UE îndeamnă Moscova să ancheteze cazul Navalnîi şi ameninţă cu sancţiuni
Uniunea Europeană a îndemnat joi Moscova să efectueze o anchetă privind otrăvirea opozantului rus Alexei…
Uniunea Europeană a îndemnat joi Moscova să efectueze o anchetă privind otrăvirea opozantului rus Alexei…
Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la sfârşitul lunii august, la Stockholm,…
Guvernul a adoptat în ședința de joi o ordonanță de urgență prin care copiii care…
Călătorie muzicală în timp, istorii și istorisiri, „atunci” și „acum”, colaj de emoție, nonconformism, muzică…
Executivul european precizează că aceasta va fi prima autostradă care va traversa Munţii Carpaţi, permiţând…
Șeful clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgență București, profesor doctor Ovidiu Băjenaru…
Circa 7,4 km din Centura Bacăului, segmentul vestic între DN11 și DN2, un drum nou…
Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a numit joi noi şefi ai Serviciului de informaţii, ai Consiliului…
Aleksei Navalnîi a fost otrăvit în Rusia cu Novichok, aceeași substanță folosită în cazul altor…
Între 14 și 20 septembrie, American Independent Film Festival revine cu cea de-a patra ediție…