Ameninţarea cibernetică a momentului, în România. Cum funcţionează Scranos, virusul care sparge conturile de Facebook

România este ţinta preferată a lui Scranos, un virus informatic foarte agresiv, care-i pune la mare încercare pe dezvoltatorii de soluţii de protecţie. Cum funcţionează? Poate sparge contul de Facebook şi poate trimite, de pe contul compromis, mesaje cu link-uri infectate. Foarte uşor poate fura şi datele bancare stocate în browser. Fură tot istoricul de navigare pe internet şi poate descărca fişierele dorite de hackeri.

Virusul este aproape invizibil pentru un utilizator obişnuit. Specialiştii bănuiesc că cei care l-au eliberat pe Scranos, îl folosesc pentru furtul de date.

Specialiştii au descoperit virusul după o lungă perioadă de monitorizare.

Bogdan Botezatu, director de cercetare BitDefender:Pacientul zero a pornit din China. Cel mai probabil ca un test restrâns în care hackerii şi-au validat tehnologia. Primele atacuri le-am descoperit în decembrie 2018. Prezintă o componentă deosebită care apare în mai puţin de 1% din totalul ameninţărilor informatice detectate. Această componentă are acces exclusiv asupra sistemului de operare şi va încerca să închidă soluţia de antivirus”.

Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică: „Unul din scopurile principale ale acestei ameninţări este de a accesa conturile de socializare cum ar fi Facebook. Începe să contacteze prietenii victimei şi, eventual, le şi trimite mesaje personale acestora cu linkuri cu site-uri infectate. Mai mult, are capacitatea de a colecta date de credit din diverse platforme sociale”.

România este ţinta principală a grupării, pentru că românii descarcă des aplicaţii de pe site-uri obscure.

Bogdan Botezatu, director de cercetare BitDefender: „Momeala pe care o aruncă hackerii potenţialelor victime este o aplicaţie legitimă pe care o stochează pe servere de torente A fost descoperită impersonând soluţii de antivirus, cititoare de cărţi, playere video, playere muzicale.”

În fiecare zi, specialiştii descoperă aproximativ 400.000 de ameninţări informatice noi. Pentru că numărul atacurilor creşte de la an la an, specialiştii le recomandă utilizatorilor să-şi instaleze o soluţie antivirus.