Streamuri Radio Clasic

Național

Înalta Curte contestă la CCR legea pensiilor magistraţilor: „Independenţa justiţiei nu poate fi negociată”

Național 06:08

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, în unanimitate, să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu legea prin care sunt modificate condiţiile de pensionare ale magistraţilor. Actul normativ a fost adoptat după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, dar judecătorii instanţei supreme consideră că acesta încalcă multiple prevederi constituţionale şi slăbeşte garanţiile independenţei justiţiei.

„Astăzi, 4 septembrie 2025, în şedinţa Secţiilor Unite, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care modifică regimul pensiilor. Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, se arată în comunicatul oficial.

Potrivit ÎCCJ, legea contestată ar încălca nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi ar nesocoti principii esenţiale precum statul de drept, securitatea juridică, neretroactivitatea legii, legalitatea şi încrederea legitimă. În plus, judecătorii reclamă discriminări nejustificate, lipsa avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii asupra formei finale a legii şi depăşirea condiţiilor constituţionale privind asumarea răspunderii de către Guvern.

„Statutul constituţional al judecătorului, al magistraturii în general, nu este un privilegiu, ci o garanţie esenţială a statului de drept, a democraţiei, care nu poate fi desconsiderat”, mai arată instanţa supremă.

Legea prevede că judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi de la ÎCCJ şi CCR cu o vechime totală de cel puţin 35 de ani, dintre care minimum 25 de ani exclusiv în funcţii de magistrat, se pot pensiona la vârsta standard prevăzută de legislaţia publică a pensiilor. Aceştia ar urma să beneficieze de o pensie de serviciu de 55% din media veniturilor brute şi sporurilor din ultimele 60 de luni de activitate, fără ca suma netă să depăşească 70% din venitul net din ultima lună de activitate.

Legea a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului, iar asupra sa nu a fost depusă moţiune de cenzură. AUR a contestat celelalte patru legi adoptate în acelaşi pachet legislativ, dar nu şi pe cea vizând pensiile magistraţilor, ceea ce a permis promulgarea sa tacită. Sesizarea CCR de către ÎCCJ deschide acum calea unei decizii decisive asupra viitorului acestei reglementări sensibile.

Național o oră ago

Președintele Nicușor Dan convoacă liderii pro-europeni la Cotroceni pentru consultări strategice

President Nicusor Dan invită liderii partidelor pro-europene la Cotroceni pentru consultări Președintele Nicușor Dan...

Național o oră ago

Ministrul Apărării anunță analiza sistemelor de apărare la granița cu Ucraina

DefMin: General Staff analizează repoziționarea sistemelor de monitorizare și apărare la granița cu Ucraina...

Național 2 ore ago

Nicușor Dan: Drona prăbușită în Galați evidențiază riscurile de la granița României

Nicușor Dan subliniază riscurile de la granița României după incidentul cu drona în Galați...

Național 3 ore ago

Bolojan condamnă violarea spaţiului aerian românesc după căderea unei drone la Galaţi

Dronă căzută la Galaţi: Ilie Bolojan condamnă violarea spaţiului aerian românesc de către Rusia...

Național 4 ore ago

USR propune reguli clare pentru formarea culoarului de salvare în trafic

USR propune modificarea Codului rutier pentru introducerea culoarului de salvare USR a depus un...

Național 8 ore ago

Elevii și profesorii au două zile libere în iunie 2026, pe 1 și 5

Elevii și profesorii au două zile libere în prima săptămână din iunie 2026 Elevii...

Național 9 ore ago

Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor PSD și propunerile interimare

Președintele Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor PSD și a aprobat numirea unor interimari,...

Național 9 ore ago

Vremea se încălzește: temperaturi de până la 24 de grade în România

Vremea se încălzește în toată țara, temperaturile atingând 24 de grade Temperaturile din România...

Național 19 ore ago

România, pregătită pentru o nouă criză nucleară după lecțiile Cernobîl

Suntem pregătiți pentru o nouă criză nucleară în România? Autoritățile române se confruntă cu...

Național 19 ore ago

Ilie Bolojan anunță reforme în sectorul energetic pentru accesul producătorilor la rețele

Ilie Bolojan anunță reforme în sectorul energetic pentru accesul producătorilor Premierul Ilie Bolojan a...

Național 19 ore ago

Nicușor Dan refuză sprijinul AUR pentru un nou guvern în România

Nicușor Dan: 'Nu voi accepta un guvern sprijinit de AUR' Nicușor Dan a declarat...

Național 19 ore ago

Înscrierile pentru internshipul Guvernului României 2026 sunt acum deschise

Visezi să lucrezi la Guvern? Înscrierile pentru internshipul 2026 sunt deschise Guvernul României a...

Național 19 ore ago

Rogobete regretă refuzul premierului de a sprijini pacienții oncologici prin concedii medicale

Marele regret al lui Rogobete - excepțiile pentru oncologici la concediile medicale Ministrul demisionar...

Național 20 de ore ago

George Simion, criticat de o femeie cu dizabilități pentru atacul la Nicușor Dan

George Simion, criticat aspru de o femeie cu dizabilități pentru atacul la adresa lui...

Național o zi ago

Bolojan: Nu regret termenul „şobolani” pentru a descrie risipa bugetară

Bolojan nu regretă utilizarea termenului „şobolani” în contextul risipei bugetare Premierul Ilie Bolojan a...

Național o zi ago

Ilie Bolojan susține reducerea numărului de parlamentari și reformarea subvențiilor pentru partide

Reducerea numărului de parlamentari, o propunere susținută de Ilie Bolojan Premierul Ilie Bolojan a...

Național o zi ago

Alexandru Rogobete va rămâne ministru al Sănătății până la publicarea decretului de eliberare

Alexandru Rogobete va conduce Ministerul Sănătății până la publicarea decretului de eliberare Ministrul demisionar...

Național o zi ago

UDMR propune ieșirea mai rapidă la pensie pentru femei, în dezbatere la Senat

Femeile ar putea să iasă mai repede la pensie: măsură propusă de UDMR UDMR...

Național o zi ago

Cod galben de vânt puternic în 21 de județe, vreme frumoasă în București

Cod galben de vânt puternic în 21 de județe, până diseară Meteorologii au emis...

Național o zi ago

Ilie Bolojan, propus ministru interimar la Ministerul Energiei după demisia lui Bogdan Ivan

Ilie Bolojan, propus ministru interimar la Ministerul Energiei după demisia lui Bogdan Ivan Premierul...

Național o zi ago

Acces online la serviciile Casei Naționale de Pensii Publice fără drumuri la ghișeu

Acces complet la serviciile Casei Naționale de Pensii Publice prin cont online Accesul la...

Național o zi ago

Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara va fi demolată și reconstruită după avizul Ministerului Culturii

Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara poate fi demolată și reconstruită Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara, construită...

Național o zi ago

Tánczos Barna: Nicușor Dan, un președinte echidistant în politica românească

Tánczos Barna: Nicușor Dan, președinte echidistant, apără deschiderea dialogului politic Tánczos Barna a declarat...

Național o zi ago

Bolojan câștigă popularitate pe Facebook, Grindeanu acuzat de utilizarea boților

Cum se vede criza politică în social media: Bolojan crește rapid pe Facebook Premierul...