Încarcă acum

Moțiunile de cenzură au fost respinse. George Simion atacă dur coaliția de guvernare

Cele patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, S.O.S România și POT împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan au fost respinse, așa cum era anticipat, dat fiind avantajul numeric confortabil al coaliției de guvernare.

Simion: „Îmi pare rău că nu am putut face azi mai multe”

Liderul AUR, George Simion, a reacționat imediat după vot, printr-un mesaj postat pe Facebook: „Îmi pare rău că nu am putut face azi mai multe pentru a-i opri pe aceşti nebuni care distrug Ţara…”.

În timpul dezbaterilor, discursul lui Simion a fost unul dintre cele mai dure, el adresându-se parlamentarilor puterii cu acuzații vehemente: „Sunteţi asasini. Sunteţi asasinii naţiunii române. Sunteţi asasinii democraţiei din România. Preferaţi să vă salvaţi pe voi, într-o zi de duminică, cu acest vot, pentru a nu da faţă în faţă cu poporul român”.

Critici la adresa monopolului politic

Liderul AUR a acuzat guvernarea de capturarea totală a funcțiilor de conducere în stat: „Este fără precedent ca din primele 500 de funcţii de conducere din statul român, toate 500 să aparţină puterii”. Totodată, a reproșat coaliției că a respins posibilitatea unor reforme reale, care ar fi inclus reducerea numărului de unități administrativ-teritoriale și a funcțiilor de conducere.

Majoritatea, baraj solid în fața opoziției

Deși moțiunile vizau pachetul doi de reforme fiscale și instituționale, opoziția nu a reușit să obțină numărul necesar de voturi – îi lipseau peste o sută. Astfel, guvernul rămâne în funcție, iar proiectele asupra cărora și-a angajat răspunderea se consideră adoptate.

Rămâne de văzut dacă opoziția va continua demersurile la Curtea Constituțională, acolo unde deja există sesizarea pe legea pensiilor magistraților.

În Parlament însă, duminica aceasta a confirmat ceea ce premierul Ilie Bolojan anticipase: coaliția și-a menținut unitatea, în ciuda atacurilor și a tensiunilor din plen.


Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la Radio Clasic

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura