- Oficialii israelieni îngrijorați de perspectiva mandatelor de arestare ale Curții Penale Internaționale
- Protest în Vama Veche pentru justiție în cazul accidentului din 2 Mai
- Un fost șef de șaormerie numit de Premierul Ciolacu vicepreședinte al Oficiului pentru Licenţă Industrială
- Patriarhul Daniel: să împărtășim celor din jurul nostru, iubirea, pacea şi bucuria lui Hristos
- Consumul de ouă nu are impact negativ asupra colesterolului
Mezzosoprana Ljubica Vraneș, invitată în spectacolul „Carmen” de pe scena Operei Naționale București
Opera Națională București prezintă duminică, 30 iunie, ora 17:00 spectacolul „Carmen” de Georges Bizet, în regia Marinei Emandi Tiron. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.
Opera „Carmen” reprezintă un caz rar în lumea teatrului muzical. Dacă în ceea ce privește alte lucrări părerile pot fi împărțite, în legătură cu „Carmen”, muzicologii și publicul, elita și spectatorii din balcon, specialiștii și necunoascătorii sunt toți de acord: este o capodoperă. Mai important, această creație depășește barierele naționale. Muzicologii au catalogat-o uneori drept cea mai bună operă compusă vreodată în Franța, iar după introducerea ei în Rusia, Ceaikovski a prezis că în zece ani va fi cea mai populară lucrare de operă din lume. Filosoful Friedrich Nietzsche a numit-o una dintre cele mai originale capodopere din literatura de operă.
Întregul spectacol este, de la primul la ultimul act, o luptă în arenă, la finalul căreia nu există învingători, ci numai învinși, starea continuă de conflict fiind întreținută de prestația interpreților, îndrumați de către regizoarea Marina Emandi Tiron să redea în forță emoțiile personajelor.
Pentru această reprezentație publicul spectator o va putea urmări pe mezzosoprana Ljubica Vraneș în rolul Carmen, învitată pe scena Operei Naționale București.
Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).