Crimele au crescut cu 30% în SUA față de anul trecut, pe fondul scăderii bugetului Poliției

Statele Unite au înregistrat peste 21.500 de omucideri în 2020, în creştere cu 30% în decurs de un an, potrivit unor statistici publicate luni de Biroul Federal de Investigaţii (FBI), relatează AFP.

Acest vârf a fost deja raportat de mai multe oraşe importante, dar este vorba de primele cifre oficiale şi consolidate pornind de la datele a aproximativ 16.000 din cele 18.000 de agenţii de aplicare a legii care există în ţară.

Acestea arată că creşterea omuciderilor, în special începând din iunie, nu a cruţat nicio parte din teritoriul american, chiar dacă Louisiana rămâne în fruntea statelor cu cele mai multe cazuri.

Această creştere este cea mai rapidă de când a început colectarea datelor de către FBI, în anii ’60, şi aduce totalul omuciderilor la un nivel inedit de 25 de ani, dar încă sub vârful anilor ’80.

Experţii încearcă să explice acest fenomen pe care unii îl leagă de pandemie şi efectele sale destabilizatoare, în timp ce alţii insistă asupra impactului marilor manifestaţii împotriva violenţelor poliţiei sau al creşterii vânzărilor de arme de foc.

Potrivit raportului FBI, 77% dintre omucideri au fost comise cu arme de foc în 2020, faţă de 74% în 2019.

În 2020, în Statele Unite au fost înregistrate 6,5 omucideri la 100.000 de locuitori. Prin comparaţie, în 2018 au fost înregistrate 35 de cazuri de omucidere în Mexic, 27 în Brazilia, opt în Rusia şi un caz în Franţa sau Germania, conform unor ultime date de la Banca Mondială.

Context

Rata în creștere a infracțiunilor violente din orașele americane, precum și eforturile mișcării de scădere a bugetului poliției au repercusiuni negative asupra popularității președintelui Joe Biden, în condițiile în care americanii – ata republicani, cat și democrați sau independenți – devin tot mai îngrijorați de crimele și delictele produse în comunitățile lor.

Riscurile sunt cu bătaie lungă: creșterea violențelor amenință șansele electorale ale democraților la alegerile intermediare din 2022, acest subiect având darul să devină unul dintre temele cele mai importante ale scrutinului din toamna anului viitor. Republicanii au sesizat oportunitatea și urmăresc să câștige puncte electorale înfățisându-i pe democrați, la fel ca în timpul președinției lui Donald Trump, ca lipsiți de reacție împotriva infractorilor și având o retorică anti-poliție virulentă.
Potrivit unui nou sondaj Yahoo News / YouGov publicat zilele trecute, îngrijorările tot mai mari cu privire la criminalitate, atât în rândul democraților, cât și al republicanilor, încep să afecteze vizibil popularitatea președintelui Biden.

Astfel, sondajul efectuat pe 1.592 de adulți americani în perioada 22-24 iunie a constatat că o majoritate semnificativă (55%) descrie „crimele violente” drept „o problemă foarte mare” în Statele Unite. Este o proporție semnificativ mai mare decât cea a respondenților care s-au declarat îngrijorați de pandemia de coronavirus (36%), relațiile rasiale (39%), economia (41%) sau corectitudinea politică (39%).

Și mai izbitor este faptul că numărul americanilor care consideră crimele violente o problemă „foarte mare” a crescut cu 6 puncte procentuale în ultima lună, iar republicanii – în rândul cărora procentul celor îngrijorați a crescut de la 56 la 65 la sută în doar câteva săptămâni – nu au fost singurii care au contribuit la această creștere.

Astfel, dacă luna trecută, 45% dintre democrați au descris infracțiunile violente drept „o problemă foarte mare,” acest număr este în prezent cu 8 puncte procentuale mai mare, ajungând la 53 la sută.