Tarom va inspecta avioanele Boeing 737-700 în mai 2020, înainte de acumularea a 1.000 de aterizări, iar pentru aeronavele Boeing 737-800 inspecţiile vor fi realizate peste...
Medicii de familie cer autorităților să intensifice măsurile pentru prevenirea și combaterea difteriei, o boală extrem de contagioasă și potențial mortală, după ce în Ucraina, aproape...
Revenind în teatru după o îndelungată absenţă, timp în care s-a făcut cunoscut printr-o carieră fulminantă în cinematografie, regizorul Nae Caranfil a realizat nu demult, pe...
Senatul american a votat miercuri, în număr de 65 pentru și 30 împotrivă, numirea avocatului Adrian Zuckerman pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în România,...
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va susține astăzi, 21 noiembrie, de la ora 19.00 un concert simfonic. În prima parte se va interpreta Concertul în...
Ultimii trei inculpaţi din dosarul Colectiv vor fi audiaţi joi la Tribunalul Bucureşti, urmând a se trece la dezbateri finale în procesul în care sunt judecaţi...
Retailerul german Kaufland va elimina toate pungile din plastic de unică folosință din magazinele sale începând cu 1 ianuarie 2020, acestea fiind înlocuite cu o variantă...
Comisia Europeană cere miercuri Guvernului Orban să ia măsuri pentru limitarea cheltuielilor publice în anul electoral 2020, când vor avea loc alegerile locale și parlamentare, România...
Președintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, o cerere de reexaminare Parlamentului pentru legea inițiată de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae prin care se impune repatrierea rezervei...