Gabriel Liiceanu: „E totul de făcut!” – Un apel pentru implicare civică și luciditate în fața alegerilor prezidențiale

Filosoful avertizează că absenteismul de azi înseamnă povară pentru copiii de mâine. O radiografie tăioasă a candidaților și o pledoarie pentru un patriotism autentic.

Invitat la un post de radio, filosoful Gabriel Liiceanu a transmis un mesaj ferm și nelipsit de luciditate: românii trebuie să iasă la vot. Nu pentru a urma o modă sau un impuls superficial, ci pentru că „e totul de făcut” și nu mai e timp de amânări. O eventuală ezitare în fața urnelor la alegerile prezidențiale din mai, spune el, echivalează cu o formă de abandon: „mutăm responsabilitatea pe umerii copiilor și nepoților noștri”.

Într-o intervenție tranșantă, Liiceanu face o distincție clară între patriotismul autentic și gesturile teatrale, fără fond. „Dacă-ţi pui ia pe tine, nu înseamnă că eşti patriot. Patriotismul n-are nimic comun cu gesticulaţia, ci cu faptul că trebuie să-ţi pese de ţara asta”, spune filosoful, dezavuând astfel populismul ieftin și apelurile demagogice la simboluri naționale.

„România are nevoie de mâncare proaspătă, nu de conserve politice”

Evaluarea filosofului privind actuala scenă electorală este necruțătoare. El clasifică potențialii candidați în trei categorii, dintre care prima îi include pe cei care, deși au avut deja puterea, „au făcut lucruri groaznice, catastrofale” pentru România.

Fără menajamente, îi numește pe Victor Ponta și Crin Antonescu „conserve politice” care „ne oferă o mâncare care a stat acolo 10-20 de ani”. Reîntoarcerea lor în prim-plan este, în opinia sa, o calamitate. „Au construit un model politic complet negativ pentru România”, afirmă Liiceanu, acuzându-i că au distrus echilibrul democratic prin alianțe monstruoase și politici falimentare.

A doua categorie: cei fără realizări, dar cu ambiții

O altă tipologie de candidați este formată, potrivit filosofului, din cei care „n-au făcut nimic pentru România niciodată” și care se bazează pe un discurs agresiv, dar lipsit de consistență. Referindu-se direct la președintele AUR, Liiceanu subliniază lipsa unui parcurs clar și dubiile asupra biografiei sale: „Experienţa lui de viaţă se reduce la hobby-uri violente, de genul galeriilor de fotbal… până la acuzaţii documentate şi întâlniri cu agenţi ruşi.”

Criticile continuă și asupra unei retorici în care simbolurile populare sunt folosite fără substanță: „Dacă îţi pui ia pe tine, nu înseamnă că eşti patriot”, repetă el, contrapunând acestei falsități gesturi autentice de implicare socială, precum cele ale Oanei Gheorghiu și ale lui Carmen Uscatu, care „au pus pe picioare un spital pentru copii pe care statul nu l-a construit”.

Despre speranțe reale și limitele entuziasmului

Când vine vorba despre candidații cu un parcurs pozitiv, Gabriel Liiceanu rămâne prudent. Se referă la primari cu rezultate locale, dar avertizează că „entuziasmul și comportamentul kitsch” nu sunt suficiente pentru a garanta succesul la nivel național.

Despre Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, filosoful notează că „poate să fie o speranţă”, cu condiția „să ştie să-şi aleagă cu adevărat consilierii” și să demonstreze capacitatea de a gestiona probleme la scară națională.

Un vot masiv, o imagine adevărată a națiunii

În finalul pledoariei sale, Gabriel Liiceanu revine la ideea centrală: ne aflăm într-un moment de răscruce. Absenteismul nu mai poate fi o opțiune. „Dacă aleg o mână de oameni, 30%, e una. Dacă aleg 80%, e cu totul altceva”, afirmă el, subliniind importanța unui vot masiv pentru o democrație autentică.

„E totul de făcut și nu de amânat”, repetă Liiceanu cu insistență. Pentru că, în lipsa unei implicări masive și responsabile, „vom rostogoli problema” și „vom lăsa speranța pe umerii nepoţilor noştri”.

Un apel moral, dar și civic, un avertisment lucid, dar încărcat de speranță: România are nevoie de o trezire colectivă. Acum, nu mai târziu.