Procurorii militari extind acuzaţiile pentru şefii din Jandarmerie în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018

Procurorii militari de la Parchetul General au extins acuzaţiile în dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august 2018 pentru şefii din Jandarmerie Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan şi Sebastian Cucoş, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Parchetul General a extins acuzaţiile în dosarul privind protestul din 10 august 2018 faţă de şefii din Jandarmerie (Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan şi Sebastian Cucoş).

Decizia vine după ce procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat joi că va avea o întâlnire cu şefii principalelor structuri de parchet din cadrul Ministerului Public, dar şi cu reprezentanţii secţiei parchetelor militare cu care va discuta despre evoluţia dosarului privind protestul din 10 august 2018.

În prima zi ca procuror general interimar, mă voi pune la curent cu principalele probleme care există în activitatea de urmărire penală. Voi avea întâlniri cu şefii principalelor structuri de parchet, iar primii pe care îi voi chema la mine vor fi cei din secţia parchetelor militare. Cu aceştia discuţiile se vor axa pe două teme importante. Prima şi cea mai importantă, stadiul cercetărilor în dosarul violenţelor din 10 august şi a doua temă – modul în care a fost soluţionat dosarul Revoluţiei, a declarat, joi, Bogdan Licu.

Şefii din Jandarmerie au fost puşi, de altfel, sub acuzare în acest dosar pe 21 septembrie 2018, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals. Alături de şefii din Jandarmerie a fost pus sub acuzare, la acel moment, şi secretarul de stat în MAI Dan Mihai Chirică.

Procurorii de la Parchetul General au înregistrat sute plângeri penale din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest. În paralel, a fost deschis un dosar penal şi pentru ultraj, după ce mai mulţi jandarmi au fost răniţi de către protestatarii violenţi.

În dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august au fost audiaţi până acum preşedintele PSD Liviu Dragnea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, Cătălin Paraschiv, primarul general al Capitalei, Gabrirela Firea, prefectul Capitalei Speranţa Cliseru, subprefectul Capitalei, Corneliu Cîrstea, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Nucu Marin şi viceprimarul Aurelian Bădulescu.