Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Național

Jandarmeria, anchetă după amenda dată la comemorarea Colectiv

Național 11:04 Redactor: Andrei Enescu

Jandarmeria Română a anunţat, vineri, că desfăşoară verificări interne după ce organizatorul comemorării victimelor din clubul Colectiv a fost amendat pentru depăşirea orei aprobate în protocolul evenimentului. Instituţia admite că sancţiunea, aplicată joi seară, ridică semne de întrebare privind „spiritul legii” şi proporţionalitatea măsurii.

Organizaţia „Corupţia Ucide” a făcut public faptul că activistul Marian Rădună, organizatorul comemorării, a primit o amendă de 3.000 de lei pentru că manifestarea a continuat după ora 23:00. ONG-ul a amintit că, potrivit Legii 60/1991 privind organizarea adunărilor publice, comemorările nu necesită notificarea autorităţilor, cu atât mai puţin încheierea unui protocol.

Într-un comunicat transmis vineri, Jandarmeria Română a subliniat că instituţia „respectă şi protejează dreptul cetăţenilor de a participa la adunări publice, mai ales când este vorba despre adunări comemorative”. Totuşi, reprezentanţii instituţiei au precizat că, din punct de vedere formal, existau elemente legale care ar fi permis aplicarea sancţiunii, „întrucât nu au fost respectate orele de desfăşurare prevăzute în protocolul manifestării publice”.

Cu toate acestea, Jandarmeria recunoaşte că în acest caz agentul constatator „nu a înţeles pe deplin spiritul legii şi particularităţile contextului – un eveniment de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, cu un profund caracter emoţional şi simbolic”.

„Legea trebuie aplicată ad litteram, dar există şi noţiunea de spirit al legii, care presupune înţelegerea scopului pentru care norma juridică a fost instituită – acela de a menţine ordinea publică, dar şi de a proteja drepturile şi demnitatea cetăţenilor”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a dispus de urgenţă verificări pentru a stabili dacă amenda a fost „proporţională, justificată şi conformă atât literei, cât şi spiritului legii”.

Instituţia a transmis, totodată, un mesaj de solidaritate faţă de victimele tragediei din 2015: „Jandarmeria Română a fost şi rămâne alături de toţi cei afectaţi de tragedia din clubul Colectiv. În seara producerii tragediei, jandarmii au fost prezenţi la faţa locului, oferind sprijin autorităţilor şi victimelor. De-a lungul anilor, am asigurat ordinea publică la toate manifestările de comemorare dedicate acestui eveniment.”

În final, Jandarmeria a precizat că, în funcţie de rezultatul verificărilor, „vor fi dispuse toate măsurile legale care se impun, în spiritul respectării legii, al echităţii şi al respectului faţă de cetăţeni”.

Național 8 ore ago

Avertizare: Pastile cu chipul lui Trump conțin substanțe periculoase

Institutul olandez Trimbos avertizează asupra pastilelor cu chipul lui Donald Trump, care conțin PMMA,...

Național 10 ore ago

Bolojan: PNL îl susține pe Mureșan pentru funcția de premier

PNL propune pe Siegfried Mureșan ca premier, alături de USR și UDMR, menținând această...

Național 13 ore ago

Nicușor Dan promulgă legea ce îi ia mandatul lui Dominic Fritz

Nicușor Dan a promulgat legea care va duce la pierderea mandatului primarului Timișoarei, Dominic...

estimările ANM, precipitații în România, prognoza meteorologică, temperaturi peste normal, vremea în septembrieSursă foto: Shutterstock
Național 18 ore ago

Toamna începe cu temperaturi mai ridicate în România

Toamna începe cu temperaturi peste normal în România, conform ANM. Estimările pentru 31 august...

Național 19 ore ago

Nava din Marea Neagră s-a scufundat după atacul cu dronă

Nava din Marea Neagră s-a scufundat după ce a fost lovită de o dronă....

Național 21 de ore ago

Femeia din Oradea câștigă 10 milioane de euro la Loto după 5 ani

O femeie din Oradea a câștigat 10,07 milioane de euro la Loto 6/49, după...

Național 23 de ore ago

Nicușor Dan anunță miniștri politici și consultări pe 1 septembrie

Nicușor Dan anunță că pe 1 septembrie vor începe consultările pentru desemnarea unui nou...

Național o zi ago

BIAS 2026: Exercițiu de urgență și spectacol aerian la Băneasa

BIAS 2026 debutează vineri la Aeroportul Băneasa, cu 11 ore de spectacol aerian programate...

Național o zi ago

Ministrul Apărării permite avansarea rapidă a cadrelor militare

Ministrul Apărării a modificat regulile de avansare în carieră, permițând înaintarea în grad cu...

Național 2 zile ago

Dominic Fritz: Scrisoarea către CE avertizează despre riscuri

Dominic Fritz a declarat că scrisoarea trimisă Comisiei Europene avertizează asupra riscurilor financiare pentru...

Național 2 zile ago

Oana Gheorghiu acuză PSD de blocarea reformei salariale bugetare

Oana Gheorghiu afirmă că reforma salarială ar fi adus majorări pentru două treimi dintre...

Național 2 zile ago

Al treilea mesaj RO-Alert pentru Tulcea în 12 ore

Judeţul Tulcea a primit al treilea mesaj RO-Alert în 12 ore, după detectarea unor...

Național 2 zile ago

Guvernul alocă 16,6 miliarde de euro pentru apărare și transport

Guvernul României a aprobat repartizarea a 16,6 miliarde de euro prin programul SAFE, cu...

Național 2 zile ago

Florin Manole îi cere lui Bolojan să prezinte amendamentele PSD

Florin Manole solicită prezentarea amendamentelor PSD la Legea salarizării, care ar putea crește impactul...

Mihai Dimian
Național 2 zile ago

Ministrul Educației discută despre bursele sociale pentru elevi

Ministrul Educației, Mihai Dimian, anunță necesitatea stabilirii sumei totale pentru bursele sociale și a...

Național 2 zile ago

ANM emite cod galben de ploi și vânt puternic în țară

Noi alerte de vreme rea: ANM a emis cod galben pentru ploi torențiale și...

Național 2 zile ago

Incendiu în pădurea de lângă Plauru, 2000 mp afectaţi

Incendiu în pădurea de lângă Plauru: 2000 de metri pătraţi afectaţi Un incendiu a...

Național 2 zile ago

Prognoza meteo ANM: Vreme caldă și precipitații variate

Prognoza meteo ANM pentru perioada 24 august – 21 septembrie 2026 Meteorologii de la...

Național 2 zile ago

Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării

Eșecul negocierilor pe Legea salarizării: pierdere de 770 milioane de euro din PNRR Președintele...

Național 3 zile ago

Nicușor Dan pregătește terenul pentru Maia Sandu la Cotroceni?

Profesorul Armand Goșu avansează un scenariu surprinzător pentru viitorul politic al României: Maia Sandu...

Național 3 zile ago

USR acuză PNL și UDMR că au manipulat votul legii ANI

E fals că România avea de ales între 770 de milioane de euro și...

Național 3 zile ago

Percheziții DNA la Spitalul din Timișoara pentru fraudă la concurs

Percheziții DNA la Spitalul Municipal din Timișoara pentru fraudă la un concurs Procurorii DNA...

Național 3 zile ago

Ponta îl laudă pe Bolojan după votul Legii Integrității

Victor Ponta îl laudă pe Ilie Bolojan după votul Legii Integrității Victor Ponta a...

Cătălin Nan, Comisia de invatamant, eliminarea dublei admiteri, evaluarea nationala, Ministrul EducatieiSursă foto: Shutterstock
Național 3 zile ago

Votul pentru eliminarea examenului de admitere la liceu, amânat

Eliminarea dublei admiteri la liceu, blocată în Comisia de învățământ a Senatului Comisia pentru...