Zilele Filmului German

Pe 4 noiembrie, debutează cea de a XI-a ediţie a Zilelor Filmului German, un eveniment organizat de Goethe-Institut şi devenit un punct de referinţă în agenda culturală a capitalei.

Timp de şapte zile, până pe 10 noiembrie, iubitorii de film din Bucureşti au ocazia să vizioneze nu mai puţin de 23 de filme recente (12 lungmetraje şi 11 scurtmetraje). O selecţie care se remarcă în primul rând prin noutate, fiind vorba despre pelicule produse în ultimii doi ani, 2015 şi 2016, dar şi printr-o impresionantă diversitate stilistică şi tematică: drame, comedii, producţii thriller şi horror, filme cu şi despre copii, filme cu tematică politică şi socială, până la filme clasice, precum prima producţie sonoră a marelui cineast şi inovator al cinematografiei germane şi mondiale Fritz Lang: „M: Un oraş îşi caută ucigaşul”.

În deschiderea oficială a ediţiei, organizatorii au optat pentru un film cu impact emoţional, dar mai ales cu un puternic mesaj politic: „Colonia” (2015), care îi are ca protagonişti pe cunoscuţii Emma Watson şi Daniel Brühl – un „historic romantic thriller” regizat de Florian Gallenberger (laureat, în 2016, cu Premiul Oscar pentru „Cel mai bun scurt metraj live-action”). Vor urma o serie de producţii puternic ancorate în viaţa socială, unele având la bază poveşti reale – dramele „Babai”, de Visar Morina, şi „Freistatt”, de Marc Brummund –, precum şi „Fukushima, mon amour”, de Doris Dörrie, şi „Fado”, de Jonas Rothlaender. Programul include şi o seară dedicată producţiilor thriller şi horror, pentru care au fost alese filmele „Noi, monştrii”, de Sebastian Ko, şi „Sibylle”, de Michael Krummenacher. Zilele Filmului German includ, ca de obicei, şi o selecţie de filme scurte, de data aceasta fiind vorba despre programul „Short Export 2016”, pus la dispoziţie de Bundesverband Deutscher Kurzfilm. Programul conţine un Top 10 al celor mai bune „German Shorts”, cărora criticul de film Mihai Fulger le-a mai adăugat o producţie prezentată anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin: „A Quiet Pace”, de Ronny Dörfler.

Detalii despre programul ediţiei din acest an a Zilelor Filmului German, pe pagina Goethe-Institut (www.goethe.de/bukarest/), precum şi pe pagina de Facebook a proiectului.