Marte, planeta deşertului etern: descoperirile NASA rescriu speranţele privind viaţa în cosmos

Un nou studiu publicat în prestigioasa revistă Nature zdruncină din temelii aşteptările legate de posibilitatea ca Marte să fi găzduit vreodată forme de viaţă. Deşi urmele unor râuri şi lacuri antice par să spună o poveste promiţătoare, realitatea modelată de noile date sugerează contrariul: Planeta Roşie a fost, în esenţă, condamnată să rămână un deşert.

La baza acestui nou capitol stă munca roverului Curiosity, care, la începutul acestui an, a descoperit roci bogate în minerale carbonacee – elemente esenţiale în formarea calcarului, similare cu cele întâlnite pe Terra. Formate asemenea unor bureţi din dioxidul de carbon atmosferic, aceste roci oferă indicii cruciale despre trecutul climatic al planetei.

Cercetătorul planetar Edwin Kite, de la Universitatea din Chicago, primul autor al studiului, explică faptul că planeta ar fi trecut prin „scurte episoade de habitabilitate în anumite momente şi locuri”. Aşa-numitele „oaze” de apă lichidă nu au fost însă decât rare excepţii într-un peisaj planetar dominat de frig şi uscăciune.

Pe Pământ, ciclul carbonului – în care gazele din atmosferă sunt absorbite de roci şi apoi eliberate din nou prin erupţii vulcanice – ajută la menţinerea unei temperaturi medii compatibile cu viaţa. Pe Marte însă, acest ciclu a fost disfuncţional. Lipsa activităţii vulcanice a făcut ca atmosfera să piardă constant din gaze, iar temperatura să scadă progresiv. Fiecare scurtă perioadă de umiditate a fost urmată de zeci şi sute de milioane de ani de ariditate totală.

„Prea mult timp între momentele prielnice pentru ca ceva să poată supravieţui”, rezumă Kite, care nu exclude totuşi existenţa unor buzunare de apă lichidă sub suprafaţa planetei – un scenariu ce continuă să menţină speranţele oamenilor de ştiinţă.

Un alt vehicul NASA, Perseverance, care explorează din 2021 o deltă antică, a confirmat existenţa aceloraşi tipuri de roci carbonice. Dar, pentru a dezlega definitiv misterul, este nevoie de mai mult decât observaţii la distanţă. Marea provocare rămâne aducerea pe Terra a mostrelor marţiene. O misiune în acest sens este în faza de planificare, într-o colaborare internaţională între NASA, ESA şi agenţia spaţială chineză.

Miza este uriaşă. Dacă mostrele vor conţine urme de microorganisme, vom avea dovada că viaţa poate apărea uşor în alte colţuri ale Universului. Dacă nu, absenţa vieţii pe Marte – o planetă care a avut apa, ingredientul esenţial – ar putea sugera că apariţia vieţii este un miracol mult mai rar decât ne-am imaginat.

Până acum, astronomii au descoperit aproape şase mii de exoplanete, unele cu condiţii teoretic propice vieţii. Dar distanţele uriaşe fac imposibilă colectarea de mostre în viitorul apropiat. De aceea, Marte rămâne laboratorul nostru cel mai apropiat şi mai important.

„Dacă nu găsim viaţă acolo unde a fost apă, trebuie să ne întrebăm cât de greu este, de fapt, ca viaţa să apară. Dacă însă o găsim, înseamnă că Universul e mult mai viu decât credem”, conchide Kite.

Povestea continuă, iar următoarele capitole se scriu cu fiecare metru parcurs de rovere şi cu fiecare gram de praf roşu trimis, într-o zi, înapoi acasă.