Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Evenimente
Jazz în Seria „Concertelor Enescu” la ICR Londra
Evenimente
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Jazz în Seria „Concertelor Enescu” la ICR Londra

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Caracterizat drept „unul dintre cei mai talentaţi pianişti stabiliți la New York în ultimul deceniu” (Bruce Lee Galanter), recenzat la superlativ de cele mai importante publicaţii de jazz din Marea Britanie, cum sunt „Jazzwise” și „Jazz Journal”, duo-ul creativ compus din vizionarul compozitor şi pianist român Lucian Ban şi violistul american Mat Maneri, nominalizat la premiile Grammy, debutează în Seria „Concertelor Enescu”, propunând un program inspirat de partiturile marelui nostru compozitor dar și de sonurile românești tradiționale.

Concertul face parte dintr-un turneu britanic ce mai cuprinde recitaluri la Clubul Voice Box din Derby (5 mai) şi Clubul Vortex din Londra (9 mai).

Coloana vertebrală a programului oferit de Lucian Ban și Mat Maneri este formată din piesele albumului ”Transylvanian Concert”, la care cotidianul ”The Guardian” remarca „melancolia aparte, dublată de momente de mare exuberanţă”. Pentru ”The New York Times” albumul este „minunat, caracterizat de un neastâmpăr specific”, în vreme ce ”All About Jazz” el are o „frumuseţe nebănuită”. ”Village Voice” observa că ”Transylvanian Concert” este „unul dintre acele discuri care te conving imediat”, cu o muzică descrisă de ”L.A. Weekly” ca fiind „fascinantă, evocativă şi senzuală”.

Concertul lui Lucian Ban și Mat Maneri reprezintă o premieră pentru cel mai vechi program permanent al ICR Londra, fiindcă, o dată cu acest eveniment, jazzul este pentru prima dată în populara noastră Serie a „Concertelor Enescu”. Compozițiile ce vor fi prezentate de duo-ul româno-american sunt inspirate de operele enesciene Suita „Impresii din copilărie”, Suita orchestrală nr. 1 sau Sonata nr. 3 „În caracter popular românesc”.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Evenimente acum o săptămână

Tema de la ora 5 – Teatrul Excelsior

Teatrul Excelsior lansează 'Tema de la ora 5' pe 12 noiembrie 2026, cu dezbateri...

Evenimente acum 2 săptămâni

Inaugurare sezon expozițional MNAC

Pe 5 noiembrie 2026, MNAC București inaugurează un nou sezon expozițional, cu vernisaj între...

Evenimente acum 2 săptămâni

Phoenix revine la Timișoara cu „Nemuritorul”

Trupa Phoenix revine în orașul în care a început povestea sa, cu un concert...

Evenimente acum 2 săptămâni

Proiecție specială „Locuri de poveste”

Pe 5 noiembrie 2026, la Muzeul Național al Literaturii Române, are loc proiecția specială...

Evenimente acum 2 săptămâni

Proiecții de filme documentare la Muzeul Național al Literaturii Române

Pe 3 și 4 noiembrie 2026, proiecții de filme documentare la Muzeul Național al...

Evenimente acum 3 săptămâni

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român

Pe 25 octombrie 2026, Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român, cu Georgiana Dumitru și...

Evenimente acum 3 săptămâni

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Evenimente acum 4 săptămâni

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Evenimente acum 4 săptămâni

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Evenimente acum 4 săptămâni

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Evenimente acum 4 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Evenimente acum 4 săptămâni

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Evenimente acum 4 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Evenimente acum 4 săptămâni

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Evenimente acum 4 săptămâni

Festivalul Național de Teatru 2026

Festivalul Național de Teatru 2026 se desfășoară între 16-25 octombrie la București, cu spectacole...

Evenimente acum o lună

Stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Alex Mocanu, Nelu Cortea și Ioana Luiza

Pe 16 octombrie, ora 22:00, stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Nelu Cortea și Ioana...

Evenimente acum o lună

Conferința Internațională „Filosofia Formei” la Tg. Jiu

Participați la Conferința Internațională „Filosofia Formei” în Tg. Jiu, între 22-26 octombrie 2026, dedicată...

Evenimente acum o lună

Beatles în sonorități de jazz: Jazzappella și Big Band-ul Radio România

Pe 22 octombrie 2026, Big Band-ul Radio România și Jazzappella reinterpretază Beatles la Sala...

Evenimente acum o lună

Eveniment de închidere la rezidența RăSAR

Pe 14 octombrie 2026, Râmnicu Sărat găzduiește un eveniment cultural important, cu Doina Lemny...

Evenimente acum o lună

BEethoven ROCKs – Orchestra Simfonică București

Pe 21 octombrie 2026, la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, Orchestra Simfonică București...

Evenimente acum o lună

Jahn Kemper + Bind Live @Encore Club

Pe 18 octombrie 2026, Jahn Kemper și Bind vor concerta la Encore Club din...

Evenimente acum o lună

Stand-up comedy cu Cortea, Ioana State, Mane Voicu și Alex Ioniță

Vino pe 16 octombrie la The Fool pentru un show de stand-up comedy cu...

Evenimente acum o lună

Hellbound + Death Row + Sorrowsight Live @Encore

Pe 16 octombrie, Hellbound și Death Row vor concerta la Encore București, începând cu...

Evenimente acum o lună

Moliere – L’Opéra Urbain pe 22 Octombrie

Pe 22 octombrie, ora 20:00, nu rata musicalul Molière la Romexpo, București.

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura