‘Mstislav Rostropovich – Arcușul neîmblânzit’

‘Mstislav Rostropovich – Arcușul neîmblânzit’

În cadrul Festivalului SoNoRo, la Institutul Francez din Capitală va avea loc în această seară de 12 noiembrie 2018, proiecţia în premieră a filmului „Mstislav Rostropovich – „L’archet indomptable/ Arcușul neîmblânzit”. Aceasta începe la ora 19:30 şi va fi realizată în prezența regizorului Bruno Monsaingeon. Ediţia a 13-a a Festivalului SoNoRo se desfăşoară până în 20 noiembrie.

Mai mult

VISUL, o nouă premieră a Teatrului Masca!

VISUL, o nouă premieră a Teatrului Masca!

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Masca, prezintă cea de-a doua PREMIERĂ a stagiunii de interior– VISUL, un spectacol de Mihai Mălaimare, după “Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare. Premiera spectacolului va avea loc Sâmbătă, 10 noiembrie, ora 19.00. În încercarea de a evita o soartă impusă de prejudecăți și de legile cetății, două cupluri de îndrăgostiți părăsesc Atena și își caută refugiul în pădure. Aici, vor lupta din ură și din iubire deopotrivă,…

Mai mult

Harta României de la 1920, redată prin concertul Alley of Winds la „Cartografii sonore”

Harta României de la 1920, redată prin concertul Alley of Winds la „Cartografii sonore”

Concertele Stagiunii „Cartografii sonore” continuă prin programul de toamnă cu un nou eveniment special programat marți, 13 noiembrie, de la ora 18:00 la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Strada Londra nr. 39). Evenimentul face parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a sărbători Centenarul alături de public și cei mai bun artiști ai momentului, dar și alături de tinere talente aflate în plină afirmare. De această…

Mai mult

„Cât de adâncă este arta“ lui Roman Tolici?

„Cât de adâncă este arta“ lui Roman Tolici?

O nouă „sesiune de informare şi împrietenire cu arta“, din seria „How Deep Is Your Art“, care-a debutat la galeria Mobius în iarnă cu artista Lea Rasovszky, are loc în acest spaţiu vineri, 9 noiembrie, de la ora 19.00, avându-l de data aceasta ca artist invitat pe Roman Tolici, în interiorul excepţionalei sale expoziţii de pictură care rămâne deschisă aici până la sfârşitul anului. „Dintre toate elementele care ne formează percepţia asupra lumii şi vieţii,…

Mai mult

Turneul național 100 x Enescu, la final. Concertul de închidere, găzduit de Muzeul Național Cotroceni

Turneul național 100 x Enescu, la final. Concertul de închidere, găzduit de Muzeul Național Cotroceni

Turneul național 100 x Enescu, inițiat de dirijorul Cristian Lupeș și susținut de Bucharest Festival Orchestra, în toamna acestui an, se încheie, în luna noiembrie, cu o excepțională reprezentație organizată la Muzeul Național Cotroceni. Concertul de închidere va avea loc joi, 8 noiembrie, orele 19.00, în Salonul Cerchez al muzeului. Evenimentul, deschis publicului larg, este organizat prin amabilitatea și cu sprijinul partenerilor Radio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni. Evenimentul încheie seria de 10 concerte…

Mai mult

Festivalul de Film UrbanEye

Festivalul de Film UrbanEye

Filme despre arhitectură şi viaţa urbană, expoziţii, ateliere şi conferinţe vor avea loc, începând de miercuri până duminică, la Festivalul de Film UrbanEye. „UrbanEye este un festival dedicat celor interesaţi de înţelegerea mediului în care trăiesc. Filmele, atent selecţionate, chestionează aspecte legate de viaţa urbană şi oferă publicului posibilitatea să descopere sau să aprofundeze noi idei şi abordări ale acesteia„, informează un comunicat al organizatorilor. Ediţia din acest an a festivalului are ca temă principală…

Mai mult

Croitoru String Virtuosi

Croitoru String Virtuosi

Nouă concerte în opt oraşe, între 10 și 20 noiembrie, pentru prezentarea live a CDului Un secol de muzică tradițională românească pe scena filarmonicii cu Croitoru String Virtuosi, solişti Simina şi Gabriel Croitoru reprezintă un turneu eveniment ce poate fi privit ca o adevărată premieră, deoarece muzicienii despre care vorbim evoluează pentru prima oară într-un astfel de context. „Cred cu tărie că sărbătorirea centenarului Marii Uniri reprezintă cel mai bun motiv de a lansa pe piață…

Mai mult

Drumul spre Oscar începe cu o idee: Gustav Möller, ”una dintre marile revelații ale anului”

Drumul spre Oscar începe cu o idee: Gustav Möller, ”una dintre marile revelații ale anului”

Considerat de către New York Times ”una dintre marile revelații ale anului”, Gustav Möller, regizorul filmului Vinovatul / The Guilty, propune un thriller plin de suspans în care un ofițer de poliție primește un apel de urgență de la o femeie care susține că a fost răpită. ”Un film cu un concept superior, un buget redus și abilitatea de a-ți încorda fiecare mușchi al corpului” (Variety) Vinovatul este filmat în întregime într-un call center claustrofobic,…

Mai mult

The Cure, în premieră în România. Ce preț au biletele

The Cure, în premieră în România. Ce preț au biletele

Pentru prima oară în Romania, anul viitor, vom avea concert extraordinar THE CURE, pe 22 iulie, în Piața Constituției. Alături de trupa britanică vor concerta și cei trei irlandezi de post-rock de la GOD IS AN ASTRONAUT. În peste 40 de ani de activitate muzicală, THE CURE a avut în componența sa mai mult de 13 membri, la evenimentul din București, de anul viitor regăsindu-se: SIMON GALLUP – bas, JASON COOPER – baterie, ROGER O’DONNELL…

Mai mult

„Spărgătorul de nuci”, în premieră la ONB

„Spărgătorul de nuci”, în premieră la ONB

Spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski va fi prezentat în premieră pe 10, 11 şi 14 noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti, informează un comunicat al organizatorilor. „‘Spărgătorul de nuci’ prezintă o poveste între realitate şi visul Clarei în noaptea de Crăciun, un balet plin de magie, culoare, fascinaţie, dinamism şi, totodată, cel mai aşteptat spectacol de balet din preajma sărbătorilor de iarnă. Mă bucur foarte mult că în an centenar am…

Mai mult
1 179 180 181 182 183 379