
Tudorel Toader: destituirea fiului poate fi contestată
Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a afirmat joi, pe Facebook, că hotărârea Comisiei de Etică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) privind destituirea fiului său din funcţia didactică nu este definitivă. El a cerut respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a susţinut că sunt întrebări care trebuie să primească răspunsuri.
„În termen de 30 de zile poate fi contestată la Comisia Naţională de Etică a Managementului Universitar, hotărâre care, la rândul său, poate fi atacată în instanţa de judecată, fond şi cale de atac”, a afirmat Tudorel Toader.
Potrivit acestuia, Comisia de Etică a luat decizia după un an de cercetări. El a precizat că hotărârea a fost comunicată imediat după închiderea dezbaterilor de la ÎCCJ privind contestaţia fiului său împotriva arestării preventive, înainte de afişarea soluţiei pe pagina Înaltei Curţi.
„Credem că un tratament egal pentru situaţii similare este întotdeauna dezirabil, şi că trebuie lăsată instanţa de judecată să decidă, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat fostul ministru. El a adăugat că Alexandru Toader nu a contestat hotărârea Consiliului Facultăţii de Drept de suspendare a activităţii sale didactice până la finalizarea procesului penal.
UAIC a anunţat miercuri că membrii Comisiei de Etică au constatat că lectorul univ. dr. Ionuţ-Alexandru Toader, cadru didactic al Facultăţii de Drept, a săvârşit abateri prevăzute de Legea nr. 199/2023 şi de Codul de etică UAIC din 23.05.2019. Universitatea a enumerat „folosirea abuzivă a calităţii de membru al comunităţii academice, hărţuirea şi condiţionarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite”.
Iniţial, fiul fostului ministru a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Marţi, instanţa supremă i-a admis contestaţia şi a decis plasarea sa în arest la domiciliu pentru 19 zile. Decizia este definitivă.
Alexandru Toader este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual. El este acuzat că a hărţuit sexual două studente, pe care le-ar fi abordat după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune.
Una dintre tinere a relatat că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



