Mozart. Misa Încoronării deschide, mâine, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” va debuta vineri, 20 august, cu Misa Încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart, un spectacol dedicat Zilei Naționale a Republicii Ungare, care va fi găzduit în spațiul Bisericii Reformate din Cetate. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov, sub conducerea muzicală a dirijorului Traian Ichim. Organistul Zsolt Garai deschide acest eveniment cu o prețioasă selecție de lucrări ale unor compozitori precum Daniel Kroner, Martin Schneider sau Terényi Ede.

O întâlnire cu muzica lui Mozart este o călătorie prin universuri de sentimente, un prilej de meditație asupra lucrurilor indefinibile și un drum scurt către propriul sine. Bijuterie a patrimoniului universal, Misa Încoronării, o compoziție sacră atemporală, se dezvoltă înălțător, păstrând echilibrul absolut între expresie și formă, între o pasiune fecundă și tehnica de excelență. Cea mai cunoscută dintre cele douăzeci de Mise compuse de Mozart anunță mereu un moment triumfal, punctat cu treceri subtile de la vigori ritmice către pasaje dulci-amărui, de la cascade de alămuri, la oaze senine de încântare. A impresionat încă de la prima audiție, în Catedrala din Salzburg, pentru a fi apoi cântată în împrejurări solemne, la încoronarea lui Leopold al II-lea sau pentru nepotul Mariei-Antoaneta, Franz al II-lea al Boemiei, care avea să devină Franz I, împăratul Austriei. Veți asculta o compoziție amplă pentru soliști, cor și orchestră, o partitură scrisă cu inspirație divină, dar care depășește cu mult contextul său religios, pentru a evoca o lume interioară pură, universul ideilor și al înaltelor sentimente.

“Parcă așteptată cu mai mult interes de melomani, ediția din acest an a festivalului debutează cu o lucrare emblematică din creația lui W. A. Mozart, Misa încoronării, un opus al compozitorului austriac, care impresionează prin bogăția imaginilor muzicale, prin frumusețea melodiilor, dar și prin subtilitatea filigrană a scriiturii. Scrisă în genul unei Misse brevis sau Misse solemnis, lucrarea se distinge prin combinarea strălucirii ceremoniale a prezentării cu o profunzime spirituală puternică a conținutului. O trăsătură distinctivă a operei lui Mozart este combinația formelor stricte și clare, cu o profundă emoționalitate. Unicitatea operei sale constă în faptul că a scris nu numai în toate formele și genurile care existau în epoca sa, ci și că în fiecare dintre ele a lăsat adevărate capodopere. Doresc să-i invit pe toți iubitorii genului la un concert extraordinar de muzică sacră, care marchează debutul acestui festival de operă, eveniment cultural care a devenit deja o tradiție în viața muzicală românească”.

Traian Ichim

Dirijor, Opera din Brașov

Program:

20 August, 19:30 

Biserica Reformată din Cetate, Târgu Mureș

Intrarea este liberă. 

Locurile vor fi ocupate în ordinea sosirii. Cei care doresc să rezerve locurile în avans, o pot face pe site-ul festivalului, cu o donație de 50 de lei. Banii obținuți din acest proiect, la care vom adauga altele similare, vor fi folosiți pentru susținerea Filarmonicii din Chișinau.