Ce este și cum s-a răspândit variola maimuței

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat luna acesta epidemia de mpox sau variola maimuţei o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional. Aceasta este a doua urgență declarată cu privire la această boală în ultimii doi ani.

Originea mpox

În mai 2017, un bărbat de 35 de ani din Eleme, Nigeria, s-a prezentat la spitalul universitar din Port Harcourt cu leziuni severe pe întreg corpul, inclusiv o ulceră profundă pe organul genital. Dermatologul Bolaji Otike-Odibi, care l-a tratat, a fost șocată de gravitatea cazului. „Arăta de parcă penisul său urma să se desprindă,” a declarat medicul. După ce a exclus posibilele diagnostice, cum ar fi varicela sau sifilisul, medicul a recunoscut că se confrunta cu o boală necunoscută. Cazul a luat o turnură îngrijorătoare când un al doilea pacient, cu simptome similare și un istoric sexual asemănător, a fost internat la același spital. Acesta a fost diagnosticat cu HIV, dar nu s-a putut explica apariția leziunilor severe. În următoarele luni, alte două cazuri similare au apărut, ducând la moartea ambilor pacienți.

Pe măsură ce numărul cazurilor a crescut, îngrijorările privind o potențială epidemie s-au intensificat. Bolaji Otike-Odibi a continuat să documenteze cazurile, suspectând că „această boală înseamnă ceva serios.” Suspiciunile ei s-au confirmat în septembrie 2017, când un val de pacienți cu simptome similare a început să sosească la un alt spital universitar din Yenagoa. În urma testelor, s-a stabilit că acești pacienți sufereau de mpox, o boală virală rară documentată pentru ultima dată în Nigeria cu 39 de ani în urmă. Cinci ani mai târziu, mpox a devenit o epidemie globală, afectând în special bărbați care întrețin relații sexuale cu alți bărbați. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat mpox o Urgență de Sănătate Publică de Îngrijorare Internațională în 2022 și a redenumit boala pentru a evita stigmatizarea.

Studiile ulterioare au indicat că rădăcinile epidemiei globale se află în Nigeria, unde virusul a circulat sub radar timp de cel puțin doi ani înainte de a fi detectat. Medicii și oamenii de știință au reconstruit istoria răspândirii virusului, însă multe întrebări rămân fără răspuns. De ce nu a declanșat epidemia din Nigeria alarme internaționale? Și cum a reușit virusul să se răspândească atât de departe și atât de rapid?

În retrospectivă, cazurile apărute în diverse orașe din Nigeria, toate implicând leziuni genitale dureroase și pacienți cu multiple parteneri sexuali, ar fi trebuit să atragă atenția ca o posibilă boală cu transmitere sexuală emergentă. Dar, în haosul tipic al debutului unei noi boli, semnele au fost adesea trecute cu vederea. Recent, un alt focar de mpox a izbucnit în Republica Democratică Congo (RDC), unde o variantă mai mortală a virusului s-a răspândit rapid prin intermediul bărbaților care vizitează lucrătoare sexuale. Această evoluție alarmantă a determinat OMS să declare o nouă urgență de sănătate publică globală.

Originea virusului mpox rămâne o enigmă, însă legătura cu animalele sălbatice și mediul favorabil din sudul Nigeriei sugerează o transmitere de la animale la oameni, facilitând apoi răspândirea în rândul populației umane.

Simptomele și transmiterea variolei maimuței?

Simptomele variolei maimuței sunt adesea ușoare, însă leziunile pot provoca mâncărimi intense sau dureri. Acestea includ erupții cutanate cu vezicule care pot apărea oriunde pe corp, inclusiv în zona genitală și anală. Alte simptome sunt febra, durerea în gât, ganglionii limfatici umflați și leziunile la nivelul gurii și ochilor.

Variola maimuței nu se transmite ușor între persoane, necesitând un contact apropiat. Virusul pătrunde în organism prin pielea lezată, tractul respirator sau mucoasele ochilor, nasului și gurii, precum și prin fluide corporale. Principala cale de transmitere este prin contact fizic prelungit cu o persoană infectată. Deși nu era anterior considerată o infecție cu transmitere sexuală, s-a confirmat recent că poate fi transmisă și în timpul actului sexual.

Focarele de variola maimuței apar frecvent în comunitățile din zone rurale, unde oamenii vânează, manipulează și consumă carne de vânat. Perioada de incubație este de obicei între 6 și 13 zile. Simptomele dispar de obicei spontan în 14-21 de zile. Pentru a reduce transmiterea, este recomandată spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea dezinfectanților pe bază de alcool. Dacă se suspectează că o persoană are variola maimuței, aceasta ar trebui izolată, iar cei care o îngrijesc ar trebui să folosească echipamente de protecție adecvate. Vaccinul împotriva variolei umane oferă și o anumită protecție împotriva variolei maimuței, dar efectul său scade în timp. Organizația Mondială a Sănătății menționează că persoanele sub 40-50 de ani nu mai beneficiază de protecția oferită de programele anterioare de vaccinare împotriva variolei.

Cât de grave sunt simptomele și cum pot fi tratate?

Rezultatele preliminare ale unui   studiu clinic efectuat în Republica Democratică Congo arată că antiviralul cercetat (tecovirimat) nu a accelerat recuperarea persoanelor infectate cu variola maimuței de tip clada I, un tip mai periculos al virusului. Deși aceste rezultate sunt dezamăgitoare, variola maimuței este de obicei o boală ușoară, iar majoritatea persoanelor infectate se recuperează în câteva săptămâni fără un tratament specific. Tratamentul este, în principal, de susținere.

Oricine are contact apropiat cu o persoană infectată poate contracta variola maimuței. Persoanele ale căror profesii sau comportamente implică un risc mai mare de expunere, cum ar fi personalul medical sau lucrătorii sexuali, ar trebui să fie conștiente de semnele și simptomele bolii și să ia măsuri suplimentare pentru a preveni infecția. Adrian Marinescu subliniază că, deși nu există un tratament specific, persoanele infectate trebuie monitorizate. Dacă o persoană suspectează că a contractat variola maimuței, este important să raporteze orice boală apărută în timpul călătoriei sau la întoarcerea dintr-o zonă endemică unui medic specialist, oferind informații detaliate despre călătorii și istoricul recent de vaccinare. De asemenea, cei care trăiesc sau călătoresc în zone endemice ar trebui să evite contactul cu animalele bolnave și să se abțină de la consumul sau manipularea vânatului sălbatic.

Un pacient diagnosticat cu variola maimuței trebuie izolat și trebuie să evite contactul apropiat cu alte persoane. În timpul perioadei infecțioase, care include atât stadiile prodromale, cât și fazele cu erupții cutanate specifice, bolnavul trebuie să primească îngrijire de susținere.