Filarmonica din Hamburg a fost inaugurată oficial în urmă cu câteva zile şi a atras deja admiraţia vizitarilor de pretutindeni. Elbphilharmonie, după numele german, sau #Elphi...
Tinerii muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani se pot înscrie la Editia a XXVII-a a Concursului Naţional 'Mihail Jora'. Cele 5 secţiuni...
Institutul Francez din Capitală susţine în această seară Gala Premiilor AFCN 2016. Între nominalizaţii de anul acesta se numără şi Asociația Culturală Isvor pentru Turneul "Isvor....
Decernarea premiilor industriei muzicale britanice va avea loc la 22 februarie, iar David Bowie şi Leonard Cohen au fost nominalizaţi la mai multe categorii. Gala şi...
Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie 'Mihai Eminescu' pentru Opera Omnia, care se...
Astăzi, 13 ianuarie 2017, la Opera Națională București are loc spectacolul "Lucia di Lamermoor" de Gaetano Donizetti, pe libretul lui Salvatore Cammarano. Spectacolul este regizat de...
Galeria Galateea Contemporary Art (Calea Victoriei 132), în parteneriat cu Asociaţia UMA ED ROMÂNIA, organizează trei vernisaje ale expoziţiei „SinCronic 2017 | Practici colaborative în arta...
Soprana Anita Hartig (33 ani), angajată a Operei de Stat din Viena, va concerta joi seara pe scena Centrului cultural "Dacia" din orașul său natal, Bistrița,...
Orchestra Simfonică București va susține un concert extraordinar, duminică, la Plaza România, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. "Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6,...
Florin Piersic va împlini 81 de ani vineri, 27 ianuarie şi, pe 26 ianuarie, va oferi timişorenilor o reprezentaţie cu spectacolul „Străini în noapte”. „Străini în...