
Soloviov susține că Ucraina ar putea ataca România
Propagandistul rus Vladimir Soloviov a susținut, într-o emisiune a televiziunii ruse, că armata ucraineană ar putea renunța la confruntarea cu Rusia pentru a cuceri România, Polonia, Ungaria și Republica Moldova. El a afirmat că NATO nu ar putea opri o asemenea ofensivă.
Unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai președintelui Vladimir Putin, Soloviov i-a atribuit președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, intenția de a cuceri teritorii europene. O înregistrare video în care prezentatorul vorbește despre capacitatea militară a Ucrainei și despre această ipoteză a fost distribuită pe 1 noiembrie.
În scenariul prezentat, Soloviov a sugerat că Ucraina ar putea considera extinderea teritoriului său prin cucerirea unor teritorii din Ungaria, Polonia și România mai avantajoasă decât continuarea războiului cu Rusia. El a susținut că trupele ucrainene ar putea avansa fără dificultăți prin aceste state, apoi ar ocupa Republica Moldova și ar înainta în Europa, fără ca cineva să poată opri cei 800.000 de soldați de infanterie ucraineni.
Soloviov nu a prezentat informații despre existența vreunui plan de invazie. De asemenea, nu a explicat de ce Ucraina ar dori să atace state care îi oferă sprijin politic, economic și militar.
Declarațiile au provocat reacții ironice în presa ucraineană și pe rețelele sociale, fiind în contradicție cu discursul obișnuit al propagandei Kremlinului.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.





































