
Fata lui Putin prezintă două etape pentru prelungirea vieții
Maria Vorontsova a prezentat la lansarea unui laborator dedicat longevității, la Școala de Management Skolkovo din Moscova, două etape pentru prelungirea vieții: atingerea potențialului natural al organismului și depășirea acestuia. Fiica lui Vladimir Putin estimează potențialul natural la 85–90 de ani.
Vorontsova, directoarea Institutului de Cercetare Medicală și Educație din cadrul Universității de Stat din Moscova, consideră că primul obiectiv poate fi susținut prin obiceiuri sănătoase adoptate din copilărie, alimentație echilibrată și controale medicale regulate.
A doua etapă ar presupune prelungirea vieții dincolo de limitele biologice naturale, o încercare pe care Vorontsova a descris-o drept „a-l înșela pe Dumnezeu sau natura”. Ea a recunoscut însă că progresele științifice în domeniul longevității sunt încă limitate. Un obstacol, a spus aceasta, este că îmbătrânirea nu este clasificată drept boală, ceea ce îngreunează dezvoltarea și testarea unor tratamente.
Vorontsova a mai spus că, în următorii 10–20 de ani, teama de moarte ar putea determina sistemele de sănătate să acorde mai multă atenție cercetărilor despre îmbătrânire și prelungirea vieții.
Autoritățile ruse au anunțat dezvoltarea unui vaccin experimental care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă. Ministrul adjunct al Educației și Științei, Denis Sekirinsky, a declarat că proiectul este derulat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină. Vicepremierul Tatiana Golikova a spus că producția medicamentului ar putea începe în perioada 2028–2030.
Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii de conservare a sănătății”, lansat în 2025 la inițiativa lui Vladimir Putin. Tot în 2025 a fost lansat proiectul național „Viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute fonduri totale de peste două trilioane de ruble.
Putin a stabilit ca speranța medie de viață în Rusia să ajungă la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036. În prezent, aceasta este de 74,2 ani, iar pentru bărbați se situează în jurul valorii de 68 de ani.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.





































