Cancelarul german Friedrich Merz a descris procesul de negociere a păcii în Ucraina drept un drum extrem de lung și anevoios, comparându-l cu o cursă de zece kilometri din care abia s-au parcurs „primii 200 de metri”. Declarația a fost făcută în cadrul unui congres al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, unde liderul de la Berlin a subliniat că, deși progresele sunt limitate, direcția este una corectă.
„Da, am făcut primii paşi. Dar, ca să mă exprim figurativ, suntem la o distanţă de zece kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri, nu mai mult. În orice caz, ne îndreptăm în direcţia corectă”, a afirmat Merz, avertizând totodată că poziția Rusiei face ca atingerea unui acord să rămână „o sarcină dificilă”.
Trump, mediator activ între Moscova și Kiev
Declarațiile vin în contextul intensificării eforturilor diplomatice conduse de Statele Unite. Președintele Donald Trump a reluat inițiativele de mediere după mai multe încercări eșuate în lunile precedente. Liderul american s-a întâlnit pe 15 august cu Vladimir Putin în Alaska, iar câteva zile mai târziu a găzduit la Casa Albă o rundă de discuții cu Volodimir Zelenski și lideri europeni.
Trump a anunțat că dorește să găzduiască o întâlnire directă între Zelenski și Putin în următoarele două săptămâni, urmată de o rundă trilaterală care ar putea implica și Statele Unite, în cazul în care primele discuții vor avea succes.
Speranțe fragile pentru o întâlnire Zelenski–Putin
Potrivit cancelarului german, Washingtonul și Moscova au ajuns deja la un acord de principiu pentru ca o asemenea întâlnire să aibă loc în următoarea perioadă. „Preşedintele american a discutat cu preşedintele rus şi au convenit că va avea loc o întâlnire între preşedintele rus şi preşedintele ucrainean în următoarele două săptămâni”, a spus Merz.
La rândul său, Zelenski a confirmat pe 18 august disponibilitatea de a discuta direct cu Putin inclusiv despre problema teritoriilor ocupate, insistând însă asupra unor negocieri „fără condiții prealabile”.
Europa, între arme și diplomație
Merz a mai subliniat că, în ultimele trei săptămâni, Germania și Uniunea Europeană au depus „mai multe eforturi diplomatice decât oricând în trecut”, iar discuțiile nu se rezumă doar la livrări de arme către Kiev. „Să nu spună nimeni astăzi că discutăm doar despre livrări de arme”, a punctat cancelarul, făcând trimitere la dezbaterile legate de garanțiile de securitate oferite Ucrainei.
Pentru moment, pacea rămâne departe, însă deschiderea unor canale de dialog direct între Moscova și Kiev, cu mediere americană și sprijin european, este privită de liderii occidentali ca o șansă reală de a opri războiul care durează de peste trei ani și jumătate.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.













