Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Evenimente

Spectacole în premieră la Teatrul Odeon şi Teatrul de Comedie

Evenimente 13:26 Redactor: Andrei Enescu

Spectacolul „Gardenia” de Elzbieta Chowaniec, regia Zoltan Balazs, va fi prezentat în premieră joi şi vineri, la Sala Studio a Teatrului Odeon, informează un comunicat al organizatorilor.

Alături de actriţele Antoaneta Zaharia şi Paula Niculiţă, care fac parte din trupa teatrului de peste 15 ani, vor putea fi descoperite pentru prima oară pe scena Odeonului noile actriţe angajate Simona Popescu şi Mădălina Ciotea.

„‘Gardenia’ surprinde patru generaţii de femei din aceeaşi familie, care se confruntă cu tiparele comportamentale, constrângerile şi moştenirea genetică. Toate îşi spun povestea la aceeaşi vârstă, 33 de ani, şi trec prin frământările istoriei începând cu al doilea război mondial şi până în prezent. Circumstanţele vremii le condiţionează în parte
destinul, dar cea care le influenţează direct, ar spune ele, este mama”, se arată în descrierea spectacolului.

Spectacolul „Gardenia” este produs în cadrul proiectului european „Fabulamundi. Playwriting Europe”, ajuns la a treia ediţie, co-finanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020.

Fabulamundi. Playwriting Europe: Beyond Borders este un proiect de colaborare între teatre, festivaluri şi instituţii culturale din 10 ţări europene (Italia, Franţa, Germania, Spania, România, Austria, Belgia, Marea Britanie, Polonia şi Cehia). Reţeaua urmăreşte să sprijine şi să promoveze dramaturgia contemporană în Europa, cu scopul de a consolida şi îmbogăţi activităţile şi strategiile profesioniştilor şi ale artiştilor care activează în domeniu, şi a oferi autorilor dramatici posibilităţi de conectare, întâlniri multiculturale şi dezvoltare profesională.

La Sala Nouă a Teatrului de Comedie va fi prezentat în premieră oficială spectacolul „Podul” de Laurent Van Wetter, în regia lui Florin Liţă, potrivit un comunicat al organizatorilor.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Radu Micu şi Liviu Romanescu.

În deschiderea evenimentului va fi reprezentat monologul „Reflecţii balistice” al aceluiaşi autor, regia Dorin Boca, în lectura actorului Bogdan Farcaş.

Dramaturgul belgian Laurent Van Wetter, cunoscut atât ca actor de film, cât şi ca scenarist şi realizator de emisiuni radio, va viziona versiunea românească a spectacolului „Podul” la aproape 20 de ani de la premiera mondială de la Bang Bang Theatre din Bruxelles.

Evenimente 3 ore ago

Concert Not My Cup of Tea + Soupy + Heavy Joy

Pe 11 septembrie, nu rata concertul Not My Cup of Tea, Soupy și Heavy...

Evenimente 3 ore ago

Bluescore – LIVE la Quantic

Bluescore revine la Quantic pe 8 septembrie 2026, ora 20:00. Nu rata un concert...

Evenimente o zi ago

Concert Headspawn + Riskfool Live la Encore

Pe 5 septembrie, Headspawn și Riskfool vor concerta la Encore Bar din București, începând...

Evenimente o zi ago

Concert D.E.N.I.S. + PLANT la Encore

Pe 29 august 2026, D.E.N.I.S. și PLANT vor susține un concert punk la Encore,...

Evenimente o zi ago

Stand-up comedy cu Bordea, Cortea, Alex Dobrotă și Florin Gheorghe

Pe 23 august, ora 21:00, nu rata stand-up comedy cu Bordea, Cortea, Alex Dobrotă...

Evenimente o zi ago

Recital de pian Mihai Ritivoiu la Ateneul Român

Pe 25 septembrie 2026, Mihai Ritivoiu va susține un recital de pian la Ateneul...

Evenimente o zi ago

Recital de pian David Kadouch la Ateneul Român

Pe 24 septembrie, David Kadouch va susține un recital de pian la Ateneul Român,...

Evenimente o zi ago

Recital de pian Cătălin Șerban la Ateneul Român

Pe 23 septembrie 2026, Cătălin Șerban va susține un recital de pian la Ateneul...

Evenimente o zi ago

Recital de pian – Viniciu Moroianu

Pe 10 septembrie 2026, Viniciu Moroianu va susține un recital de pian la Palatul...

Evenimente o zi ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 15 octombrie 2026, Vivaldi Rocks aduce un concert inovator la Casa de Cultură...

Evenimente o zi ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 14 octombrie, ora 19:30, Vivaldi Rocks revine la Craiova cu Orchestra Simfonică București....

Evenimente o zi ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 13 octombrie, Vivaldi Rocks revine la Drobeta-Turnu Severin cu Orchestra Simfonică București. Nu...

Evenimente o zi ago

Vivaldi Rocks – Orchestra Simfonică București

Pe 12 octombrie, Vivaldi Rocks revine la Cinema 'Sergiu Nicolaescu' din Târgu-Jiu, cu Orchestra...

Evenimente o zi ago

Regal Vienez – Concert extraordinar de Crăciun

Pe 14 decembrie, ora 20:00, la Opera Națională Română Timișoara, concertul 'Regal Vienez' promite...

Evenimente o zi ago

Premiera musicalului Aladdin la Timișoara

Pe 28 septembrie 2026, la Opera Națională Română din Timișoara, premiera musicalului Aladdin. Un...

Evenimente o zi ago

O Scrisoare Pierdută la Opera Națională Română Timișoara

Pe 21 septembrie 2026, la ora 19:00, 'O scrisoare pierdută' de I.L. Caragiale la...

Evenimente o zi ago

Brâncuși nocturn – proiecții și dezbateri la București și Târgu Jiu

Participați la Brâncuși nocturn, proiecții de film și dezbateri în aer liber, între 26-29...

Evenimente o zi ago

SUMMER TIME – Enescu și orașul la Muzeul Național George Enescu

Muzeul Național „George Enescu” redeschide curtea pentru evenimente culturale din 22 august până în...

Evenimente o zi ago

Stars Gala pe scena Operei Naționale București

Participă la Stars Gala pe 23 august, ora 18:00, la Opera Națională București. Un...

Evenimente o zi ago

Enrico Dindo & Monica Cattarossi la Sibiu

Pe 10 septembrie, Enrico Dindo și Monica Cattarossi vor concerta la Filarmonica de Stat...

Evenimente o zi ago

Recital Nemanja Radulović & Laure Favre-Kahn la Sibiu

Pe 8 septembrie 2026, la Filarmonica de Stat Sibiu, recital cu Nemanja Radulović și...

Evenimente o zi ago

Sibiu Jazz Festival 2026 | Day 4

Participă la Sibiu Jazz Festival 2026 pe 5 septembrie, cu concerte de jazz la...

Evenimente o zi ago

Sibiu Jazz Festival 2026 | Ziua 3

Participă la Sibiu Jazz Festival 2026 pe 4 septembrie, cu Marco Mezquida Trio și...

Evenimente o zi ago

Sibiu Jazz Festival 2026 | Ziua 2

Pe 3 septembrie 2026, Filarmonica de Stat Sibiu găzduiește Ziua 2 a Sibiu Jazz...