Continuă „Grand Prix of Romania Trophaeum Artis Cantorum”

Continuă astăzi, 25 august 2017, la București și Sinaia, Festivalul Internațional "The International Grand Prix of Romania Trophaeum Artis Cantorum", organizat de Muzeul Național "George Enescu" și de Centrul Rus pentru Știință și Cultură, serie coordonată de muzicologul Mihai Cosma.

Invitata specială a acestei ediții este pianista și profesoara Larisa Gergieva, director al Academiei Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, aflată pentru prima dată în România. Larisa Gergieva susţine astăzi un curs de măiestrie pentru tinerii cântăreți de operă români. Cei mai buni dintre participanți, aleși de Larisa Gergieva, vor cânta la Concertul de Gală de la Castelul Peleș, găzduit de Salonul de Muzică al Reginei Elisabeta, în 26 august, de la ora 16:00.

Anunțuri publicitare