
Mihai I: 105 ani de la nașterea ultimului rege al României
La 25 octombrie 2026 se împlinesc 105 ani de la nașterea regelui Mihai I, ultimul monarh al României. S-a născut la Sinaia, în 1921, fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
Mihai a devenit rege înainte să împlinească șase ani, după moartea regelui Ferdinand I, la 20 iulie 1927. În prima sa domnie, care a durat până în 1930, prerogativele regale au fost exercitate de o Regență formată din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. La 8 iunie 1930, tatăl său, Carol al II-lea, a revenit în țară și a fost proclamat rege.
Mihai a revenit pe tron la 6 septembrie 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a opus continuării luptelor dincolo de Nistru și a aprobat negocierile pentru încheierea unui armistițiu cu Națiunile Unite.
La 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu a fost arestat după ce a refuzat să semneze un armistițiu. În aceeași seară, regele a anunțat la radio ieșirea României din alianța cu puterile Axei și încetarea războiului cu Națiunile Unite. Pentru gestul său, a primit „Legiunea de merit” din partea președintelui Statelor Unite, Harry S. Truman, și „Ordinul Victoria” din partea URSS.
La 30 decembrie 1947, autoritățile comuniste l-au forțat să abdice. O lună mai târziu, Mihai a plecat din România împreună cu Regina-mamă Elena. Cetățenia română i-a fost retrasă în 1948 și redată prin Hotărârea de Guvern nr. 29 din 21 februarie 1997. În exil, s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, la 10 iunie 1948; cuplul a avut cinci fiice.
Mihai și Ana au revenit în România în aprilie 1992, după 44 de ani. În 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani, regele a susținut un discurs în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului. A murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Elveția, și a fost înmormântat la Catedrala arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.





















