Soprana Angela Gheorghiu consideră că în România s-au creat false legende în jurul unor nume precum George Enescu, Dinu Lipatti sau Maria Tănase
Într-un interviu acordat website-ului de știri Hotnews, soprana Angela Gheorghiu demitizeză unele dintre personalitățile muzicale românești. BBC și peste 100 de mari personalități muzicale ale lumii o contrazic.
“(…) Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris puține lucruri… Aici este o problemă în România. O problemă cu George Enescu, cu Ciprian Porumbescu… Nimeni nu vrea să afle cine au fost oamenii aceștia. Ciprian Porumbescu a fost un compozitor ce se afla la începutul carierei, a compus o operetă românească. Muzica sa nu este de mare valoare, comparativ cu mulți alți compozitori români. Bietul de el nici n-a avut timp pentru că a murit tânăr din cauza tuberculozei. După aceea am început să auzim despre George Enescu. Mai târziu, la sfârșitul Conservatorului, am aflat și eu, prima oară de la Sergiu Celibidache, că nu numai istoria de la școală, istoria României, politică sau socială, dar și istoria culturală este alcătuită în România din false legende. Din oameni despre care ni se spune că au făcut, că sunt mari, dar ei nu sunt așa de mari. Eu în 30 de ani nu am descoperit nici o sală importanta în care George Enescu să fi cântat. Unde a cântat? Vă imaginați în perioada în care George Enescu a cântat la vioară ce artiști mari erau atunci pe planetă? Vă puteți imagina?
Cred că unul dintre cei mai mari artiști români, care au făcut o adevărată carieră, este Radu Lupu. Și Clara Haskil. Dinu Lipatti a trăit mai puțin, n-a avut posibilitatea unei cariere mari. Ideea este că sunt alte nume despre care România nu știe – vorbesc de criticii din România, care serveau partidul, cei care au studiat muzicologia, cei care s-au ocupat de muzică. Ei nu au avut până astăzi curiozitatea și dorința să vadă cine este într-adevăr un adevărat mare compozitor. Pentru că sunt compozitori din România care au lucrări mai importante decât George Enescu.
Eu vreau să spun lucrul aceasta pentru că nimeni nu are curaj aici, în România, să spună aceste adevăruri esențiale pentru cultura română. În plus, aș mai adăuga, am mai spus în interviurile mele internaționale, nu întotdeauna marii artiști au ales să meargă la Paris. Dacă te-ai dus la Paris nu înseamnă că ești cel mai mare artist. Nu este adevărat. Sunt și artiști care au rămas în România și sunt foarte buni. Dar nu știe nimeni de ei. Și aici trebuie să se facă o distincție foarte serioasă. Ce înseamnă să faci o carieră mondială, ce înseamnă să fii un mare compozitor, ce înseamnă să fii un mare dirijor? Adică, prin munca pe care tu o poți demonstra? Despre Enescu știu doar că în America a cântat o dată la New York, a înlocuit un dirijor, pe Toscanini, la Carnegie Hall. L-a înlocuit, deci nu l-a invitat nimeni initial pe el. Și după aceea a fost a doua oară. Deci de două ori, cu două ori nu faci carieră, da? Trebuie spuse lucrurile așa cum sunt. Când s-a dus a doua oară a cântat într-un muzeu. Nu vreau să vă supărați pe mine, că distrug legende, dar trebuie să îi aducem în lumină pe adevărații mari artiști. Există mari și mici artisti români și în afara României și există mari și mici artisti și în România. Aceste adevăruri trebuiesc studiate și expus doar adevărul dovedit.
Nu poți să spui că Maria Tănase a fost și a cântat la New York. Artiștii de muzică populară nu cântă în săli mari. Cântă doar la comunitățile de români. Și cântă în restaurante. Sau în mici săli pe care reușesc ei să le închirieze. Trebuie spuse lucrurile pe nume. (…)”
Interviul integral poate fi citit cu click aici
Revista britanică Classical Music (produsă de BBC Music Magazine) a publicat recent un top al celor 100 cei mai mari violoniști ai lumii din toate timpurile. Violonistul român George Enescu este plasat pe locul 20 alături de nume precum Arthur Grumiaux, Pinchas Zukermann, Adolf Busch, Frank Peter Zimmerman, Reinhard Goebel, Christian Ferras, Leonid Kogan, Itzhak Perlman, Isaac Stern, Yehudi Menuhin, David Oistrakh.
Clasamentul se bazează pe răspunsurile oferite revistei de 100 dintre cei mai importanți la nivel mondial soliști, muzicieni de muzică de cameră, dirijori și violoniști. Topul celor mai importanți violoniști din toate timpurile realizat de Revista BBC Music Magazine poate fi consultat cu click aici
Revista britanică a publicat și un top al celor mai importanți pianiști din toate timpurile. În acest clasament, pianistul român Dinu Lipatti se află pe locul 6, în timp ce pianistul Radu Lupu este plasat pe locul 13, ambii se regăsesc însă într-o companie selectă alături de Segey Rachmaninov, Artur Rubinstein și alții. Topul celor mai importanți pianiști din toate timpurile realizat de Revista BBC Music Magazine poate fi consultat cu click aici
Relevant despre personalitatea violonistului, compozitorului și profesorului George Enescu sunt și cuvintele lui Yehudi Menuhin înregistrate în anul 1967:
Despre Maria Tănase o să cităm câteva informații relevante din Wikipedia:
“La 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair) amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queens. Inaugurarea oficială a pavilioanelor a avut loc la 5 mai 1939. Cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României). Aici, Maria Tănase are ocazia să-i cunoască pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși. În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa). Acestea au fost editate pe un microsion Electrecord (nr. cat. EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (Marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.”
Sursă foto articol: Facebook Angela Gheorghiu
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
