
România susține menținerea prezenței militare americane
Ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, a reafirmat miercuri interesul României pentru menținerea prezenței militare americane pe teritoriul național, în cadrul unei întrevederi cu subsecretarul american pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby. Discuțiile, desfășurate la sediul Ministerului Apărării Naționale, au vizat securitatea regiunii Mării Negre și consolidarea apărării pe Flancul Estic al NATO.
Întrevederea a urmărit aprofundarea cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite și accelerarea implementării conceptului NATO 3.0, a transmis MApN. Cei doi oficiali au analizat evoluțiile de securitate în contextul extinderii efectelor războiului din Ucraina la nivel regional.
Oprea a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică și a prezentat eforturile României de dezvoltare a capabilităților necesare descurajării și apărării. Ministrul a evidențiat și măsurile planificate pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în NATO.
În privința prezenței militare americane, ministrul a precizat că interesul României este în concordanță cu necesitățile operaționale ale Statelor Unite și ale NATO. El a evidențiat avantajele strategice și operaționale oferite de România pentru obiectivele comune de securitate din regiunea Mării Negre și pentru apărarea aliată în sud-estul Europei.
Ministrul a prezentat demersurile de modernizare a Armatei României, de dezvoltare a infrastructurii militare și de îmbunătățire a condițiilor de găzduire și sprijin pentru forțele americane. Potrivit MApN, aceste eforturi reflectă angajamentul României de a-și asuma o responsabilitate sporită pentru apărarea convențională a Europei.
În contextul amenințărilor din regiunea Mării Negre, Oprea a subliniat importanța consolidării capabilităților de apărare aeriană și antirachetă, de combatere a sistemelor de aeronave fără pilot și de protecție a infrastructurii critice.
Ministrul și-a exprimat și interesul pentru extinderea cooperării cu Statele Unite în industria de apărare, inclusiv prin proiecte de producție, mentenanță și sprijin logistic. MApN arată că acestea ar contribui la menținerea capacității operaționale a capabilităților critice și la consolidarea bazei industriale de apărare a României și a Europei.
La finalul întrevederii, cei doi oficiali au reafirmat angajamentul pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic prin rezultate concrete și au convenit continuarea dialogului în domeniile securității și apărării.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.





























