Presa liberă, în recul istoric

Libertatea presei a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii douăzeci și cinci de ani, potrivit celui mai recent clasament realizat de Reporteri fără Frontiere. România rămâne pe locul patruzeci și nouă dintr-un total de o sută optzeci de țări, în timp ce organizația avertizează că presiunile asupra jurnaliștilor nu mai vin doar prin violență sau detenție, ci tot mai des prin mecanisme economice, politice și juridice.

Libertatea presei traversează cea mai gravă criză din ultimul sfert de secol. Pentru prima dată de la lansarea clasamentului anual realizat de Reporteri fără Frontiere, mai mult de jumătate dintre țările analizate se află într-o situație considerată „dificilă” sau „foarte gravă”. Este un semnal de alarmă major pentru starea democrațiilor, dar și pentru societățile în care accesul la informație independentă este tot mai limitat.

Organizația arată că, în prezent, nouăzeci și patru de state se încadrează în categoriile cele mai problematice ale clasamentului. Prin comparație, în anul două mii doi, când a fost creat acest instrument de evaluare, acestea reprezentau doar o minoritate. Deteriorarea este una globală și afectează atât regimurile autoritare, cât și democrațiile consolidate, unde presiunile asupra presei se manifestă tot mai sofisticat.

Un alt indicator îngrijorător privește populația care trăiește în țări unde libertatea presei este considerată „bună”. Procentul a scăzut dramatic, de la douăzeci la sută la mai puțin de unu la sută. Practic, foarte puțini oameni mai trăiesc astăzi într-un spațiu în care presa funcționează în condiții cu adevărat favorabile, fără presiuni majore, intimidări sau constrângeri legislative.

Doar șapte țări, toate din nordul Europei, mai sunt incluse în categoria cea mai bună. Norvegia se menține în fruntea clasamentului, confirmând poziția regiunii nordice ca reper în materie de protecție a presei, transparență instituțională și respect pentru independența editorială. Franța se situează pe locul douăzeci și cinci, într-o zonă considerată „destul de bună”.

România rămâne pe locul patruzeci și nouă, aceeași poziție pe care a ocupat-o și în anul precedent. Republica Moldova se află mai sus în clasament, pe locul treizeci și unu. Poziția României indică o situație care nu este printre cele mai grave, dar nici una confortabilă, într-un context regional și internațional în care independența presei este tot mai expusă presiunilor politice, economice și juridice.

Raportul atrage atenția asupra unei degradări vizibile inclusiv în Statele Unite, care au coborât șapte poziții și se află pe locul șaizeci și patru, într-o situație considerată „problematică”. Atacurile repetate ale președintelui Donald Trump împotriva presei sunt descrise drept o practică sistematică. La acestea se adaugă cazuri precum reținerea și expulzarea jurnalistului salvadorian Mario Guevara, cunoscut pentru relatările sale privind arestările de migranți, dar și reducerea drastică a finanțării audiovizualului extern american.

Presiunile asupra jurnaliștilor nu mai au doar forma clasică a violenței directe. Desigur, în multe zone ale lumii jurnaliștii sunt în continuare asasinați, închiși sau amenințați. Însă, în paralel, se dezvoltă tot mai mult forme de presiune economică, politică și juridică. Acestea pot fi mai puțin vizibile, dar produc efecte profunde: autocenzură, fragilizarea redacțiilor, reducerea investigațiilor și limitarea dezbaterii publice.

Conflictele armate explică o parte importantă a deteriorării libertății presei, însă nu sunt singura cauză. În ultimii ani, înăsprirea regimurilor politice, consolidarea puterii executive și folosirea instituțiilor statului împotriva vocilor critice au accelerat declinul. În multe țări, presa independentă a devenit o țintă directă pentru guverne care încearcă să controleze spațiul public.

Printre cele mai spectaculoase prăbușiri se află El Salvador, ajuns pe locul o sută patruzeci și trei. Țara a pierdut peste o sută de poziții în ultimul deceniu, pe fondul războiului declanșat împotriva bandelor criminale și al concentrării puterii în mâinile executivului. Georgia, aflată pe locul o sută treizeci și cinci, a coborât puternic în clasament din cauza intensificării represiunii și a presiunilor asupra societății civile și mass-media.

Cea mai mare scădere din clasamentul actual este înregistrată de Niger, care a coborât treizeci și șapte de poziții și se află pe locul o sută douăzeci. Situația reflectă deteriorarea continuă a libertății presei în Sahel, o regiune prinsă între atacurile grupărilor armate și controlul tot mai dur exercitat de juntele militare aflate la putere.

Țări care în trecut reprezentau exemple mai bune pentru libertatea presei au cunoscut, la rândul lor, o degradare profundă după instaurarea regimurilor militare. Mali se află pe locul o sută douăzeci și unu, iar Burkina Faso pe locul o sută zece. În aceste state, jurnaliștii sunt prinși între riscurile generate de instabilitatea de securitate și presiunile venite din partea autorităților.

Arabia Saudită, aflată pe locul o sută șaptezeci și șase, a pierdut paisprezece poziții și se apropie de coada clasamentului, alături de Rusia, Iran și China. Cazul jurnalistului Turki al-Jasser, executat de stat în iunie, este prezentat ca un fapt unic în lume și ilustrează nivelul extrem al represiunii. Ultimul loc în clasament este ocupat de Eritreea.

Există însă și evoluții în sens opus. Siria a urcat treizeci și șase de poziții, până pe locul o sută patruzeci și unu, după căderea regimului Bashar al-Assad. Chiar dacă situația rămâne dificilă, schimbarea politică a creat premisele unei îmbunătățiri relative în raport cu perioada anterioară.

Dintre cele cinci criterii folosite de Reporteri fără Frontiere pentru evaluare, cadrul juridic a înregistrat cea mai puternică deteriorare. Legile privind securitatea națională, combaterea terorismului sau protejarea secretului de stat sunt folosite tot mai des pentru a restrânge activitatea jurnalistică. Rusia este considerată unul dintre exemplele cele mai dure, însă efectele acestui tip de legislație se simt și în democrații.

O armă tot mai utilizată împotriva presei o reprezintă procesele de intimidare. Acestea pot lua forma acțiunilor în justiție pentru calomnie, denigrare economică sau răspândirea de știri false. Scopul lor nu este întotdeauna câștigarea unui proces, ci epuizarea financiară și psihologică a jurnaliștilor sau a redacțiilor. Fenomenul a devenit global și afectează mai ales presa de investigație și publicațiile locale.

Un exemplu relevant este cazul fondatorului ziarului El Periodico din Guatemala, José Rubén Zamora, condamnat la mai mulți ani de închisoare după anchetele sale privind corupția politică. Situații similare, deși în forme diferite, sunt semnalate și în democrații europene, unde presa locală devine vulnerabilă în fața presiunilor economice și juridice.

Concluzia raportului este că legislația, care ar trebui să protejeze activitatea jurnalistică, este folosită din ce în ce mai des pentru a o limita. În loc să creeze garanții pentru libertatea de exprimare și dreptul publicului la informare, unele state transformă cadrul legal într-un instrument de control.

Totuși, există și mecanisme care pot contracara această tendință. La nivel european, regulamentul privind libertatea presei și directiva împotriva procedurilor de intimidare sunt invocate ca instrumente importante pentru protejarea jurnaliștilor și a instituțiilor media. Eficiența lor va depinde însă de modul în care vor fi aplicate și de disponibilitatea statelor de a apăra cu adevărat independența presei.

Raportul Reporteri fără Frontiere arată că libertatea presei nu mai poate fi considerată un bun câștigat definitiv. Ea este fragilă, vulnerabilă și supusă unei presiuni constante. Într-o lume marcată de conflicte, polarizare politică și tentații autoritare, presa independentă rămâne una dintre ultimele garanții ale controlului democratic. Iar declinul ei nu afectează doar jurnaliștii, ci dreptul fiecărui cetățean de a ști ce se întâmplă în societatea în care trăiește.