Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Evenimente
Corurile Filarmonicii „George Enescu” și al Operei Naţionale celebrează Crăciunul pe scena Ateneului Român
Evenimente
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi 2019

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Ediţia din 2019 a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, care are loc în Bucureşti, în perioada 19 – 26 mai, va pune accentul pe compozitori francezi contemporani de vârf, dar şi pe promovarea tinerilor interpreţi şi creatori români.

În acest sens, compozitori francezi vor fi invitaţi şi lucrările lor vor fi prezentate în concertele din Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi 2019.

De asemenea, cercetători francezi şi români vor avea prilejul să dialogheze în cadrul simpozionului de muzicologie cu tema „Gândirea muzicală de avangardă în Franţa şi România. Perspective şi interacţiuni”, sub coordonarea prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu.

Totodată, o lucrare simfonică inovatoare a compozitorului francez Bernard Cavanna, notoriu discipol al lui Aurel Stroe, va aduce în prim-plan un cor de smartphone-uri şi o tehnologie de vârf dezvoltată la centrul Grame din Lyon, ce va fi prezentată pe scena sălii Radio, în compania Orchestrei de Cameră Radio şi studenţilor Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Un film documentar despre Aurel Stroe, realizat în Franţa în 2002, va fi proiectat în cadrul festivalului.

Pe de altă parte, eutopia sonoră este un alt concept central al acestui proiect. El se referă la o zonă sonoră ideală, bine aleasă şi bine plasată în mentalul nostru, dincolo de epiderma obişnuinţei. Eutopia se manifestă prin patru tematici: 1. Ulise (dincolo de cultură); 2. Matrix (dincolo de natură); 3. Gulliver (dincolo de istorie); 4. Nirvana (dincolo de sine). Fiecare dintre aceste patru tematici se diversifică în programe şi proiecte, cuprinzând concerte simfonice, camerale, solistice şi experimentale.

Concerte simfonice şi vocal-simfonice vor fi susţinute de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, orchestra Filarmonicii „George Enescu”, orchestra „Concerto” şi corul Ricercare ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Alte manifestări concertante vor reuni ansambluri din Bucureşti, din ţară şi din străinătate, precum Profil, Archaeus, Contraste, Clarino, Game, Atem, SonoMania, devotioModerna, Wahnsinn, PERCUSSIONescu, 2×2, cvartetul de coarde Gaudeamus.

Dirijori precum Marijn Simons, Martin Malatray, Gheorghe Costin, Camil Marinescu, Tiberiu Soare, Bogdan Vodă, Mircea Pădurariu, Carmen Maria Cârneci, Simona Strungaru, Emil Vişenescu, Ciprian Ţuţu, Florian Costea şi solişti precum Barrie Webb, Marius Ungureanu, Ion Bogdan Ştefănescu, Mihai Măniceanu, Mircea Marian, Andreea Iftimescu, Iustinian Zetea, Horia Maxim, Evelina Andrieş, Claudia Codreanu, Diana Dembinski Vodă, interpreţi ca Irinel Anghel, Cătălin Creţu şi Fernando Mihalache vor prezenta un program atractiv, divers şi incitant.

Programul complet al festivalului, cu toate locurile de desfăşurare se găseşte pe pagina web http://cimro.ro/simn-2019-program/.

Directorul artistic al evenimentului este Dan Dediu. Organizatorilor tradiţionali precum Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Societatea Română de Radio şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti li se vor alătura Institutul Francez şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Sezonul România-Franţa 2019.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Evenimente acum 5 zile

Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român

Pe 25 octombrie 2026, Concertul Regal Caritabil la Ateneul Român, cu Georgiana Dumitru și...

Evenimente acum o săptămână

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Evenimente acum o săptămână

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Evenimente acum o săptămână

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Evenimente acum o săptămână

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Evenimente acum 2 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Evenimente acum 2 săptămâni

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Evenimente acum 2 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Evenimente acum 2 săptămâni

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Evenimente acum 2 săptămâni

Festivalul Național de Teatru 2026

Festivalul Național de Teatru 2026 se desfășoară între 16-25 octombrie la București, cu spectacole...

Evenimente acum 2 săptămâni

Stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Alex Mocanu, Nelu Cortea și Ioana Luiza

Pe 16 octombrie, ora 22:00, stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Nelu Cortea și Ioana...

Evenimente acum 2 săptămâni

Conferința Internațională „Filosofia Formei” la Tg. Jiu

Participați la Conferința Internațională „Filosofia Formei” în Tg. Jiu, între 22-26 octombrie 2026, dedicată...

Evenimente acum 2 săptămâni

Beatles în sonorități de jazz: Jazzappella și Big Band-ul Radio România

Pe 22 octombrie 2026, Big Band-ul Radio România și Jazzappella reinterpretază Beatles la Sala...

Evenimente acum 2 săptămâni

Eveniment de închidere la rezidența RăSAR

Pe 14 octombrie 2026, Râmnicu Sărat găzduiește un eveniment cultural important, cu Doina Lemny...

Evenimente acum 2 săptămâni

BEethoven ROCKs – Orchestra Simfonică București

Pe 21 octombrie 2026, la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, Orchestra Simfonică București...

Evenimente acum 3 săptămâni

Jahn Kemper + Bind Live @Encore Club

Pe 18 octombrie 2026, Jahn Kemper și Bind vor concerta la Encore Club din...

Evenimente acum 3 săptămâni

Stand-up comedy cu Cortea, Ioana State, Mane Voicu și Alex Ioniță

Vino pe 16 octombrie la The Fool pentru un show de stand-up comedy cu...

Evenimente acum 3 săptămâni

Hellbound + Death Row + Sorrowsight Live @Encore

Pe 16 octombrie, Hellbound și Death Row vor concerta la Encore București, începând cu...

Evenimente acum 3 săptămâni

Moliere – L’Opéra Urbain pe 22 Octombrie

Pe 22 octombrie, ora 20:00, nu rata musicalul Molière la Romexpo, București.

Evenimente acum 3 săptămâni

Concert Tribut ABBA la Arad

Pe 25 octombrie, la ora 19:00, nu rata Concertul Tribut ABBA la Palatul Cultural...

Evenimente acum 3 săptămâni

Concert Tribut ABBA la Filarmonica Oltenia

Pe 22 octombrie, ora 19:00, nu rata concertul tribut ABBA la Filarmonica Oltenia din...

Evenimente acum 3 săptămâni

Bienala de Scenografie București 2026

Participă la Bienala de Scenografie București 2026, între 16-25 octombrie, cu expoziții și evenimente...

Evenimente acum 3 săptămâni

Stand-up comedy cu Țigănescu și Adi Bobo

Pe 17 octombrie, Ionuț Țigănescu și Adi Bobo te așteaptă la ST.UP Pub pentru...

Evenimente acum 3 săptămâni

Concert vocal-simfonic la Sibiu Opera Festival 2026

Pe 16 octombrie 2026, la Filarmonica de Stat Sibiu, are loc un concert vocal-simfonic...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura