Decizie istorică în Mexic: Femeile nu pot fi împiedicate să facă avort

Curtea Supremă a Mexicului a declarat neconstituţională incriminarea avortului, într-un vot unanim marţi, care va permite femeilor din întreaga ţară să facă această procedură, notează AFP.

Decizia a fost calificată ca „istorică” de către apărătorii drepturilor omului din această ţară conservatoare şi foarte catolică din America Latină.

„Este un pas mai departe în lupta istorică pentru egalitatea (femeilor), demnitatea şi exercitarea deplină a drepturilor lor”, a declarat preşedintele Curţii, Arturo Zaldivar.

„De acum înainte, nu va fi posibilă, fără a încălca criteriile tribunalului şi Constituţiei, urmărirea penală a unei femei care avortează în cazurile validate de acest tribunal”, a detaliat Arturo Zaldivar.

Curtea s-a întrunit în sesiune plenară timp de două zile pentru a examina constituţionalitatea articolelor din codul penal al statului Coahuila, din nordul Mexicului, care pedepsesc femeile care fac avorturi, cu pedepse de până la trei ani de închisoare.

Aceste articole au fost declarate în unanimitate neconstituţionale de către cei zece judecători prezenţi, ceea ce stabileşte o jurisprudenţă pentru tribunalele din ţară, conform Agerpres.

O sursă judiciară a explicat că această hotărâre are într-adevăr un domeniu de aplicare naţional, deoarece va permite femeilor care locuiesc în state în care avortul este criminalizat să aibă acces la avort prin decizia unui judecător.

„Femeia trebuie să ceară (serviciilor de sănătate) să efectueze avortul şi, dacă refuză acest lucru, poate să se prezinte în faţa unui judecător şi să facă apel. Judecătorul va avea acum puterea de a dispune ca avortul să fie efectuat”, a explicat pentru AFP Alex Ali Méndez, avocat constituţional şi expert în probleme de avort.

A treia consecinţă a hotărârii Curţii Supreme, a adăugat avocatul, este că aceasta va constitui un instrument care să permită femeilor încarcerate pentru avorturi să-şi recapete libertatea.

Avortul în afara sistemului sanitar este a patra cauză principală de deces matern în Mexic, potrivit organizaţiilor neguvernamentale.

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a evitat întrebările cu privire la această chestiune, înainte de anunţul deciziei, în cursul conferinţei sale de presă zilnice de marţi.

El a declarat că nu ar fi înţelept „să îşi exprime părerea”, deoarece aceasta este o „problemă controversată” şi cel mai bun lucru de făcut este ca Curtea Supremă să o soluţioneze.