Încarcă acum

Lavrov: „Rusia nu vrea să atace Europa, dar va răspunde ferm”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a transmis sâmbătă, de la tribuna Adunării Generale a ONU, că Moscova nu are intenţia de a ataca statele europene sau membre NATO, însă orice agresiune asupra Rusiei „va primi un răspuns ferm”.

Declaraţia vine pe fondul unor tensiuni crescânde, după ce mai multe drone au fost doborâte de NATO deasupra Poloniei, iar Estonia a acuzat avioane ruseşti de intruziuni de durată în spaţiul său aerian. Rusia a respins acuzaţiile, susţinând că dronele nu vizau Polonia şi că aparatele de zbor au fost deviate din cauza bruiajului ucrainean. Totuşi, liderii europeni consideră aceste incidente provocări deliberate menite să testeze reacţiile alianţei.

Lavrov a afirmat că Rusia se confruntă, de fapt, cu ameninţări din partea Occidentului şi a reiterat că invazia din Ucraina, aflată în al treilea an, a avut drept motivaţie extinderea NATO spre est.

Mesajul său a venit la scurt timp după ce preşedintele american Donald Trump a schimbat tonul faţă de Kiev, declarând că Ucraina are şanse să recâştige toate teritoriile pierdute în faţa Rusiei. Această poziţie a urmat unei întâlniri private cu Volodimir Zelenski la New York, pe care liderul ucrainean a descris-o drept „bună”, contrastând cu disputa publică de acum şapte luni dintre cei doi.

În urmă cu trei săptămâni, Vladimir Putin afirma că există o „înţelegere reciprocă” cu Washingtonul şi că administraţia Trump „ascultă”. Schimbarea de poziţie a Casei Albe sugerează însă o nouă etapă în relaţiile dintre SUA, Ucraina şi Rusia, cu posibile implicaţii directe asupra cursului războiului.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura