Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Cultură
img 0140
Cultură
Andrei Enescu
Andrei Enescu

O nouă generație de 30 de muzicieni și artiști vizuali, sprijiniți să își dezvolte o carieră artistică prin programul Tinere Talente 2023

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Programul național Tinere Talente, proiect derulat de Fundația Regală Margareta a României, are o nouă generație de bursieri. 30 de tineri talentați, proveniți din familii cu venituri modeste, au fost selectați la categoriile muzică și arte vizuale, pentru a face parte din ediția 2023 a proiectului.

15 muzicieni și 15 artiști vizuali, aflați la începutul drumului artistic, vor primi, pe parcursul unui an calendaristic, sprijin pentru a urma și a dezvolta o carieră artistică, prin acordarea de burse individuale, în valoare de până la 2000 Euro, prin sesiuni de mentorat și stagii de masterclass intergeneraționale, precum și oportunități de promovare a talentului lor artistic prin evenimente organizate de Fundație și parteneri ai programului. Cei 30 de tineri talentați au vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, studiază la licee și universități de arte și muzică din București, Iași, Suceava, Galați, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, iar acum vor putea să își conceapă și să își urmeze propriile idei artistice prin implicarea și susținerea unor artiști consacrați și a multor oameni cu viziune, resurse și dragoste pentru artă.

144 de tineri foarte talentați, un juriu de elită, cei mai buni 30 muzicieni și artiști vizuali selectați

144 de tineri muzicieni și artiști vizuali cu vârste între 14 și 24 de ani, elevi și studenți la instituțiile de învățământ vocațional din toată țara, care provin din familii cu venituri modeste, și-au exprimat, pe parcursul lunii noiembrie a anului trecut, intenția de a deveni bursieri. Procesul de selecție a constat în analiza dosarelor depuse, selecția candidaților de către juriul de specialitate și anchete sociale. Evaluarea de către un juriu, compus din personalități din mediul artistic și academic, a reprezentat etapa decisivă. 

Nivelul ridicat de pregătire al 74 de tineri înzestrați, la categoria Arte Vizuale, cu lucrări extraordinare de pictură, grafică sau arte textile și 70 la categoria Muzică, specializări precum canto clasic, pian, instrumente de suflat sau instrumente cu corzi, au făcut mai provocatoare ierarhizarea lor de către juriu. În funcție de talentul și potențialul artistic demonstrate în 6 zile pline de emoții, membrii juriului celei de-a 15-a ediții a selecției Tinere Talente i-au desemnat pe cei mai buni 30 de candidați.

”Din punctul meu de vedere, selecția din acest an a constituit – în primul rând – o mare bucurie. După doi ani de mijlocire, prin felurite dispozitive, a comunicării cu candidații, în sfârșit i-am avut în imediată apropiere, având șansa de a ne privi în ochi, de a dialoga și de a înțelege de la fiecare emoții și gânduri pe care ecranele nu le pot transmite. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât numărul mare de înscriși a însemnat și un număr mare de tineri foarte înzestrați și bine pregătiți, unii de-a dreptul excepționali.

Ierarhizarea lor a fost dificilă, dar atmosfera în toate cele trei zile de audiții a fost extrem de favorabilă luării celor mai echilibrate decizii. Meritul a fost deopotrivă al modului exemplar de organizare și al componenței juriului de selecție, astfel încât rezultatele să contribuie la atribuirea justă a burselor care vor însemna, ca de fiecare dată, un sprijin imens pentru drumul celor 15 muzicieni în devenire”, a declarat Verona Maier, pianistă, membru al juriului – categoria Muzică.

Lista celor 15 tineri muzicieni și 15 artiști vizuali, care au devenit bursierii programului Tinere Talente 2023, poate fi consultată aici.

Fundația Regală mulțumește membrilor juriului pentru implicare și generozitate:

Categoria Muzică: Verona Maier – pianistă, Iulia Isaev – soprană, Tiberiu Soare – dirijor, Rafael Butaru – violonist, Florin Pane – trombonist și Zoli Toth – artist conceptual

Categoria Arte Vizuale: Ileana Dana Marinescu – artist vizual, prof. univ. dr. Carmen Apetrei – grafician, Andrei Tudoran – pictor și lect. univ. dr. Sergiu Chihaia – artist vizual 

 România are nevoie de artă! 

In 2022, pentru a 4 oară, Tinere Talente a fost recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile. Știm că talentul se poate naște și într-un copil provenit dintr-o familie cu venituri bune, la fel de bine și într-un tânăr lipsit de sprijin financiar. Iar Tinere Talente este programul care creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul. Până în prezent, 380 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. Pentru mulți tineri la început de drum, bursa a reprezentat o treaptă esențială în evoluția și afirmarea lor, o oportunitate de cunoaștere și de explorare artistică, dar și posibilitatea de a relaționa cu oameni de cultură recunoscuți la nivel național și internațional, care i-au îndrumat în carieră. În susținerea bursierilor, au fost organizate 110 recitaluri și concerte, 77 de expoziții, 114 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul anilor, mai bine de 1.800.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României.

Partener program: Kaufland România

Sponsori program: Kultho, Oskar, Dedeman, PEPCO, PSC Group, Sofmedica, Enayati Medical City, Hotel Siqua, Easy Print Services, Foto Experience, Emotion Philms.

Parteneri media ai programului de-a lungul timpului: TVR, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Magic FM, RFI România, Radio Trinitas, Agerpres, Forbes, Forbes Life, BIZ, Historia, Revista CARIERE, Zile și Nopți, Revista Cultura, The Institute, Radio Clasic, Phoenix Media, Nine O’Clock, Societatea Muzicală, Insight TAROM, IQads, SMARK, The Diplomat, Financial Intelligence, Bucharest Journal, Capital Cultural, MediaTrust Romania, Zenith Romania.

Despre programul Tinere Talente

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Programul național Tinere Talente a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tineretalente.org. Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând astfel bursele pentru tinerii talentați ai României.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Cultură acum 2 ore

„Transilvania | Extravaganza” câștigă premiul pentru amenajare la Anuala de Arhitectură București

Amenajarea expoziției „Transilvania | Extravaganza”, prezentată într-o clădire istorică din Sibiu, a câștigat o...

Cultură acum 3 ore

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român

Pe 25 octombrie 2026, Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român, cu Georgiana Dumitru și...

Cultură acum 2 zile

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră
Cultură acum 2 zile

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră. Gala are loc pe 24...

Cultură acum 3 zile

Cât adevăr mai încape într-o imagine făcută de AI?

Fotografii de familie din anii ’70, imagini generate cu inteligență artificială, pictură hiperrealistă, instalații...

Cultură acum 4 zile

„Granada”, seară spaniolă la Teatrul Tănase

Ritmurile spaniole și mexicane intră pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” pe 23...

Cultură acum 4 zile

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Cultură acum 5 zile

Vali Boghean, „Destin Basarabean”: virtuozitate, emoție și o horă care a ridicat Sala Palatului în picioare

Vali Boghean a adus la Sala Palatului spectacolul „Destin Basarabean”, o întâlnire spectaculoasă între...

Cultură acum 5 zile

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Cultură acum 5 zile

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Cultură acum 7 zile

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Cultură acum o săptămână

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Cultură acum o săptămână

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Cultură acum o săptămână

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Cultură acum o săptămână

Festivalul Național de Teatru 2026

Festivalul Național de Teatru 2026 se desfășoară între 16-25 octombrie la București, cu spectacole...

Cultură acum o săptămână

Enescu revine la Giurgiu după 95 de ani

La exact 95 de ani de la concertul susținut de George Enescu la Giurgiu,...

Cultură acum o săptămână

Stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Alex Mocanu, Nelu Cortea și Ioana Luiza

Pe 16 octombrie, ora 22:00, stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Nelu Cortea și Ioana...

Cultură acum o săptămână

Conferința Internațională „Filosofia Formei” la Tg. Jiu

Participați la Conferința Internațională „Filosofia Formei” în Tg. Jiu, între 22-26 octombrie 2026, dedicată...

Cultură acum o săptămână

Beatles în sonorități de jazz: Jazzappella și Big Band-ul Radio România

Pe 22 octombrie 2026, Big Band-ul Radio România și Jazzappella reinterpretază Beatles la Sala...

Afiș FNT36 (1)
Cultură acum o săptămână

Modulul Spectacole-lectură, la a V-a ediție în FNT 2026

Festivalul Național de Teatru, produs de UNITER – Uniunea Teatrală din România și organizat...

Cultură acum o săptămână

Eveniment de închidere la rezidența RăSAR

Pe 14 octombrie 2026, Râmnicu Sărat găzduiește un eveniment cultural important, cu Doina Lemny...

Cultură acum 2 săptămâni

BEethoven ROCKs – Orchestra Simfonică București

Pe 21 octombrie 2026, la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, Orchestra Simfonică București...

Afiș FNT36 (1)
Cultură acum 2 săptămâni

Bucureștiul devine scena Festivalului Național de Teatru: zece zile de spectacole și evenimente în peste 50 de spații din București

Festivalul Național de Teatru, unul dintre cele mai importante și ample evenimente dedicate teatrului...

Cultură acum 2 săptămâni

Jahn Kemper + Bind Live @Encore Club

Pe 18 octombrie 2026, Jahn Kemper și Bind vor concerta la Encore Club din...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura