

Peste 200.000 de pacienți cu cancer în România
Într-o conferință de presă desfășurată la Senatul României, dr. Valeria Herdea, noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a adus în atenție ultimele date alarmante legate de impactul cancerului în țară. Potrivit informațiilor prezentate, în programul național de oncologie sunt înregistrați peste 200.000 de pacienți.
„O evaluare foarte scurtă a acestei perioade aduce în prim-plan o problemă zguduitoare: 1% din populația României este pacient oncologic. 204.722 de oameni sunt înregistrați în planul național. Este zguduitoare această cifră, pentru că reflectă, de fapt, un lucru foarte grav, acela că noi nu știm să mergem la medicul de familie”, a afirmat dr. Valeria Herdea.
Președintele CNAS a subliniat importanța efectuării controalelor anuale de sănătate, evidențiind că unul dintre obiectivele mandatului său este creșterea numărului de asigurați care își fac astfel de verificări.
„A fi asigurat îți dă și drepturi, dar îți dă și obligații. Sper ca în acest mandat pe care îl voi avea să am sprijinul dumneavoastră, al tuturor, și să putem să vedem acest deziderat: fiecare om, în luna lui de naștere, să meargă să se programeze la medicul lui de familie, și nu doar pentru veșnica problemă: ‘mă duc să îmi fac analizele'”, a subliniat dr. Herdea.
Totodată, șefa CNAS a evidențiat problema sistemica a numărului ridicat de persoane fără asigurare de sănătate din România, subliniind că aceasta rămâne o piedică majoră în accesul la serviciile medicale.
Din 2022, Guvernul a introdus accesul gratuit la serviciile de asistență medicală primară pentru persoanele fără asigurare de sănătate, însă există încă aproximativ 2 milioane de astfel de persoane în țară. Președintele CNAS a reiterat necesitatea unei acțiuni susținute pentru a aborda această problemă și pentru a asigura accesul egal la îngrijirea medicală pentru toți cetățenii.
Articole similare
Sursă foto: ShutterstockConcursul de Rezidențiat 2026: Înscrieri între 7 și 20 octombrie
Concursul național de admitere în Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie, iar înscrierile se desfășoară între 7...
Sursă foto: Wikimedia CommonsInaugurare de bloc operator modern la Spitalul de Urgență pentru Copii
Un nou bloc operator pentru chirurgie de urgență și endoscopie a fost inaugurat la Spitalul Clinic de Urgență...

Congresul Internațional de Longevitate revine pe 24 septembrie
Congresul Internațional de Longevitate revine la București pe 24 septembrie, reunind experți internaționali pentru a discuta despre longevitate.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























