Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială, în data de 14 martie, ora 19.30, la Sala Studio, a spectacolului 20 deminute cu îngerulde Aleksandr Vampilov, în regia lui Felix Alexa, care semnează și adaptarea scenică, ilustrația muzicală și lighting design-ul.
Traducerea îi aparține Mașei Dinescu, iar scenografia este concepută de Andrada Chiriac.
Din distribuție fac parte actorii Dan Tudor, Alexandru Conovaru,Gabriel Răuță, Mihaela Teleoacă, Bogdan Cotleț, Anghel Damian, Irina Ștefan.
Textul lui Vampilov și spectacolul montat de Felix Alexa urmăresc – cu un umor care, câteodată, devine amar – reacția pe care o poate stârni astăzi în noi un gest altruist. „Cât o fi costând dezinteresarea în ziua de azi?”, se întreabă un personaj, arătând astfel că, într-o lume a abrutizării sentimentelor, suspiciunea a devenit atitudinea firească față de generozitatea celuilalt, că nu mai putem privi senin în sufletul semenilor, ajungând uneori să lovim mâna întinsă în ajutor.
Într-o lume în care interesul propriu a ajuns la rang de profesiune de credință, un gest simplu, adevărat, acela de a-ți ajuta semenii, devine suspect și absurd, de neînțeles. Piesa lui Vampilov, 20 de minute cu îngerul, reprezintă pentru mine o parabolă despre lumea dezumanizată în care trăim, o comedie cinică despre cum ne-am sălbăticit sufletele, fără să ne dăm seama. Și tocmai acest amestec fascinant de umanitate dezlănțuită, aflată în criză, și o puritate umană ce nu poate părea astăzi normală, ci doar „îngerească”, creează imaginea reală a lumii în care trăim, plină de confuzie și contraste. Dar oare „îngerul” aflat în fiecare dintre noi poate fi, totuși, salvat? (Felix Alexa)
Radio Clasic folosește tehnologii strict necesare pentru funcționarea și securitatea site-ului. Poți accepta sau respinge tehnologiile opționale și poți alege separat categoriile folosite pentru măsurarea audienței și marketing. Alegerea poate fi schimbată oricând din butonul „Cookie-uri”. Citește Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate.
Centrul de preferințe pentru confidențialitate
Confidențialitatea ta
Radio Clasic folosește date tehnice pentru a furniza și securiza site-ul. Tehnologiile opționale ne ajută să măsurăm audiența și, dacă sunt utilizate, să gestionăm servicii comerciale. Poți acorda sau retrage acordul separat pentru fiecare categorie.
Alegerea este memorată aproximativ șase luni și poate fi modificată oricând din butonul „Cookie-uri”.
„Acceptă toate” permite categoriile opționale. „Respinge toate” le dezactivează. Poți folosi comutatoarele de mai jos și apoi „Salvează modificările”. Retragerea consimțământului este disponibilă prin același centru.
Tehnologii strict necesare
Acestea asigură securitatea, redarea funcțiilor solicitate și memorarea preferințelor de confidențialitate. Nu pot fi dezactivate din acest centru.
Preferința de consimțământrc_consent_choice și cookie-urile wp_consent_*, păstrate aproximativ șase luni.
Măsurarea audienței
Google Analytics este integrat prin Google Site Kit și este controlat de alegerea pentru măsurarea audienței. Datele sunt folosite pentru statistici privind utilizarea și îmbunătățirea conținutului.
Google Analytics / Google Site KitCategorie: măsurarea audienței. Poate utiliza cookie-uri precum _ga și _ga_* după acord.
Servicii și furnizori utilizați
Această listă descrie serviciile identificate în infrastructura actuală. Nu afișăm sute de furnizori care nu sunt utilizați efectiv de site.
MatomoInstalare găzduită în infrastructura WordPress, folosită pentru statistici interne. Configurația sa este administrată separat.
OneSignalNotificări web activate numai după acțiunea utilizatorului și permisiunea oferită de browser.
YouTube și rețele socialeConținutul extern poate transmite date furnizorului atunci când este încărcat sau utilizat.