bazează pe aliați pentru apărare. Reykjavikul a susținut Ucraina după invazia rusă, iar intensificarea activității Rusiei în Atlanticul de Nord și în zona arctică a alimentat preocupările autorităților.
Rezultatul referendumului arată însă că aceste argumente nu au fost suficiente pentru a depăși rezervele economice și politice ale unei majorități a alegătorilor.
Pentru mulți islandezi, problema centrală rămâne controlul asupra resurselor naturale și, în special, asupra pescuitului. Este aceeași temă care a blocat apropierea de Uniunea Europeană în urmă cu peste un deceniu și care, în 2026, pare să fi înclinat din nou balanța împotriva reluării negocierilor.
Pentru Uniunea Europeană, rezultatul înseamnă că perspectiva unei extinderi către Islanda este din nou amânată. Pentru Reykjavik, votul confirmă o formulă politică pe care țara a practicat-o timp de ani: profund integrată economic și strategic în Europa, dar în afara Uniunii Europene.
