Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Cultură
30 de tineri artiști selectați pentru a primi bursa Tinere Talente oferită de Fundația Regală Margareta a României
Cultură
Andrei Enescu
Andrei Enescu

30 de tineri artiști selectați pentru a primi bursa Tinere Talente oferită de Fundația Regală Margareta a României

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Fundația Regală Margareta a României anunță numele celor 30 de bursieri selectați pentru a face parte din a 16-a ediție a programului național Tinere Talente.  Artiștii vor fi susținuți pentru dezvoltarea carierelor artistice în domeniile muzicii și artelor vizuale, oferindu-le o platformă solidă pentru a explora și a perfecționa abilitățile creative într-un mediu stimulativ și plin de oportunități.

Oportunități pentru tinerii artiști

Dintre 134 de aplicanți, cu vârste între 14 și 24 de ani, au fost selectați ca bursieri 15 muzicieni și 15 artiști vizuali, care vor beneficia, pe parcursul unui an calendaristic, de sprijin pentru a-și urma visurile artistice sub îndrumarea unor personalități consacrate din lumea artei. Aceștia vor beneficia de burse individuale de până la 2.000 Euro, sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraționale, training pentru dezvoltarea abilităților necesare performanței, precum și oportunități de promovare în cadrul evenimentelor organizate de Fundație și de partenerii săi. Tinerii bursieri studiază la licee și universități de arte și muzică din București, Brașov, Suceava, Bacău, Timișoara, Iași, Baia Mare și Galați.

Competiția pentru bursa Tinere Talente 2024 a fost acerbă, datorată numărului mare de candidați, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ vocațional din întreaga țară, provenind din familii cu venituri modeste. Procesul de selecție a debutat cu analiza dosarelor din punct de vedere social, a continuat cu evaluarea, din punct de vedere artistic, de către juriul format din specialiști, a fost finalizat cu anchete sociale, iar cei mai buni 30 de participanți la această ediție a programului au fost aleși.

Juriul a fost constituit din personalități remarcabile ale mediului artistic și academic, care vor însoți bursierii și ca mentori pe parcursul proiectului: Verona Maier – pianist, Iulia Isaev – soprană, Tiberiu Soare – dirijor, Rafael Butaru – violonist, Emil Vișenescu – clarinetist, Alexandru Matei – percuționist, la categoria Muzică clasică, și Carmen Apetrei – grafician, Ion Anghel – pictor, Ileana Dana Marinescu – artist vizual, Anca Boeriu – grafician, Sergiu Chihaia – artist vizual, la categoria Arte vizuale.

”Prezența în juriul de acordare a burselor Fundației Regale Margareta a României este, de fiecare dată, o experiență de neuitat. Este onorantă, provocatoare, necesită multă atenție, profesionalism, corectitudine și echidistanță. Responsabilitatea cu care “cântărești” calitățile unui număr impresionant de copii și tineri artiști în devenire, poziționarea lor corectă pe drumul evoluției și previziunea etapelor de dezvoltare ulterioară a acestora, reclamă din partea noastră o grijă părintească sinonimă cu dragostea. Dragostea, aceeași energie benefică ce a generat apariția Fundației și a perpetuat de-a lungul anilor, cu atâta succes, desfășurarea tuturor proiectelor. Felicitări și urări de succes organizatorilor și bursierilor, cu speranța că aceștia din urmă, se vor identifica, într-o bună zi, cu cei mai valoroși artiști ai țării”, declară domnul Emil Vișenescu, clarinetist, membru al juriului la categoria Muzică.

”Am apreciat, deopotrivă, parcursul bursierilor din anul precedent, cât și calitățile profesionale ale tinerilor care au aplicat pentru prima dată în acest an. Alături de instituțiile de învățământ artistic, noua generație de bursieri vor găsi deopotrivă, prin rolul asumat atât de elocvent de Fundația Regală Margareta a României, un sprijin financiar, dar și o completare la educația artistică asigurată prin mentoratele și evenimentele artistice organizate în cadrul bursei. Rolul de a dezvolta, perfecționa și promova, de-a lungul anilor, serii de tineri care doresc să-și construiască un viitor în domeniul artelor vizuale este un exemplu benefic și se constituie într-un reper atât pentru societatea culturală românească cât și pentru mediul socioeconomic, în condițiile dificile în care, astăzi, un tânăr își poate găsi cu greu un parcurs în demersul profesional”, susține și doamna Carmen Apetrei, grafician, membru al juriului la categoria Arte vizuale.

Fundația Regală mulțumește membrilor juriului pentru implicare și generozitate!

Lista celor 15 tineri muzicieni și 15 artiști vizuali, care au devenit bursierii programului Tinere Talente 2024, poate fi consultată aici.

România are nevoie de artă!

Ajuns la al 16-lea an de existență, programul național Tinere Talente a susținut până acum peste 410 de burse acordate tinerilor talentați, susținuți, de asemenea, prin mentorat și promovare. Mulți dintre ei au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional, fiind laureați la prestigioase concursuri internaționale, aplaudați și admirați astăzi în capitalele culturale ale lumii pentru muzica și arta lor. Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, proiectul creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.

Partener program: Kaufland România

Sponsori program: B&B Collection – Kultho, PPG România – Oskar, Dedeman, PEPCO Retail, Enayati Medical City, Ferrero România, Yardi România, EY România, Dove România, PSC Group, Casa Siqua, Easy Print Services, Emotion Philms Production, Foto Experience

Parteneri media ai programului de-a lungul timpului: Europa FM, TVR, TVR Cultural, Radio Romania, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Trinitas, Magic FM, RFI România, Radio Clasic, Agerpres, Forbes, Forbes Life, Historia, Zile și Nopți, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Revista BIZ, Haute Culture, The Institute, The Diplomat, Adevarul, Revista CARIERE, Revista Cultura, Phoenix Media, Insight TAROM, IQads, SMARK, Societatea Muzicală, Financial Intelligence, CSR Media, Zenith Media, mediaTRUST România

Despre programul Tinere Talente

Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 410 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. În susținerea bursierilor, au fost organizate 128 recitaluri și concerte, 82 de expoziții, 126 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul timpului, 1.900.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org. Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând, astfel, bursele pentru tinerii talentați ai României.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Cultură acum 2 zile

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră
Cultură acum 2 zile

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră. Gala are loc pe 24...

Cultură acum 2 zile

Cât adevăr mai încape într-o imagine făcută de AI?

Fotografii de familie din anii ’70, imagini generate cu inteligență artificială, pictură hiperrealistă, instalații...

Cultură acum 3 zile

„Granada”, seară spaniolă la Teatrul Tănase

Ritmurile spaniole și mexicane intră pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” pe 23...

Cultură acum 4 zile

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Cultură acum 4 zile

Vali Boghean, „Destin Basarabean”: virtuozitate, emoție și o horă care a ridicat Sala Palatului în picioare

Vali Boghean a adus la Sala Palatului spectacolul „Destin Basarabean”, o întâlnire spectaculoasă între...

Cultură acum 5 zile

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Cultură acum 5 zile

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Cultură acum 6 zile

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Cultură acum 7 zile

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Cultură acum 7 zile

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Cultură acum o săptămână

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Cultură acum o săptămână

Festivalul Național de Teatru 2026

Festivalul Național de Teatru 2026 se desfășoară între 16-25 octombrie la București, cu spectacole...

Cultură acum o săptămână

Enescu revine la Giurgiu după 95 de ani

La exact 95 de ani de la concertul susținut de George Enescu la Giurgiu,...

Cultură acum o săptămână

Stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Alex Mocanu, Nelu Cortea și Ioana Luiza

Pe 16 octombrie, ora 22:00, stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Nelu Cortea și Ioana...

Cultură acum o săptămână

Conferința Internațională „Filosofia Formei” la Tg. Jiu

Participați la Conferința Internațională „Filosofia Formei” în Tg. Jiu, între 22-26 octombrie 2026, dedicată...

Cultură acum o săptămână

Beatles în sonorități de jazz: Jazzappella și Big Band-ul Radio România

Pe 22 octombrie 2026, Big Band-ul Radio România și Jazzappella reinterpretază Beatles la Sala...

Afiș FNT36 (1)
Cultură acum o săptămână

Modulul Spectacole-lectură, la a V-a ediție în FNT 2026

Festivalul Național de Teatru, produs de UNITER – Uniunea Teatrală din România și organizat...

Cultură acum o săptămână

Eveniment de închidere la rezidența RăSAR

Pe 14 octombrie 2026, Râmnicu Sărat găzduiește un eveniment cultural important, cu Doina Lemny...

Cultură acum 2 săptămâni

BEethoven ROCKs – Orchestra Simfonică București

Pe 21 octombrie 2026, la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, Orchestra Simfonică București...

Afiș FNT36 (1)
Cultură acum 2 săptămâni

Bucureștiul devine scena Festivalului Național de Teatru: zece zile de spectacole și evenimente în peste 50 de spații din București

Festivalul Național de Teatru, unul dintre cele mai importante și ample evenimente dedicate teatrului...

Cultură acum 2 săptămâni

Jahn Kemper + Bind Live @Encore Club

Pe 18 octombrie 2026, Jahn Kemper și Bind vor concerta la Encore Club din...

Cultură acum 2 săptămâni

Stand-up comedy cu Cortea, Ioana State, Mane Voicu și Alex Ioniță

Vino pe 16 octombrie la The Fool pentru un show de stand-up comedy cu...

Cultură acum 2 săptămâni

Hellbound + Death Row + Sorrowsight Live @Encore

Pe 16 octombrie, Hellbound și Death Row vor concerta la Encore București, începând cu...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura