Breaking NewsNetanyahu, la un pas de pierderea puterii?

Alegerile parlamentare desfășurate marți, 27 octombrie, în Israel se încheie cu un rezultat care amenință continuitatea politică a premierului Benjamin Netanyahu, fără să ofere însă o alternativă guvernamentală clară. Potrivit primelor sondaje de la ieșirea de la urne, prezentate de televiziunile Kan 11, Channel 12 și Channel 13, blocul partidelor care îl susțin pe Netanyahu obține aproximativ 50 de mandate din cele 120 ale Knessetului, în timp ce opoziția este creditată cu 52–53 de mandate.

Celelalte 17–18 mandate ar reveni formațiunilor reprezentative pentru cetățenii arabi ai Israelului, care ar putea deveni decisive în negocierile pentru viitorul guvern.

La nivelul partidelor individuale, Likud, formațiunea premierului, ar obține aproximativ 24–25 de mandate, iar Yashar, partidul centrist condus de Gadi Eisenkot, 21–23. Netanyahu ar putea revendica astfel victoria celui mai mare partid, dar aceasta nu îi garantează păstrarea funcției.

În Israel, alegătorii nu votează direct prim-ministrul. Guvernul este rezultatul unei majorități parlamentare, iar experiența ultimelor decenii arată că negocierile dintre partide pot răsturna ierarhiile stabilite în noaptea alegerilor.

Pentru Netanyahu, însă, simplul fapt că actuala alianță nu mai poate atinge pragul de 61 de mandate reprezintă un avertisment politic important.

Un vot despre 7 octombrie, război și responsabilitate

Scrutinul este primul organizat după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, care au provocat aproximativ 1.200 de morți în Israel și capturarea a circa 250 de ostatici, declanșând războiul devastator din Gaza.

De atunci, societatea israeliană a traversat una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa, marcată de operațiuni militare prelungite, proteste împotriva guvernului, tensiuni în jurul eliberării ostaticilor și o polarizare politică profundă.

Netanyahu a încercat să transforme scrutinul într-un referendum asupra securității naționale, prezentându-se drept liderul capabil să apere Israelul într-o regiune dominată de conflicte și amenințări. Adversarii săi au insistat asupra responsabilității politice pentru eșecul serviciilor de informații și al aparatului de securitate înaintea atacurilor Hamas.

Această confruntare a depășit disputa tradițională dintre dreapta și stânga. În centrul alegerilor s-a aflat întrebarea dacă Netanyahu, după atâția ani la conducerea țării, trebuie să continue să stabilească direcția politică a Israelului.

Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major al armatei și fost membru al cabinetului de război, și-a construit oferta electorală în jurul refacerii încrederii în instituții și al unei schimbări de conducere. Experiența sa militară i-a permis să conteste autoritatea lui Netanyahu chiar pe terenul securității, domeniu care a reprezentat multă vreme principalul argument electoral al premierului.

Ce ar însemna sfârșitul epocii Netanyahu

Benjamin Netanyahu este cel mai longeviv prim-ministru din istoria Israelului. A condus guvernul între 1996 și 1999, apoi între 2009 și 2021 și a revenit la putere la sfârșitul anului 2022.

Influența sa asupra politicii israeliene a depășit însă durata mandatelor. Netanyahu a redefinit dreapta israeliană, a transformat Likud într-un partid dominat de propria personalitate politică și a construit alianțe cu formațiuni religioase și ultranaționaliste, devenite indispensabile pentru menținerea majorității sale.

O eventuală înfrângere nu ar însemna doar schimbarea unui premier, ci și deschiderea unei dispute pentru direcția viitoare a dreptei israeliene.

Un guvern fără Netanyahu ar putea schimba prioritățile politice interne, în special relația dintre puterea executivă și sistemul judiciar, politica privind recrutarea militară a evreilor ultraortodocși și organizarea unei anchete independente asupra atacurilor din 7 octombrie.

În ultimii ani, reforma justiției promovată de guvernul Netanyahu a provocat proteste de amploare, criticii avertizând că modificările ar reduce capacitatea instituțiilor judiciare de a controla deciziile majorității politice. Susținătorii reformei au argumentat că sistemul judiciar acumulase o influență excesivă asupra guvernării.

Schimbarea majorității ar putea readuce aceste probleme în centrul agendei parlamentare, dar într-o direcție diferită de cea urmărită de actuala coaliție.

Procesul de corupție și presiunea asupra fostului premier

Pierderea funcției ar avea și o dimensiune personală pentru Netanyahu.

Premierul israelian este judecat în mai multe dosare de corupție, fiind acuzat de fraudă, abuz de încredere și, într-unul dintre cazuri, luare de mită. Netanyahu respinge acuzațiile și susține că procesul este motivat politic.

O eventuală ieșire de la guvernare nu ar însemna automat o condamnare și nici nu ar modifica de la sine statutul său juridic. Ar reduce însă influența sa asupra agendei legislative și asupra inițiativelor politice care privesc relația dintre funcțiile publice și procedurile penale.

La aceasta se adaugă mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională în noiembrie 2024, în legătură cu presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise în Gaza. Netanyahu și autoritățile israeliene au respins acuzațiile.

Mandatul internațional nu ar dispărea odată cu pierderea puterii. În schimb, un Netanyahu devenit lider al opoziției s-ar afla într-o poziție diplomatică diferită de aceea a unui prim-ministru în funcție.

Israelul după Netanyahu: se schimbă și politica față de Gaza?

Una dintre cele mai importante întrebări privește politica externă și de securitate.

Un guvern condus de Eisenkot nu ar însemna automat o schimbare radicală a doctrinei militare israeliene. Fost șef al armatei, Eisenkot susține menținerea securității Israelului și combaterea organizațiilor armate considerate amenințări pentru stat.

Diferențele ar putea apărea mai ales în felul în care noua conducere ar gestiona relațiile cu partenerii internaționali, viitorul Fâșiei Gaza, controlul asupra Cisiordaniei și raporturile dintre conducerea politică și instituțiile de securitate.

O coaliție centristă ar putea încerca refacerea relațiilor diplomatice deteriorate în urma războiului din Gaza. Totuși, amploarea unei asemenea schimbări ar depinde de partidele participante la guvernare și de compromisurile necesare formării majorității.

Problema palestiniană rămâne una dintre cele mai dificile. Nici în interiorul opoziției față de Netanyahu nu există o viziune unitară asupra creării unui stat palestinian, a coloniilor israeliene din Cisiordania sau a viitorului control asupra Gazei.

Prin urmare, plecarea lui Netanyahu nu ar echivala automat cu relansarea procesului de pace.

Trump ar putea pierde un aliat important în Orientul Mijlociu

Rezultatul alegerilor are implicații și pentru relația Israelului cu Statele Unite.

Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru Netanyahu, pe care îl consideră un partener important în strategia sa regională. Relația dintre cei doi a avut însă și episoade tensionate, în special în jurul deciziilor militare și diplomatice privind Iranul.

O schimbare de guvern la Ierusalim ar obliga administrația americană să construiască o relație cu o nouă conducere israeliană, posibil cu alte priorități în privința negocierilor regionale.

Totuși, alianța strategică dintre Statele Unite și Israel este susținută de instituții, acorduri militare și interese de securitate care depășesc relația personală dintre cei doi lideri.

Impactul unei eventuale plecări a lui Netanyahu s-ar resimți, așadar, mai ales în stilul și prioritățile cooperării politice, nu neapărat în fundamentele alianței.

Partidele arabe, în poziția de a decide cine guvernează

Paradoxul acestor alegeri este că formațiunile arabe ar putea avea un rol determinant în formarea viitorului executiv.

Cu 17–18 mandate estimate, ele dețin un număr de locuri care ar putea permite constituirea unei majorități alternative.

Dar soluția este complicată politic. Unele partide din tabăra anti-Netanyahu au exclus participarea la un guvern alături de formațiuni arabe, în timp ce Mansour Abbas, liderul Ra’am, s-a arătat deschis cooperării cu o coaliție de schimbare.

O formulă guvernamentală bazată pe sprijinul acestora ar presupune compromisuri importante în domenii precum politica față de cetățenii arabi, securitatea internă și gestionarea conflictului israeliano-palestinian.

Dacă aceste negocieri eșuează, Netanyahu ar putea rămâne în fruntea unui guvern interimar, chiar dacă blocul său a pierdut majoritatea.

Ce urmează: negocieri dificile sau din nou alegeri

Rezultatele exit-pollurilor sunt estimări, nu rezultate oficiale. Numărarea voturilor, inclusiv a buletinelor speciale, poate modifica distribuția finală a mandatelor.

Potrivit calendarului electoral, centralizarea voturilor este așteptată până la 30 octombrie, iar publicarea rezultatelor oficiale este prevăzută pentru 4 noiembrie.

După finalizarea procedurilor, președintele Isaac Herzog va consulta partidele și va desemna politicianul considerat capabil să formeze o majoritate. Acesta poate beneficia de până la 42 de zile pentru negocieri. Dacă tentativele de constituire a guvernului eșuează, Israelul ar putea ajunge la un nou scrutin.

Pentru Netanyahu, noaptea de 27 octombrie reprezintă astfel începutul unei confruntări politice decisive, nu verdictul final. Premierul își poate pierde majoritatea parlamentară fără să piardă imediat puterea, iar adversarii săi pot obține mai multe mandate fără să reușească formarea unui guvern.

Alegerile au pus din nou sub semnul întrebării dominația politică a celui care a condus Israelul mai mult decât oricare alt premier. Dacă acest vot va marca sfârșitul epocii Netanyahu sau doar o nouă etapă a supraviețuirii sale politice va depinde de numărarea voturilor și, mai ales, de alianțele care se vor construi în următoarele săptămâni.

Un lucru este deja clar din primele exit-polluri: Israelul nu a oferit niciunei tabere un mandat neechivoc de guvernare, iar lupta pentru putere continuă după închiderea urnelor.