Flautul fermecat de Mozart la Happy Cinema

Happy Cinema București prezintă stagiunea The Royal Opera House 2017/18. Peste 1500 de cinematografe din peste 40 de țări vor încânta audiențele în sala de cinema cu stagiunea Royal Opera House.

Printre acestea, Happy Cinema București, va transmite prin satelit o selecție cu cele mai iubite spectacole din repertoriul clasic “The Royal Opera” și “The Royal Ballet”, cu numeroase staruri de operă și balet.

Flautul Fermecat de Mozart va deschide sezonul de transmisiuni prin satelit de la Covent Garden. Julia Jones dirijează superba producție a lui David McVicar, cu o distribuție de excepție, cu Roderick Williams în rolul lui Papageno. Prințul Tamino îi promite Reginei Nopții că o va salva pe fiica sa, Pamina, de vrăjitorul Sarastro. Își începe astfel misiunea, în compania lui Papageno, dar nu totul este așa cum pare la prima vedere. Producția lui David McVicar îmbrățișează deopotrivă seriozitatea și umorul operei lui Mozart. Spectatorii sunt transpuși într-o lume fantastică cu animale ce dansează, mașini zburătoare, și ceruri înstelate.

Flautul fermecat este o expresie a credințelor spirituale ale lui Mozart, căutarea înțelepciunii și virtuții sunt temele centrale ale acestei încântătoare povești. Flautul fermecat a fost de prima dată un mare succes, iar presupusul rival al lui Mozart, Salieri, l-a descris ca ‘operone’, o mare operă. Grandioasa operă a lui Mozart are decorurile realizate de John Macfarlane.

Transmisiunea prin satelit este distribuită în România de Pannonia Entertainment.