Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk vor efectua miercuri, 27 august, o vizită la Chișinău, în semn de susținere pentru Republica Moldova, aflată sub presiunea unor tentative de destabilizare atribuite Rusiei. Anunțul a fost făcut de președinția franceză.
Deplasarea celor trei lideri are loc la invitația președintei Maia Sandu și coincide cu marcarea a 34 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Vizita este menită să transmită un mesaj clar de solidaritate: „reafirmarea sprijinului deplin pentru securitatea, suveranitatea și parcursul european al Republicii Moldovei”.
Avertismente privind interferența Rusiei
Maia Sandu, realeasă în noiembrie 2024 pe un mandat proeuropean, a acuzat la sfârșitul lunii iulie Rusia că desfășoară o operațiune de interferență „fără precedent” cu scopul de a influența alegerile legislative programate pe 28 septembrie. Potrivit șefei statului, Moscova ar fi alocat aproximativ 100 de milioane de euro pentru a cumpăra voturi și pentru a finanța campanii de propagandă prin rețele precum Telegram, folosind inclusiv criptomonede.
Președinta a subliniat că principalele partide de opoziție se folosesc de acest plan pentru a împiedica PAS, formațiunea sa politică, să obțină o majoritate parlamentară care ar apropia decisiv țara de integrarea în Uniunea Europeană. În sondajele de opinie din iulie, PAS se afla pe primul loc în intențiile de vot, cu 39%.
Mesajul partenerilor occidentali
Emmanuel Macron și-a exprimat în repetate rânduri preocuparea față de situația din Republica Moldova. La întâlnirea din martie cu Maia Sandu, la Palatul Élysée, liderul francez a condamnat „încercările tot mai agresive ale Rusiei de a destabiliza instituțiile democratice” de la Chișinău și a pledat pentru consolidarea sprijinului european, astfel încât țara să devină mai rezilientă la interferențele externe.
Republica Moldova este considerată de Occident una dintre cele mai vulnerabile țări din regiune, având în vedere războiul din Ucraina și prezența regiunii separatiste proruse Transnistria pe teritoriul său. Vizita comună a celor trei lideri europeni la Chișinău vine ca o demonstrație de unitate și ca un semnal puternic că Bruxelles-ul rămâne angajat pe direcția sprijinirii parcursului european al Moldovei.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.













