Cercetarea sub asediu politic: între reformă și populism fiscal

În revista Market Watch, domnul Dr. Lucian Pintilie, președintele Patronatului Român din Cercetare și Proiectare, oferă o analiză critică și puternic argumentată asupra recentei dezbateri politice privind reducerile bugetare propuse pentru sectorul de cercetare și dezvoltare. Într-un context în care competitivitatea economică a României este strâns legată de capacitatea sa de inovare, Dr. Pintilie atrage atenția asupra riscurilor majore generate de o eventuală diminuare a fondurilor alocate cercetării, subliniind nevoia unei viziuni strategice pe termen lung și a unui angajament real din partea factorilor decizionali. Prezentăm în continuare un rezumat al acestei evaluări.

Promisiuni, austeritate și știința în umbră

Odată cu alegerea domnului Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, speranțele în onestitate, competență și reformă autentică au fost reaprinse în rândul unei părți semnificative a societății civile. Matematician format la Sorbona și fost activist civic, noul președinte vine cu un profil academic rar întâlnit în politica românească post-decembristă. Cu toate acestea, începutul mandatului său este dominat de un obiectiv apăsător: reducerea deficitului bugetar. Această temă s-a transformat rapid într-o bătălie ideologică și tehnocratică despre ce cheltuieli „merită” menținute și care pot fi „sacrificate”.

Printre primele victime potențiale ale acestui val de austeritate fiscală se află, paradoxal, sistemul național de cercetare, un domeniu deja subfinanțat cronic și marginalizat politic. Atitudinea unor formațiuni politice, în special USR, exprimată prin solicitări de desființare a unui număr considerabil de instituții de cercetare, ridică serioase semne de întrebare asupra direcției și motivațiilor din spatele acestor propuneri.

Între incompetență și rea credință

Propunerile de tăieri bugetare în domeniul cercetării, formulate de unii membri ai USR, par mai degrabă să reflecte o profundă neînțelegere a sistemului național de cercetare decât o viziune reală de reformă. Sunt puse în aceeași oală institute naționale de cercetare-dezvoltare (INCD), institute ale Academiei Române (IAR), stațiuni agricole, edituri științifice, fără nicio distincție funcțională sau evaluare de performanță.

Este greu de acceptat că o astfel de abordare superficială vine doar din necunoaștere. Mai grav, aceasta dă un semnal periculos: că România nu are nevoie de cercetare și inovare, că munca celor circa 15.000 de cercetători rămași în țară este lipsită de valoare. În mod ironic, partidul care clamează modernizarea României pare să submineze exact fundamentul acesteia – cunoașterea științifică.

Sistemul național de cercetare – Un cadru complex și reglementat

Contrar percepțiilor promovate în spațiul public, sistemul de cercetare românesc nu este un spațiu al sinecurilor, ci unul reglementat de legi clare:

• Universitățile funcționează în baza Legii 199/2023;
• INCD-urile, în baza OG 57/2002 și HG 576/2016 (urmată de adaptarea la Legea 183/2024);
• Institutele Academiei Române, prin Legea 752/2001.

Accesul la funcții de conducere, obținerea finanțării sau participarea în consilii consultative se face prin concursuri publice sau criterii profesionale. Chiar și controversatul „Program Nucleu” se alocă prin competiție, pe baza unor evaluări externe și a unor reglementări specifice (HG 1405/2022). Orice încercare de a reduce acest sistem la un conglomerat de „sinecuri” ignoră realitățile și reglementările existente.

Atacuri la cercetători – „hârtiile științifice” și retorica distructivă

Într-un recent comunicat de presă, USR afirmă că nu va „accepta abuzuri mascate în hârtii științifice”. Este o formulare care trădează dispreț față de standardele internaționale ale cercetării. În întreaga lume, valoarea unui cercetător este măsurată prin articolele științifice publicate, participarea în proiecte competitive, indexările internaționale.

Etichetarea acestora drept „hârtii” cu tentă peiorativă nu face decât să decredibilizeze o întreagă profesie – una din puținele unde România încă mai produce rezultate relevante în contexte internaționale.

Falsul argument al fărâmițării – Cum stau lucrurile în alte țări

Des invocat argumentul fărâmițării sistemului de cercetare este, de fapt, greșit înțeles. România nu are mai multe organizații de cercetare per capita decât alte state europene. Din contră, numărul este chiar mai mic în unele cazuri. Ceea ce lipsește cu adevărat este o structură intermediară de coordonare autonomă, similară cu Max Planck sau Fraunhofer în Germania, CSIC în Spania sau CNRS în Franța.

Lipsa acestor entități face ca INCD-urile să fie dependente direct de autoritatea guvernamentală, adică de factori politici instabili. În loc de desființări, soluția ar trebui să fie reorganizarea și gruparea strategică, dar într-un cadru profesional și evaluat corect.

Reforma necesară, dar cu discernământ

Cercetarea românească nu este perfectă. Există probleme structurale, suprapuneri, evaluări discutabile, lipsă de coordonare și finanțare precară. Dar soluția nu este demolarea haotică a instituțiilor științifice. Reforma trebuie să se bazeze pe criterii clare de performanță, pe evaluări internaționale, pe modele funcționale din alte țări europene.

Dacă România vrea cu adevărat să reducă deficitul și să devină competitivă, trebuie să investească în inovare, nu să o distrugă. Iar clasa politică trebuie să înțeleagă că un stat fără cercetare este un stat condamnat la subdezvoltare.

Recomandăm lectura integrală a  articolului, întrucât acesta oferă nu doar o radiografie lucidă a situației actuale, ci și soluții concrete și propuneri viabile pentru protejarea și consolidarea cercetării românești într-un peisaj global tot mai competitiv.