Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Național
Ion Iliescu, în stare critică: fostul președinte al României este ținut în viață de aparate
Național
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Ion Iliescu, în stare critică: fostul președinte al României este ținut în viață de aparate

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Update: ora 10:00

”Evoluţia clinică a pacientului este spre uşoară ameliorare, este stabil cardiac şi s-au echilibrat parametrii respiratori. Are în continuare nevoie de oxigen administrat cu ajutorul dispozitivelor medicale. Rămâne internat în secţia de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale avansate sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”, transmit reprezentanţii spitalului.

 

Știrea inițială

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a deteriorat grav în cursul nopții, surse medicale confirmând că acesta a intrat într-o fază critică a bolii. Potrivit informațiilor obținute din surse apropiate echipei medicale, Iliescu este în comă și nu mai este conștient, fiind conectat la aparate care îl mențin în viață. Medicii spun că acesta nu mai poate respira singur și este ventilat mecanic.

Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, suferă de cancer pulmonar, o afecțiune confirmată oficial de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” în această săptămână. „În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, se arăta în comunicatul medical emis luni.

Miercuri, echipa medicală a intervenit chirurgical pentru a-i elibera căile respiratorii. Potrivit spitalului, „intervenția a decurs fără incidente”, însă starea generală a pacientului s-a agravat ulterior, ca urmare a progresiei bolii oncologice. Iliescu a fost transferat în secția de terapie intensivă, unde este supravegheat în permanență.

„Ca urmare a progresiei bolii de bază, starea generală a pacientului s-a agravat, cu dificultăți respiratorii importante. Echipa medicală multidisciplinară a stabilit în această dimineață oportunitatea efectuării unei proceduri chirurgicale de asigurare a permeabilității căilor respiratorii superioare”, se precizează în comunicatul oficial.

Ion Iliescu a fost președinte al României în trei mandate, între 1990 și 1996, respectiv între 2000 și 2004. De-a lungul anilor, s-a retras treptat din viața publică, menținând o prezență discretă în ultimele decenii.

În prezent, starea sa este monitorizată atent, însă perspectivele sunt rezervate, iar surse medicale vorbesc despre o stare de agonie în care se mai pot face doar manevre de susținere a funcțiilor vitale. Familia fostului președinte a fost informată asupra situației.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Național acum 2 ore

Ploi pe tot teritoriul, vânt puternic în sud‑est și precipitații mixte la munte

Interval 11 oct ora 03 – 13 oct ora 10: ploi moderate, local cantități...

Liberalii refuză să susțină un guvern cu PSD în componențăSursă foto: Openverse
Național acum 5 ore

Luca Niculescu nu exclude depunerea mandatului înainte de vot

Premierul desemnat nu ia în calcul depunerea mandatului și se concentrează pe formarea unui...

Național acum 6 ore

Cod galben de ceață: vizibilitate redusă în Brașov, Harghita, Covasna și Sibiu

Ceață locală reduce vizibilitatea în zone din Brașov, Harghita, Covasna și Sibiu între 10...

Diana Buzoianu
Național acum 6 ore

Diana Buzoianu susține alegerile anticipate pentru criza politică

USR susține alegerile anticipate ca soluție pentru criza politică din România, care a început...

Școlile se redeschid din 8 februarie, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate
Național acum 6 ore

România cere Ucrainei să păstreze școlile în limba română

România cere Ucrainei să păstreze școlile cu predare în limba română, subliniind importanța educației...

Național acum 15 ore

Sâmbătă, 10 octombrie 2026: cer variabil și vânt slab până la moderat în majoritatea zonelor

Informații ANM pentru ziua 10 octombrie 2026 (sâmbătă): cer variabil, vânt slab până la...

Național acum 15 ore

Bolojan respinge presiunile PSD pentru guvernare

Ilie Bolojan respinge presiunile PSD pentru intrarea PNL la guvernare, acuzând social-democrații că doresc...

Național acum 18 ore

Guvernul prelungește termenele pentru spitalele regionale

Guvernul României a prelungit termenele de finalizare pentru spitalele regionale din Iași, Cluj și...

Național acum 19 ore

Comisia de la Veneţia analizează legea ANI în regim de urgenţă

Comisia de la Veneția va analiza în procedură de urgență legea ANI, care a...

Național acum 19 ore

PSD cere demisia lui Dominic Fritz din conducerea USR

PSD cere demisia lui Dominic Fritz din funcția de președinte al USR, invocând motivarea...

Național acum 21 de ore

Oana Gheorghiu: PNL nu mai este partidul-breloc al PSD

PNL critică propunerea lui Sorin Grindeanu de a forma o majoritate parlamentară, acuzând PSD...

Național acum 24 de ore

Rafale de 50–70 km/h în zona joasă a județului Suceava

Cod galben nowcasting pentru intensificări locale ale vântului în zona joasă a județului Suceava,...

Comisia Europeană lansează coaliție pentru îmbunătățirea alfabetizării
Național acum o zi

Oficialii UE cer României să îmbunătățească colectarea taxelor

Oficialii UE solicită României îmbunătățirea colectării taxelor și absorbția fondurilor europene, având în vedere...

Național acum o zi

Ceață în județele Constanța și Tulcea: vizibilitate sub 200 m, izolat sub 50 m

Cod galben pentru ceață locală în Constanța și Tulcea, valabil 09.10.2026 04:17–09:00; vizibilitate sub...

Național acum o zi

Vânt puternic în Munții Clujului: rafale de 90–120 km/h, cod galben

Cod galben pentru intensificări ale vântului în județul Cluj, zona montană peste 1.800 m;...

Național acum 2 zile

Vineri, 9 octombrie: ceață în sud și averse locale în nord‑vest, cer variabil în rest

Informaţii ANM pentru ziua de vineri, 09.10.2026: vreme variabilă, posibil averse locale în anumite...

Național acum 2 zile

Sorin Grindeanu cere maturitate politică pentru majoritate

Sorin Grindeanu subliniază importanța unei majorități asumate și face apel la PNL și UDMR...

Luca Niculescu propune indexarea prudentă a pensiilor
Național acum 2 zile

Luca Niculescu propune indexarea prudentă a pensiilor

Se propune o indexare prudentă a pensiilor, cu discuții esențiale între partidele politice înainte...

Național acum 2 zile

PSD nu va vota Guvernul Luca Niculescu fără schimbări

PSD nu va susține Guvernul Luca Niculescu fără o schimbare de direcție, subliniind importanța...

Național acum 2 zile

Vânt cu rafale de 50–70 km/h în vest: Arad, Bihor și Timiș, valabil până la 16:00

Cod galben nowcasting pentru intensificări ale vântului (rafale 50...70 km/h) în județele Arad, Bihor...

Național acum 2 zile

Ilie Bolojan avertizează asupra promisiunilor fără acoperire

Ilie Bolojan subliniază importanța respectării țintelor de deficit bugetar, afirmând că promisiunile fără acoperire...

Național acum 2 zile

Rețeaua lui Ilan Șor ajunge la București. Deputata care a infiltrat operațiunea Kremlinului vorbește despre politicieni români

Arina Spătaru, fostă deputată în Parlamentul Republicii Moldova, susține că a întâlnit în România...

Sursă foto: AUR
Național acum 2 zile

Proiect de lege pentru accelerarea pensiilor românilor din străinătate

Proiectul de lege inițiat vizează simplificarea procedurilor de pensionare pentru românii din străinătate, eliminând...

Bucureștiul achiziționează 95 de vehicule electrice pentru transportSursă foto: Shutterstock
Național acum 2 zile

Bucureștiul achiziționează 95 de vehicule electrice pentru transport

Bucureștiul va achiziționa 95 de vehicule electrice pentru transportul public, cu o finanțare de...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura