Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.
Cultură
Noaptea Muzeelor 2019: Instituţii muzeale şi spaţii alternative noi, înscrise în program
Cultură
Andrei Enescu
Andrei Enescu

Noaptea Muzeelor 2019: Instituţii muzeale şi spaţii alternative noi, înscrise în program

Adauga-ne ca sursa preferata in Google

Peste 150 de instituţii muzeale şi entităţi culturale publice şi private din Bucureşti şi din ţară vor fi deschise în Noaptea Muzeelor, pe 18 mai, pentru expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an.

Lista paricipanţilor la Noaptea Muzeelor 2019

Lista completă a tuturor muzeelor şi spaţiilor participante la Noaptea Muzeelor va fi afişată după 1 mai, pe site-ul www.noapteamuzeelor.org şi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/.

Anul acesta va avea loc cea de-a 15-a ediţie a Nopţii Muzeelor, considerată unul dintre cele mai puternice branduri culturale din ţară la nivelul consistenţei ofertei muzeale şi culturale şi al interesului publicului.

Până în acest moment, în circuitul muzeal bucureştean s-au înscris peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, alături de alte entităţi culturale, ce propun evenimente culturale alternative. În ţară există deja înscrise peste 100 de muzee şi entităţi culturale diverse, cu reprezentare în 32 de judeţe.

„Acesta este un record pe care dorim să îl împărtăşim, iar, per ansamblu, în această ediţie se observă o uniformizare a valorii şi a calităţii evenimentelor în toată ţara. Putem spune cu siguranţă că avem 30 de muzee din Bucureşti, dintre care patru sunt private. Printre atracţiile «imposibil de ratat» ale acestei ediţii putem enumera şi cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Camera Madrigal- Marin Constantin, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit de Qreator, Romanian Design Week – partenerul nostru strategic, şi alte 20 de locuri din Capitală care merită să fie vizitate, precum biblioteci, universităţi, teatre, licee, arhive, spaţii artistice culturale neconvenţionale etc. În 2019 avem un nou muzeu intrat în circuit, Muzeul de Artă Recentă. De asemenea, în această nouă ediţie a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comuniste: Muzeul Închisoarea Piteşti, Memorialul Gherla şi Memorialul Rezistenţei şi Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reşiţa, Ateneul din Iaşi, Rope Street Braşov, Muzeul Recordurilor din Bucureşti etc. Iaşiul şi Clujul ocupă următoarele poziţii din punct de vedere al numărului de evenimente”, a declarat managerul Nopţii Muzeelor, Dragoş Neamu.

Organizatorii evenimentului anunţă că, până în prezent, în Capitală s-au înscris Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul „George Enescu”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Băncii Naţionale a României, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul Naţional al Pompierilor, Muzeul de Artă „Vasile Grigore”, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Universităţii Politehnica.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Cultură acum 2 ore

Lansare carte: Idealul locuirii bucureștene

Pe 29 octombrie 2026, la 18:30, are loc lansarea cărții lui Andrei Răzvan Voinea...

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră
Cultură acum 5 ore

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră

Tom Cruise va primi premiul AFI pentru întreaga carieră. Gala are loc pe 24...

Cultură acum 20 de ore

Cât adevăr mai încape într-o imagine făcută de AI?

Fotografii de familie din anii ’70, imagini generate cu inteligență artificială, pictură hiperrealistă, instalații...

Cultură acum 2 zile

„Granada”, seară spaniolă la Teatrul Tănase

Ritmurile spaniole și mexicane intră pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” pe 23...

Cultură acum 2 zile

Dezbaterile Res Publica: Revoluția AI

Pe 21 octombrie 2026, dezbaterea despre impactul inteligenței artificiale la Memorialul Victimelor Comunismului din...

Cultură acum 3 zile

Vali Boghean, „Destin Basarabean”: virtuozitate, emoție și o horă care a ridicat Sala Palatului în picioare

Vali Boghean a adus la Sala Palatului spectacolul „Destin Basarabean”, o întâlnire spectaculoasă între...

Cultură acum 3 zile

Dialog cu Daniela Zeca despre „Trilogia Orientală”

Pe 26 octombrie 2026, Daniela Zeca va discuta despre „Trilogia Orientală” la Librăria Cărturești...

Cultură acum 3 zile

UrbanEye Film Festival 2026

Între 3-8 noiembrie 2026, UrbanEye Film Festival aduce filme despre locuire în București.

Cultură acum 4 zile

Moliere – L’Opéra Urbain la Romexpo

Vino la Moliere - L’Opéra Urbain pe 24 octombrie 2026, la Romexpo, ora 15:00....

Cultură acum 5 zile

Decipher + Skadin Live @Encore Club

Concert Decipher + Skadin pe 22 octombrie 2026, ora 19:00, la Encore Club București....

Cultură acum 5 zile

Moliere – L’Opéra Urbain pe 23 Octombrie

Vino pe 23 octombrie la Romexpo pentru Moliere - L’Opéra Urbain, un musical premiat....

Cultură acum 6 zile

Primă audiție a lucrării „Dixit Dominus” la Iași

Pe 16 octombrie 2026, la Iași, are loc prima audiție a lucrării „Dixit Dominus”...

Cultură acum 6 zile

Festivalul Național de Teatru 2026

Festivalul Național de Teatru 2026 se desfășoară între 16-25 octombrie la București, cu spectacole...

Cultură acum 6 zile

Enescu revine la Giurgiu după 95 de ani

La exact 95 de ani de la concertul susținut de George Enescu la Giurgiu,...

Cultură acum 7 zile

Stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Alex Mocanu, Nelu Cortea și Ioana Luiza

Pe 16 octombrie, ora 22:00, stand-up cu Cristi Popesco, Toma, Nelu Cortea și Ioana...

Cultură acum o săptămână

Conferința Internațională „Filosofia Formei” la Tg. Jiu

Participați la Conferința Internațională „Filosofia Formei” în Tg. Jiu, între 22-26 octombrie 2026, dedicată...

Cultură acum o săptămână

Beatles în sonorități de jazz: Jazzappella și Big Band-ul Radio România

Pe 22 octombrie 2026, Big Band-ul Radio România și Jazzappella reinterpretază Beatles la Sala...

Afiș FNT36 (1)
Cultură acum o săptămână

Modulul Spectacole-lectură, la a V-a ediție în FNT 2026

Festivalul Național de Teatru, produs de UNITER – Uniunea Teatrală din România și organizat...

Cultură acum o săptămână

Eveniment de închidere la rezidența RăSAR

Pe 14 octombrie 2026, Râmnicu Sărat găzduiește un eveniment cultural important, cu Doina Lemny...

Cultură acum o săptămână

BEethoven ROCKs – Orchestra Simfonică București

Pe 21 octombrie 2026, la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, Orchestra Simfonică București...

Afiș FNT36 (1)
Cultură acum o săptămână

Bucureștiul devine scena Festivalului Național de Teatru: zece zile de spectacole și evenimente în peste 50 de spații din București

Festivalul Național de Teatru, unul dintre cele mai importante și ample evenimente dedicate teatrului...

Cultură acum 2 săptămâni

Jahn Kemper + Bind Live @Encore Club

Pe 18 octombrie 2026, Jahn Kemper și Bind vor concerta la Encore Club din...

Cultură acum 2 săptămâni

Stand-up comedy cu Cortea, Ioana State, Mane Voicu și Alex Ioniță

Vino pe 16 octombrie la The Fool pentru un show de stand-up comedy cu...

Cultură acum 2 săptămâni

Hellbound + Death Row + Sorrowsight Live @Encore

Pe 16 octombrie, Hellbound și Death Row vor concerta la Encore București, începând cu...

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura