PSD cere demisia lui Dominic Fritz din conducerea USR
PSD îi cere lui Dominic Fritz să demisioneze de la conducerea USR și îl numește, într-un comunicat oficial, „condamnatul Dominic Fritz”. Problema este că Fritz nu este condamnat penal. A pierdut definitiv un proces de contencios administrativ cu Agenția Națională de Integritate, într-un caz de conflict de interese. Diferența nu este una semantică, ci juridică. Iar ofensiva morală a PSD devine cu atât mai dificil de explicat cu cât același partid a promovat sau readus în funcții importante politicieni cu condamnări penale propriu-zise. Cazul lui Marian Neacșu este aproape imposibil de ocolit: condamnat definitiv chiar pentru conflict de interese, a ajuns ulterior secretar general al Guvernului și vicepremier susținut de PSD.
Comunicatul transmis vineri de PSD este formulat fără prea multe nuanțe. Social-democrații susțin că motivarea Înaltei Curți îl „obligă moral și politic” pe Dominic Fritz să plece din fruntea USR, îl acuză că și-a compromis dreptul de a vorbi despre integritate și îi recomandă să renunțe la „sinecura” din partid și să își găsească un loc de muncă în mediul privat.
Este, desigur, dreptul unui partid să ceară demisia liderului unui adversar politic. Motivarea Înaltei Curți conține, de altfel, constatări serioase în privința comportamentului lui Fritz și nu poate fi redusă la o simplă formalitate.
Dar există o problemă încă din prima frază a atacului PSD. Dominic Fritz nu este un politician condamnat penal.
Dosarul său nu este un dosar penal, nu există o sentință penală și nu i-a fost aplicată o pedeapsă penală. Cazul provine dintr-un raport al Agenției Naționale de Integritate prin care a fost constatat un conflict de interese administrativ. Fritz a contestat raportul în contencios administrativ, a pierdut la Curtea de Apel Timișoara, iar Înalta Curte i-a respins definitiv recursul pe 18 iunie 2026.
Cazul privește un referat semnat de Fritz în noiembrie 2020 pentru modificarea unui Plan Urbanistic Zonal. Beneficiar indirect al proiectului era arhitectul și consilierul local USR Răzvan Negrișanu, persoană care îl împrumutase pe Fritz cu 25.000 de lei în campania electorală.
Înalta Curte a considerat că Fritz știa despre relația financiară existentă și că trebuia să se abțină. Judecătorii au arătat că, în materia integrității, nu este necesar să fie dovedit un prejudiciu material sau un folos efectiv pentru ca situația să fie sancționată: simpla aparență de părtinire poate afecta încrederea publică în imparțialitatea unui ales. Instanța a considerat fapta suficient de gravă pentru menținerea raportului ANI și a consecințelor prevăzute de lege.
Așadar, Fritz nu a fost „achitat moral” și nici decizia Înaltei Curți nu trebuie minimalizată.
Dar nici nu poate fi transformat, printr-un comunicat de partid, dintr-o persoană sancționată pentru conflict de interese administrativ într-un politician condamnat penal.
Legea 176/2010 face ea însăși această distincție. Conflictul de interese constatat de ANI produce consecințe administrative și disciplinare, inclusiv interdicția de a ocupa anumite funcții sau demnități pentru trei ani. Textul legii precizează separat situația în care fapta întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Tocmai aici începe problema de credibilitate a mesajului transmis acum de PSD.
Pentru că social-democrații nu trebuie să caute prea mult în istoria altor partide pentru a găsi politicieni condamnați penal și menținuți în poziții importante. Îi găsesc în propria istorie recentă.
Cel mai relevant exemplu este Marian Neacșu. În februarie 2016, Marian Neacșu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Fapta era foarte concretă: în calitate de deputat, își angajase fiica la propriul birou parlamentar, iar aceasta obținuse astfel un folos material. Spre deosebire de Dominic Fritz, în cazul lui Neacșu nu vorbim despre un raport ANI confirmat într-un litigiu administrativ, ci despre o condamnare penală definitivă.
PSD nu i-a cerut însă lui Marian Neacșu să dispară din viața publică și să își caute de lucru în mediul privat.
În 2017, la mai puțin de un an după condamnarea definitivă, Neacșu, care era în continuare secretar general al PSD, a fost numit consilier onorific al premierului Sorin Grindeanu. În 2021, PSD l-a propus pentru una dintre cele mai puternice poziții administrative din România, cea de secretar general al Guvernului. Marcel Ciolacu și-a asumat atunci public nominalizarea și a minimalizat condamnarea, argumentând că situația era „depășită juridic” și insistând că Neacșu „nu a furat nimic”.
Doi ani mai târziu, ascensiunea sa a continuat. În iunie 2023, Marian Neacșu a fost numit oficial viceprim-ministru în Guvernul condus de Marcel Ciolacu. În decembrie 2024 a fost numit din nou vicepremier în următorul cabinet Ciolacu. A rămas în această poziție până în aprilie 2026.
Contrastul este greu de ignorat. În cazul propriului politician, PSD explica faptul că o condamnare penală definitivă pentru conflict de interese putea fi depășită, că omul trebuie judecat în context și că existența unei condamnări nu îl împiedica să ocupe una dintre cele mai înalte funcții din Executiv.
În cazul lui Dominic Fritz, un conflict de interese administrativ este descris drept o „condamnare”, iar liderului USR i se cere să părăsească până și funcția din propriul partid.
Marian Neacșu nu este nici măcar singurul precedent. Liviu Dragnea era președintele PSD când, pe 22 aprilie 2016, Înalta Curte l-a condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul. După pronunțarea sentinței, conducerea PSD s-a reunit, iar partidul a decis să îl susțină în continuare ca președinte.
PSD nu numai că nu i-a cerut lui Dragnea să renunțe la conducerea partidului, dar câteva luni mai târziu, după alegerile parlamentare, acesta a ajuns al treilea om în stat.
Pe 21 decembrie 2016, Liviu Dragnea a fost ales președinte al Camerei Deputaților, la opt luni după condamnarea penală definitivă. Hotărârea de numire este publicată în Monitorul Oficial.
Dragnea avea să conducă PSD și Camera Deputaților până în 2019, când o a doua condamnare definitivă, de această dată cu executare, l-a trimis direct la penitenciar.
Și mai există cazul Darius Vâlcov. Vâlcov a fost una dintre figurile centrale ale programului economic promovat de PSD în perioada Liviu Dragnea–Viorica Dăncilă și a fost numit consilier de stat al premierului în ianuarie 2018.
Pe 8 februarie 2018, Înalta Curte l-a condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare incompatibile cu funcția. Sentința nu era definitivă, iar Vâlcov beneficia, firește, de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
PSD nu i-a cerut însă atunci să se retragă imediat din viața publică. Vâlcov a continuat să lucreze la Palatul Victoria și să joace un rol important în politica economică a guvernării. A plecat din funcția de consilier abia în iunie 2019, la mai bine de un an după condamnarea în primă instanță.
Nici aceste precedente nu îl exonerează pe Dominic Fritz.
Faptul că PSD a avut în propriile rânduri politicieni condamnați penal nu transformă automat conflictul de interese constatat în cazul liderului USR într-o chestiune lipsită de importanță. Înalta Curte a confirmat definitiv raportul ANI și a explicat de ce un primar trebuie să evite nu doar obținerea efectivă a unui folos, ci și situațiile care creează aparența că decizia administrativă poate fi influențată de o relație financiară.
Așadar, înainte de a-i recomanda lui Dominic Fritz să plece în mediul privat după un conflict de interese administrativ, PSD trebuie să explice de ce, atunci când Marian Neacșu avea deja o condamnare penală definitivă pentru conflict de interese, soluția partidului nu a fost mediul privat, ci Secretariatul General al Guvernului și, mai târziu, funcția de viceprim-ministru.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
