Elevii de clasa a VIII-a susțin, marți, proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.
Pentru elevii aparținând minorităților naționale, proba la Limba și literatura maternă va avea loc miercuri.
Rezultatele, comunicate individual pe 31 martie
Rezultatele simulării vor fi comunicate individual, pe 31 martie, și vor fi analizate în fiecare școală prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții și consilii profesorale. Scopul este adoptarea unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Ministerul Educației a subliniat că rezultatele nu vor fi afișate public, iar elevii nu vor primi coduri individuale pentru anonimizare.
Peste 173.000 de elevi susțin simularea
Simularea se desfășoară în peste 3.500 de unități de învățământ, iar la aceasta sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a. Pentru proba de limbă maternă, sunt înscriși aproximativ 10.000 de elevi.
Scopul simulării: familiarizarea elevilor cu examenele naționale
Prin organizarea simulărilor, Ministerul Educației urmărește:
• Familiarizarea elevilor cu formatul și rigorile unui examen real.
• Optimizarea rezultatelor la Evaluarea Națională.
Notele obținute la simulare nu se trec în catalog, însă, la cererea scrisă a elevului sau a părintelui, acestea pot fi trecute.
Evaluare digitalizată a lucrărilor
O noutate a acestui an este că evaluarea lucrărilor se va face digitalizat prin intermediul platformei de evaluare digitalizată, un sistem implementat pentru a asigura corectitudinea și obiectivitatea corectării.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.