Ministrul Culturii propune o reformă radicală

Dispar instituții „mumificate”, se schimbă fluxul avizelor și se redesenează Codul patrimoniului, într-un sistem în care contează funcțiile și responsabilitatea, nu organigramele.

Ministrul Culturii, Andras Demeter, anunță una dintre cele mai ample și mai sensibile reforme din ultimele decenii în domeniul patrimoniului cultural. El spune că actualul model de gestionare a monumentelor și a bunurilor culturale – bazat pe un „sistem piramidal de instituții” – a ajuns să fie, în sine, un factor de risc pentru securitatea națională, pentru că lasă patrimoniul să se degradeze, în timp ce responsabilitățile se diluează.

Demeter vorbește despre un aparat birocratic „încremenit”, construit în jurul instituțiilor – Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului (INP), 42 de direcții județene pentru cultură, comisii naționale și zonale – în care esența se pierde: funcțiile reale de protejare, conservare, intervenție de urgență și decizie clară.

„Toată legislația este construită pe sistemul de instituții și nu pe funcții”, explică ministrul. În acest labirint, spune el, se pierd responsabilități, nu se pot construi fluxuri procedurale coerente, iar un dosar parcurge ani de plimbări între direcții, comisii, minister și INP, până să primească un aviz sau o respingere.

De la instituții „beton” la fluxuri de lucru și funcții clare

Miezul reformei propuse este o schimbare de paradigmă: renunțarea la logica „instituțiilor beton”, în care organigramele devin scop în sine, și trecerea la o arhitectură construită pe funcții, activități și fluxuri de lucru. Demeter vede Codul patrimoniului nu ca pe o lege izolată, ci ca parte a unui pachet coerent: Legea-cadru a Culturii, Codul patrimoniului, Codul diversității și creației contemporane, Codul media–audiovizual–cinematografie.

În această viziune, sistemul de gestionare a patrimoniului ar trebui reorganizat astfel încât:

responsabilitatea și instrumentele să fie reunite în același loc, fluxurile procedurale să fie clare, digitalizate, urmărite cap-coadă, comisiile naționale și zonale să fie reconstruite pe criterii funcționale, nu doar pe formule moștenite.

Demeter nu exclude varianta unei recentralizări masive: revenirea la centru a atribuțiilor externalizate sau deconcentrate în ultimele două decenii și chiar reintegrarea atribuțiilor INP în Ministerul Culturii. Deocamdată, subliniază el, se lucrează cu ipoteze, nu cu decizii finale, iar un act normativ concret nu există încă în consultare publică.

Un sistem blocat între INP, direcții județene și comisii

Ministrul descrie, în detaliu, „caruselul” instituțional al unui dosar obișnuit: o sesizare ajunge mai întâi la o direcție județeană, este trimisă către comisia zonală, poate fi transferată la nivel național, se întoarce în teritoriu pentru completări, apoi revine la București, intră în atenția INP, este analizată, retrimisă la minister și, uneori, se constată că un alt actor – ONG sau proprietar – a depus un dosar pentru exact același obiectiv, dar cu o abordare diferită.

În acest circuit, spune Demeter, se pierd timp, coerență și asumare: „te trezești cu aceeași problemă, cu același monument, cu două dosare paralele, două abordări și niciun responsabil real”. Direcțiile județene, INP, comisiile zonale și naționale, societatea civilă, proprietarii – toți sunt actori, dar responsabilitatea rămâne difuză, iar întrebările publice se întorc, invariabil, la Ministerul Culturii.

Aviz tacit în 30 de zile: patrimoniu lăsat la voia întâmplării

Pe acest fundal, intrarea în vigoare a unei ordonanțe care impune termenul de 30 de zile pentru emiterea avizelor – cu posibilitatea unei singure prelungiri până la 60 de zile – amplifică riscurile. Dacă instituțiile nu reușesc să emită avizul în această fereastră, solicitantul poate considera că a intervenit avizarea tacită.

„Asta înseamnă ‘adio, protecție!’”, avertizează ministrul. Toată birocrația, toate comisiile, toate dezbaterile publice se pot transforma în „iluzii optice și auditive” dacă, la final, intervenția asupra unui monument sau a unei zone protejate se consideră aprobată doar pentru că sistemul nu funcționează suficient de repede.

De aici și concluzia lui Demeter că modul în care este gestionat patrimoniul a devenit, prin acumularea de probleme și lipsa de reacție, un risc pentru securitatea națională: o națiune fără trecut conservat și transmis are un viitor fragil.

Comisiile de monumente, între expertiză și conflict de interese

Un alt punct sensibil vizează structura și funcționarea comisiilor naționale și zonale de monumente istorice și a Comisiei Naționale de Arheologie. Demeter notează că acestea sunt formate din experți de înalt nivel, dar care, în același timp, sunt actori activi în piață: arhitecți, urbaniști, profesori universitari, oameni cu propriile proiecte, firme, interese profesionale.

În actualul sistem, spune el, conflictele de interese sunt inevitabile și cel mai adesea doar „mascate” prin procedura de abținere sau recuzare. Practic, același specialist poate fi, pe rând, „jucător” și „arbitru”, iar decizia se ia prin vot, fără o motivare tehnică și juridică suficientă, sub presiunea unui volum uriaș de dosare: sute într-o singură ședință.

Soluția pe care o lansează ministrul: constituirea unui corp național de experți și formarea de complete de avizare adaptate fiecărui dosar sau grup de dosare, cu 3, 6 sau 9 membri, în funcție de complexitate. Alegerea experților s-ar face în funcție de conținutul concret al dosarului, pentru a evita din start conflictele de interese, iar volumul de lucru pe ședință ar fi limitat la un nivel rezonabil.

Dosarul cu șine, înlocuit cu platforma E-patrimoniu

Reforma propusă presupune și trecerea de la „dosarul cu șine” la un sistem integral digital. Demeter vorbește despre o platformă de tip E-patrimoniu, în care:

dosarul nu poate avansa dacă nu conține toate documentele obligatorii, traseul fiecărei solicitări este clar, urmărit și înregistrat, timpii morți și plimbarea fizică a dosarelor sunt eliminați, comunicarea cu solicitantul se face transparent, cu o singură rundă de clarificări, urmată de emiterea avizului, respingerii sau a unui aviz condiționat.

Scopul este ca, în noua arhitectură, termenul legal de 30–60 de zile să devină realist și respectat, nu doar un mecanism prin care intră în joc avizul tacit și dispariția de facto a protecției.

INP, Timbrul Monumentelor și fondurile pentru intervenții de urgență

Controversa legată de viitorul Institutului Național al Patrimoniului – inclusiv ipoteza desființării sau integrării sale în minister – a stârnit reacții dure din partea conducerii instituției, a unor ONG-uri, a partidelor de opoziție și chiar a Academiei. Demeter respinge ideea unui conflict frontal, dar indică probleme structurale în modul în care INP gestionează instrumente esențiale, precum Timbrul Monumentelor Istorice.

Ministrul subliniază că INP nu este un ONG, ci o instituție publică a Ministerului Culturii, cu autonomie instituțională, și că are obligația să gestioneze corect o taxă parafiscală plătită de cetățeni. El vorbește despre:

o rată slabă de colectare, agenți economici care încasează timbrul, dar nu virează banii, lipsa unui fond permanent de intervenții de urgență, deși legislația prevede de ani de zile acest instrument, posibilitatea de a reporta sumele necheltuite de la un an la altul, nevalorificată.

În acest context, dă exemplul situației de la Govora, unde ansamblul balnear și clădiri cu valoare istorică sunt în pericol, dar statul nu are nici instrumentul legal, nici mecanismul financiar operațional pentru a interveni rapid. În alte cazuri, cum este vila istorică de la Mamaia, problema centrală nu este neapărat lipsa banilor, ci absența unui „stăpân” clar și a unui flux coerent de responsabilitate.

Codul patrimoniului, rescris de la zero în pachet cu Legea-cadru a Culturii

Demeter recunoaște deschis că actualul proiect de Cod al patrimoniului – lucrat de ani de zile – este, în esență, o compilație de texte preexistente, o „sumă de simptome” și nu un tratament pentru „boala” sistemului. Codul actual seamănă, spune el plastic, cu un roman-fleuve, în care s-au copiat bucăți din toată legislația, fără schimbarea abordării de fond: tot pe instituții, nu pe funcții, nu pe fluxuri.

Noua ambiție este ca:

Legea-cadru a Culturii să definească marile principii și sectoare cultural-creative, Codul patrimoniului să așeze clar funcțiile, fluxurile, responsabilitățile și mecanismele de intervenție, Codul diversității și creației contemporane să lege creația de azi de patrimoniul de mâine, Codul media–audiovizual–cinematografie să integreze obligațiile statului legate de arhivele istorice ale radioului, televiziunii publice, agenției naționale de presă și de noul cadru european pentru libertatea mass-media.

Ministrul atrage atenția că, în prezent, arhive precum cea a AGERPRES, Fonoteca de Aur a Radioului public și arhiva TVR nu au o încadrate clară într-un regim unitar de protecție patrimonială. Digitalizarea există, parțial, prin proiecte demarate la Radio și TVR, dar depozitarea fizică și obligațiile de conservare nu sunt reglementate coerent.

Repatrierea scrisorilor Eminescu–Veronica Micle și patrimoniul spiritual

În contrapunct la imaginea unui sistem blocat, Demeter vorbește și despre un proiect cu încărcătură simbolică: repatrierea corespondenței dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. Moștenitorii legali ai scrisorilor au ofertat statului român achiziția directă, iar Ministerul Culturii a obținut mandat pentru negocieri.

Obiectivul ministrului este ca, până la 1 decembrie, să existe un acord de principiu și o soluție financiară, astfel încât până la Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, scrisorile să intre în patrimoniul Bibliotecii Naționale, urmând să devină accesibile publicului după un calendar stabilit de instituție.

Demeter folosește acest exemplu pentru a sublinia că patrimoniul nu înseamnă doar clădiri, situri arheologice sau monumente de for public, ci și patrimoniu literar, arhivistic, spiritual – domenii care trebuie integrate în același pachet legislativ coerent.

„Nu vreau să demolez, vreau să fac ordine”

Ministrul Culturii insistă că, în ciuda avalanșei de critici, intenția sa nu este distrugerea instituțiilor, ci „Ordo ab Chao” – puțină ordine într-un haos acumulat în trei decenii și jumătate. Spune că a inventariat tipurile de probleme, cauzele și posibilele soluții, iar în etapa următoare, după ce „se vor calma spiritele”, va veni și momentul unei decizii finale transpuse într-un act normativ supus consultării publice.

Până atunci, Demeter admite că toate scenariile sunt, încă, ipotetice. Dar mesajul său este limpede: fără demolarea structurilor învechite, fără reconsiderarea comisiilor, fără recentrarea responsabilității și fără digitalizarea fluxurilor, România va continua să „danseze în aceeași groapă”, în timp ce patrimoniul se degradează, iar discursul despre protecția lui rămâne doar o retorică emoțională.

„În momentul de față, echipa mea și cu mine suntem poate cei cărora chiar le pasă și cei care știu despre ce vorbesc”, spune Demeter. „Nu pot să contrazic toate vocile care mă acuză că vreau să demolez. Pot doar, prin fapte, să demonstrez că: unu – ne pasă, doi – se poate.”